x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cărțile lui Răpciune

Cărțile lui Răpciune

de Florian Saiu    |    07 Sep 2023   •   06:45
Cărțile lui Răpciune

Nimic nu se potrivește mai bine pe noptieră decât un cocktail (de lectură) alcătuit din o fărâmă de istorie (veche și recentă), un dram de fantezie (mergi pe mâna polonezei Olga Tokarchuk, nu vei regreta!) și un strop de introspecție intelectuală (vezi studiul lui E.H. Gombrich - „Artă și iluzie”).

 

1. Skanderbeg. Noul Alexandru al Balcanilor

Autor: Oliver Jens Schmitt

Editura Polirom, 2023

 

„La ce bun o nouă carte despre Skanderbeg, de ce o nouă biografie? În numeroase arhive europene au fost descoperite noi surse cuprinzătoare, care schimbă decisiv imaginea clasică - începând cu veșnic misterioasa întrebare: de ce a fost Skanderbeg singurul nobil din Balcani convertit la islam care a revenit la creștinism? - și care solicită o nouă interpretare. Cititorul român va constata că această carte nu este doar o contribuție la istoria națională albaneză. Ea este concepută în sensul unei istorii medievale a Balcanilor, având legături cu spațiul Mării Adriatice, al Europei Centrale și de Est și cu cel al Anatoliei, o istorie a Balcanilor care privește și Transilvania”. (Oliver Jens Schmitt) 

 

Oliver Jens Schmitt este profesor de istorie sud-est europeană la Universitatea din Viena și director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe.

 

2. Artă și iluzie

Autor: E.H. Gombrich

Editura Polirom, 2023

 

În acest volum devenit clasic, E.H. Gombrich încearcă să răspundă la o întrebare care l-a preocupat constant: de ce există ceea ce numim „stil”? De ce diferitele epoci și popoare au reprezentat realitatea în moduri atât de diverse? Pentru a găsi explicația, Gombrich readuce în discuție chestiuni ca imitarea naturii, rolurile tradiției, problema abstractizării sau perspectiva, parcurgând întreaga istorie a artei, de la vechii greci, Leonardo da Vinci și Rembrandt până la impresioniști și cubiști. El propune o abordare originală, ce îmbină teoriile moderne ale interpretării și percepției vizuale cu filozofia și se concentrează mai puțin pe artiști și pe operele lor și mai mult pe experiența pe care o are publicul în fața acestor opere. 

 

3. Poartă-ți plugul peste oasele morților

Autor: Olga Tokarczuk

Premiul Nobel pentru Literatură 2019

Editura Polirom, 2023

 

Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici şi câţiva proprietari ai unor case de vacanţă, au loc mai multe crime. Victimele se dovedesc a fi vânători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm opinia bătrânei doamne Duszejko, a cărei voce spune întreaga poveste, animalele sălbatice nu sunt tocmai străine de crime. Însă doamna Duszejko, o apărătoare a animalelor, e ea însăşi un personaj ciudat: profesoară de engleză pensionară, pasionată de astrologie şi, în acelaşi timp, de poezia lui William Blake, ale cărui versuri apocaliptice apar ca un laitmotiv în întregul volum. Intriga poliţistă şi atmosfera mistică şi misterioasă sunt ţesute pe un decor contemporan familiar, cel al lumii postcomuniste din Europa de Est, o lume coruptă, obsedată de bani şi de prestigiu social. Nu lipsit de o doză de umor şi ironie insinuată abil, Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor este un nou tur de forţă al remarcabilei prozatoare poloneze. 

