Roman publicat până în prezent în peste 40 de ţări şi cu vânzări de trei milioane de exemplare, "Apă pentru elefanţi" este un titlu major apărut în aceste zile în Raftul Denisei. Unde mai pui că în curând va exista şi o ecranizare...
Între coperte de un farmec vintage, care ne duc cu gândul la fotografii de epocă, se ascunde un roman puternic, pornind de la istoria reală a unor faimoase circuri ambulante care au străbătut în lung şi-n lat America anilor '30 împovărată de Marea Criză. Jacob Jankowski, student la Medicina Veterinară, rămas orfan, sare din mers în trenul Fraţilor Benzini, "Cel Mai Senzaţional Spectacol de pe Pământ". Da, "Apă pentru elefanţi" se petrece în lumea circului, dar nu vă aşteptaţi la paiete şi magie, la râsete şi ropote de aplauze; romanul nu face decât rareori incursiuni în arenă. Autoarea ridică un colţ din cortina ce ascunde culisele de ochii spectatorilor şi ne lasă să pătrundem într-o lume de o tristeţe covârşitoare: animale maltratate, artişti în mizerie, exploataţi, arareori plătiţi, violenţă, prostituţie, oameni încercând să uite sordidul cotidian cu ajutorul alcoolului de contrabandă. Din detalii istorice minuţios prelucrate, Sara Gruen reînvie o galerie întreagă de figuri memorabile: Unchiul Al, directorul fără scrupule al circului; Kinko, clovnul pitic cu un zâmbet exagerat pictat pe chipul trist; "ciudaţii" cu trupuri contorsionate de suferinţă; imprevizibilul şi crudul August Rosenbluth, dresorul de animale care cade victima celor pe care îi chinuie; Marlena frumoasa lui soţie, dresoarea de cai, de care Jacob se îndrăgosteşte năprasnic şi alături de care trăieşte o pătimaşă poveste de iubire; Rosie, elefănţica cu personalitate şi cu un secret.
MĂREŢIE. Fotografii alb-negru însoţesc textul - instantanee surprinse la circurile americane de la începutul secolului al XX-lea imortalizează măreţia şi demnitatea unui elefant ce coboară dintr-un vagon de tren, frumuseţea şi graţia tinerelor acrobate sau singurătatea dureroasă a "ciudaţilor" care-şi câştigă existenţa exploa-tându-şi nenorocul de a se fi născut altfel.
"Un roman fascinant, o superbă poveste de dragoste cu doi protagonişti din lumea sclipitoare dar plină de tragedie a circului american din anii '30. Romanul este minunat scris, iar povestea de neuitat te ţine prizonier până la ultima pagină", scrie despre acest volum The New York Times.
Citește pe Antena3.ro