x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Cadoul orașului Sinaia la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai

Cadoul orașului Sinaia la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai

de Mihaela Bîrzilă    |    26 Oct 2021   •   08:00
Cadoul orașului Sinaia la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai

O statuie de bronz în mărime naturală a fost dezvelită chiar la centenarul Majestăţii Sale și îl înfăţişează pe regele Mihai I în uniforma de mareşal al Armatei Române. Monumentul este amplasat în faţa Primăriei din Sinaia, pe Esplanada George Enescu din mijlocul bulevardului care poartă numele lui Carol I. Statuia a fost realizată de sculptorul Bogdan Ioan, desemnat în urma unui concurs la care s-au înscris 33 de artiști plastici. Orașul Sinaia a suportat costurile de producție, care s-au ridicat la 440.000 de lei.  Ambasadori din 8 ţări au venit special la Sinaia pentru dezvelirea statuii, alături de familia regală. Unul dintre invitaţii de onoare este fostul preşedinte Emil Constantinescu, în mandatul căruia regele Mihai a reprimit cetățenia română, în 1997.

Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia: „Sinaia a dat României ultimul rege! Născut în Casa Regilor. Majestatea Sa a rămas pentru români ultimul simbol al independenței și unității. Cu toții l-am urmat în tăcere și i-am ascultat mesajele menite a ne da credința într-o țară mai bună. Chiar și astăzi, vorbele sale, alături de faptele sale ne sunt călăuze în labirintul imaturității politice și a lipsei de asumare. Prețul plătit pentru a salva fiecare picătură de sânge autohton a fost unul cumplit, pe care numai cei sfinți îl pot alege. Ne întrebăm adesea cum am fi fost astăzi, dacă am fi avut șansa guvernării sale, toate răspunsurile ne sunt dictate de valorile pe care le-am fi învățat generație după generație și care ne-ar ajuta astăzi să facem cele mai bune alegeri pentru noi toți. Este cumplit de greu să vezi și să acționezi dincolo de nevoile tale! Ne place să credem că facem cu toții asta, dar de cele mai multe ori ne amăgim. Am avut onoarea să-l întâlnesc, să-l ascult și mai ales să-i înțeleg trăirile. Mi-a fost și îmi va rămâne un reper moral în acțiunile mele”.

×
Subiecte în articol: regele mihai