 

4. Cine a făcut România

Autor: Cristian Ghinea

Editura Humanitas, 2023

 

Cine a făcut România spune istoria modernă a țării din perspectivă liberală: România a fost un proiect patriotic iluminist de eliberare a unor provincii care rataseră primul val european de modernizare. Generația pașoptistă a profitat de înfrângerea militară a Rusiei pentru a-i scoate pe români din scenariul absorbției în imperiul feudal rusesc. Cristian Ghinea folosește teoriile modernizării pentru a interpreta istoria noastră și constată că visul românesc a fost deturnat - și înainte, și după comunism - de idei opuse celor care au creat statul și de interese înguste ale elitelor de pradă care au refuzat mereu soluțiile democratice. Astăzi, adevăratul patriotism și adevăratul naționalism înseamnă să revenim la visul părinților noștri fondatori: modernizare, egalitate, proprietate, încredere în oamenii reali de lângă noi, ridicarea fiecărui român la rangul de cetățean. Firul narativ istoric ajunge până în prezent și se leagă de viitor, pentru că misiunea antifeudală continuă. Deși trăim astăzi cea mai bună epocă din istoria acestei țări, pentru a încheia modernizarea României trebuie să trecem și cele câteva răscruci care ne mai stau în cale. 

 

5. Mai mult ca trecutul. Jurnal. 31 august 1988 - 12 decembrie 1989

Autor: Ana Blandiana

Editura Humanitas, 2023

 

„Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră am reușit numai lucrurile care puteau fi făcute de unul singur (poezia, de exemplu) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare. Tot ce se întâmplă și felul incredibil, ușor suspect, în care se întâmplă par a spune că toată durerea, toată suferința unei jumătăți de secol a fost fără sens. Ceea ce nu pot accepta”. (Ana Blandiana)

 

6. Lunga scurtime a vieții

Autor: António Lobo Antunes

Editura Humanitas, 2023

 

În 70 de cronici mai intimiste decât marile sale construcții romanești, deghizate sub caracterizarea sarcastică de „chestiuni alimentare”, Lobo Antunes abordează o vastă diversitate de teme precum copilăria, familia, iubirea, moartea, războiul colonial, fragmente caleidoscopice dintr-o viață dedicată literaturii legate de travaliul scriitorului sau de prietenie, ce condensează un univers individual ardent, plin de melancolie, și se constituie într-un adevărat exercițiu de deziluzionare, în care emoția este frustă, neornamentată, aproape dureroasă. 

 

7. Păpușa de porțelan

Autor: Kristen Loesch

Editura Litera, 2023

 

Odată, demult, într-un regat îndepărtat… o fetiță trăia fericită la Moscova, împreună cu familia ei: sora, tatăl și mama ei, o femeie cu multe excentricități, căreia îi plăcea să istorisească povești și să colecționeze păpuși de porțelan. Într-o noapte de vară însă, totul s-a schimbat, iar din întreaga familie nu au rămas decât fetița și mama ei. Zece ani mai târziu, Rosie studiază la Oxford, are un nume englezesc, un logodnic iubitor și tandru și un viitor promițător, dar tot ceea ce își dorește e să înțeleagă - și să îngroape - trecutul. După moartea mamei sale, Rosie revine în Rusia, unde descoperă o răvășitoare istorie de familie, ce începe cu Revoluția Rusă din 1917, trece prin Blocada Leningradului, epurările lui Stalin și se continuă și dincolo de perioadele respective. În centrul acestei tulburătoare saga, se află Tonia, o tânără nobilă, frumoasă ca o păpușă de porțelan. Faptele ei - precum și iubirea ei pentru un revoluționar idealist - creează o poveste ale cărei ecouri vor răsuna de-a lungul întregului secol.

 

8. Gulag

Autor: Anne Applebaum

Editura Litera, 2023

 

Gulagul - sistemul de lagăre sovietice prin care au trecut zeci de milioane de deţinuţi, politici și de drept comun - își are originile în Rusia țaristă, când, din secolul al XVII-lea și până la începutul secolului XX, brigăzi de muncă forțată au fost trimise în Siberia. După Revoluția Bolșevică și în special în timpul dictaturii lui Stalin, a devenit un sistem de represiune și de pedeapsă care a terorizat o întreagă societate, întruchipând cele mai rele tendințe ale comunismului sovietic. Atent documentată, presărată cu relatări ale supraviețuitorilor și cu adnotări din rapoarte oficiale, Gulag este o carte esențială pentru oricine dorește să înțeleagă istoria secolului XX și o lectură necesară pentru a ne asigura că asemenea evenimente nu se vor repeta.

