Amita Bhose, "La aniversară"

La 9 februarie ar fi trebuit să aibă loc, la sediul Bibliotecii Ioan Slavici, evenimentul numit "La aniversară", evocarea personalităţii şi operei Amitei Bhose şi lansarea cărţii "Proza literară a lui Eminescu şi gândirea indiană".

Cu o jumătate de secol în urmă, în 1959, indianca de 26 de ani Amita Ray (ulterior Amita Bhose), punea piciorul pe pământ românesc pentru cea dintâi oară. Nu ştia cum arată zăpada, poate de aceea în ziua în care ar fi împlinit 77 de ani a căzut atât de multă din ceruri. Nu ştia mai nimic nici despre ţara în care-şi urmase soţul, inginer geolog, venit la specializare pentru doi ani în România.

O femeie frumoasă şi hotărâtă, absolventă a Facultăţii de chimie, fizică şi matematică a Universităţii din Calcutta, membră a unei familii cu tradiţie culturală şi ştiinţifică. Astfel putea fi descrisă Amita Bhose. România a fost momentul culminant al vieţii ei, atunci destinul ei a fost schimbat pentru totdeauna.

Amita Ray a decis să se înscrie la un curs de limbă şi literatură română din dorinţa fierbinte de a se familiariza cu mentalitatea, spiritualitatea poporului român. Descoperă poezia "Ce te legeni..." a lui Eminescu într-un manual şcolar şi este fascinată de personalitatea acestuia.

A fost dragoste la prima vedere. Reîntoarsă în India, debutează în presa locală cu articolul Rabindranath în România, apărut în cunoscuta gazetă literară Desh (ţara) şi începe să publice articole în bengali şi engleză despre cultura Indiei sau cultura şi literatura română, din care face şi traduceri. De-a lungul anilor i-a tradus în bengali pe Mihail Sebastian, Sadoveanu, Caragiale, Sorescu, Zaharia Stancu, Al. Mirodan, piesele acestora fiind jucate pe scenele teatrelor din Calcutta.

Cu o modestie pe care doar spiritele mari o au, a considerat întotdeauna ca fiind o cinste faptul că este prima traducătoare din limba română în bengali, limba lui Rabindranath Tagore şi prima traducătoare a lui Eminescu în spaţiul cultural asiatic. Totodată, tot graţie Amitei Bhose, prima limbă indiană în care s-a tradus din literatura română a fost tot bengali.

Fără un dicţionar român-bengali (dicţionar care nici acum nu există, ci doar un dicţionar bengali-român, cuprinzând sute de pagini scrise de mâna sa şi a studenţilor săi, spre a fi multiplicate în tipografia Universităţii, aceasta nedeţinând la acea vreme caractere bengaleze), cu un dicţionar român-englez care-i comunica prea puţin, Amita Bhose a pătruns totuşi în profunzimea enigmatică a literaturii române datorită iubirii pentru această ţară.

Şi pentru Eminescu, a cărui traducere în bengali "n-a reprezentat un experiment artistic sau un exerciţiu lingvistic: ea a constituit o experienţă spirituală, o trăire lăuntrică, pe care nu ştiu cum s-o definesc". Eminescu: Kavita (Poezii) a apărut în 1969 şi lumea a descoperit, uimită, la un poet străin, idei şi sentimente atât de asemănătoare celor indiene.

Vizitează din nou România, de două ori, la invitaţia Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea şi participă la Congresul internaţional al traducătorilor. Între cele două vizite divorţează de soţul său, iar după a doua vizită în România se înscrie la doctorat, la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din cadrul Universităţii Bucureşti, alegând ca temă Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu şi având conducător ştiinţific pe prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga.

În România, Amita Bhose s-a întors în 1971 nu numai pentru Eminescu, ci şi "ca să caut un ungher de afecţiune în mijlocul poporului român", după moartea tatălui său. Dovadă că l-a găsit a fost nu numai faptul că de atunci şi până la moarte a trăit în România, dar şi că de bunăvoie a renunţat la avere, soţ, ţară, alegând să trăiască, ani buni, într-o cameră modestă de cămin studenţesc, cu un salariu în lei, de lector.

Pentru România, din dragoste de Eminescu, a cerut domiciliu stabil aici, care i-a fost acordat după doi ani de hărţuieli şi întrebări jignitoare. Nu s-a lăsat descurajată. Îmbrăcată festiv în sari, pentru serbările organizate la Universitate, unde preda, numai în română, bengali, sanscrită şi civilizaţie indiană, sau îmbrăcată european, Amita Bhose îşi continua drumul unic în cultura română.

A deschis un unghi inedit de perspectivă comparatistă între spiritualitatea română şi indiană, a stabilit amprentele filosofiei indiene în proza literară eminesciană, a stabilit textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp tradus de poet şi rămas în manuscris. Eminescologii momentului i-au recunoscut valoarea şi au preţuit-o.

Traducător, critic, exeget al textelor eminesciene şi nu numai, Amita Bhose a rămas în memoria multora şi ca profesor. Mulţi dintre tinerii acelor ani dinainte de Revoluţie au avut rarul privilegiu de a fi discipoli în sens sanscrit al Amitei Bhose şi mulţi şi-au câştigat dreptul de a-i spune "Didi", în bengali "soră mai mare". După 1989, o dată cu instaurarea autonomiei universitare, deşi multe universităţi din lume ar fi fost onorate să o aibă în rândul profesorilor, Universitatea Bucureşti nu a ştiut cum să-i desfiinţeze mai repede postul.

Traducătoarea lui Eminescu, a lui Rabindranath Tagore, autoarea unui Dicţionar bengali-român, a unui Curs de limba bengali şi-a văzut postul scos la concurs, la un concurs unde nu numai că nu avea cine să se înscrie, dar nici nu avea cine să-l conducă.

După doi ani de umilinţe, trupul ei firav a cedat. Aproape neştiută, a murit într-un spital din România, la 24 octombrie 1992, în urma unei operaţii nereuşite. Urna cu cenuşă a Amitei Bhose a rămas în România, la dorinţa fratelui său din Anglia, regizor şi actor. Cea care a ştiut atât de bine să traducă dorul eminescian în bengali, trăind într-o ţară pe care, aşa cum scria Zoe Dumitrescu Buşulenga, "a iubit-o poate mai mult decât mulţi români şi a slujit-o cu inteligenţa şi condeiul ei" a fost evocată astăzi, 26 februarie, iar biblioteca Ioan Slavici a fost neîncăpătoare pentru cei dornici să afle despre ea.

Atât studenta de atunci, Carmen Muşat Coman, director al Editurii Cununi de stele, înfiinţată special pentru ca toate cărţile Amitei Bhose să vadă lumina tiparului aici şi acum, cât şi Lelia Rădulescu, la ideea căreia sala de lectură a bibliotecii a fost botezată cu numele Amita Bhose au fost gazde perfecte pentru o zi cu soare perfectă.

Mai multe despre personalitatea şi opera Amitei Bhose pe www.amitabhose.net