„Confesiunile unui bancher toxic" (Editura Publica) este, din câte ştiu, prima carte care vrea să vină cu lămuriri legate de crahul financiar din 2008.
Oare avem de-a face cu un Cod al lui Da Vinci în domeniul bancarĂ Oare la Belle de Jour a trecut Marea Mânecii şi a schimbat registrulĂ Publicarea la Editura Fayard a acestei halucinante „poveşti", o istorie secretă a crahului din septembrie 2008, a devenit evenimentul editorial al anului la Paris. „Cine se află în spatele pseudonimului Cresus" a fost un subiect, poate, mai dezbătut decât însăşi criza economică.Şi totuşi... Marketingul susţine că persoana din spatele autorului Cresus este numărul doi în organigrama unei importante bănci franceze (poate Michel Pebereau, preşedinte al consiliului de administraţie a BNP, poate Daniel Bouton, de la Societe Generale - au fost mai multe nume vehiculate). Mai important decât numele autorului este însă subiectul, deoarece Cresus ne propune o incursiune în episoadele necunoscute ale falimentului celebrei bănci americane Lehman Brothers. Cu alte cuvinte, avem în sfârşit descrierea informată şi minuţioasă a unei escrocherii dirijate din interior.
Cartea de faţă poate servi drept ghid de comportare oricui păşeşte pragul unei bănci. Se spune că un om avertizat face cât doi; atunci deviza „Împrumutăm doar bogaţilor", amar laitmotiv al cărţii, poate fi recitită în favoarea celor care s-au îmbogăţit prin această lectură.
Dar să dăm cuvântul autorului: „Nici nu mă cunoaşteţi, nici nu aţi auzit vorbindu-se vreodată despre mine. Am crescut în penumbră. Sunt un parazit al finanţelor de anvergură... Abia dacă, ceva mai bine plătit, am strâns câteva milioane de euro în vreo cincisprezece ani..."
„Nu ştiu dacă pseudonimul ascunde un grup de frustraţi care au dorit să se răzbune pe sistem sau unul de idealişti care au sperat să contribuie la reformarea acestuia. În mod sigur însă lectura cărţii va pune sub semnul neliniştii şi al îndoielii orice viitoare întâlnire bancher-client sau bancher-bancher."
Cristian Sima, preşedintele WBS