 

9. Fotograful amintirilor pierdute

Autor: Sanaka Hiiragi

Editura Litera, 2023

 

Într-un studio foto, unde ceasul de pe perete a stat de mult, un bărbat își întâmpină oaspeții. Numele lui este Hirasaka și colecționează vechi aparate de fotografiat. Trei oameni sosesc, pe rând, la el: o bătrână educatoare, în vârstă de nouăzeci și doi de ani, un membru yakuza, de patruzeci și șapte de ani, și o copilă. Hirasaka îi poftește să ia loc pe canapeaua confortabilă din salonul de primire, le oferă o ceașcă de ceai și le spune ce îi așteaptă în continuare. 

 

În fața lor, se află cutii pline cu fotografii surprinzând momente memorabile din viețile lor, iar ei trebuie să aleagă câte una pentru fiecare an de viață. Dar mai e ceva: înainte de a pleca, au șansa de a-și retrăi cea mai de preț amintire și de a o imortaliza cu unul dintre aparatele foto ale lui Hirasaka. Există totuși o regulă: nu pot interacționa cu nimeni. Căci studioul lui Hirasaka nu este un loc ca toate celelalte, ci se află la hotarul dintre lumea aceasta și tărâmul de dincolo. Din vremuri străvechi, în Japonia se crede că, înainte de a muri, prin fața ochilor ți se perindă cu repeziciune cele mai semnificative amintiri. Japonezii numesc asta somato, felinarul rotitor al amintirilor, și este ceea ce Hirasaka le oferă oaspeților care-i trec pragul. Ce alegeri vor face aceștia? Ce fel de vieți au dus ei? Și cum se face că toți vin și pleacă, numai Hirasaka rămâne mereu pe loc, în studioul său foto?

 

10. Miliardarii naziști

Autor: David de Jong

Editura Corint, 2023

 

Volkswagen, Porsche, Dr. Oetker… Acestea sunt unele dintre cele mai reprezentative branduri ale Germaniei, adevărate simboluri ale spiritului întreprinzător din această țară. Dar care este adevărul din spatele succesului? La sfârșitul Primului Război Mondial, Germania era o țară învinsă, cu o populație sărăcită. Pe fondul crizei economico-sociale profunde și al fricii față de ascensiunea comuniștilor, Partidul Muncitoresc Național-Socialist German al lui Adolf Hitler a ajuns să preia puterea și să instituie un regim autoritar. Printre cei care au sprijinit cauza nazistă s-au numărat și membrii câtorva dintre cele mai înstărite familii germane. Quandt, von Finck, Flick sunt doar câteva dintre marile nume care au susținut financiar partidul lui Hitler, în schimbul unor facilități care le-au permis să-și dezvolte afacerile și să-și sporească averile. Prin intermediul remarcabilei investigații realizate de ziaristul David de Jong în volumul Miliardarii naziști, puteți descoperi trecutul întunecat al dinastiilor financiare care dețin astăzi BMW, Volkswagen sau Porsche.

 

11. Lumea vie

Autori: Silvia Olteanu, Florina Miricel, Iuliana Tanur, Ștefania Giersch

Editura Corint, 2023

 

Lucrarea, destinată elevilor, dar și publicului larg, este accesibilă, ușor de citit, reprezentând o lume fascinantă a informațiilor, o cuprinzătoare enciclopedie, care celebrează viața pe Pământ și care vă așteaptă să o descoperiți.

×
Subiecte în articol: cărţi introspectie intelectuala