Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 22 aprilie se vor implini 20 de ani de la moartea lui Mircea Eliade, cea mai fermecator-exemplara energie autoconstructiva a culturii romane.
Un om cat o lume, cat o epoca sau cat o biblioteca (alegeti dvs.), pe care Emil Cioran il vedea in 1937 locuit de "o bucurie a cartii cum n-am mai intalnit si o curiozitate intelectuala care frizeaza patologicul". Adolescentul care-si micsora sistematic orele de somn in favoarea lecturii, care invata italiana ca sa-l citeasca in original pe Papini, mergand pe urmele lui Eminescu in amestecul teribil de istorie, religie, filosofie, mistica, literatura, alchimie etc. avea sa umple cu propriile-i lucrari o biblioteca, sa fie tradus in zeci de limbi, sa ajunga Doctor Honoris Causa al universitatilor din Chicago, Boston, Philadelphia, Washington, Lancaster, Sorbona (y compris Legiunea de onoare), membru corespondent sau plin al academiilor din Anglia, Austria, Belgia s.a.m.d. Sa fie vreo 40 de ani de cand autorul "Huliganilor" si al "Tratatului de istoria religiilor" are in Romania un - cum sa-i spun? - inger bibliografic pazitor in persoana profesorului Mircea Handoca. Zeci de editii - corespondenta, beletristica, jurnale, memorii, publicistica - , zeci de prefete si antologii, o bibliografie in trei volume a operei si receptarii ei, albume omagiale, tot ce s-a legat de persoana si creatia lui Eliade in comunism si chiar dupa poarta marca Handoca. Din 1998 incoace, la Editura Curtea Veche, Mircea Handoca a publicat zece volume din seria "Dosarul" Eliade, incepand cu elogii si pamflete din 1926-1938 (de la Noica si Cioculescu la Zaharia Stancu si M.R. Paraschivescu), trecand prin receptarea nuvelelor si romanelor, anii 1944-1967, textele legionare si dosarul Toladot, anii 1978-1979, ajungand acum la vol. XI, 1980. O initiativa de indiscutabila utilitate, pentru care Mircea Handoca merita o data mai mult recunostinta noastra, dincolo de multele reprosuri textologice incercate pe drept cuvant de-a lungul anilor, dupa sfantul obicei al pamantului si al breslei filologice. Din cei 20 de semnatari care compun recept aparutul volum XI (de la Octavian Vuia la Ion Coja si Cezar Baltag, de la Adrian Marino la Gelu Ionescu si Ion Lotreanu) se detaseaza, cred, doua texte. Cel semnat de Al. Zub, care il inscrie pe Eliade in traditia enciclopedismului romanesc (Cantemir, I. Heliade Radulescu, Hasdeu, Ion Ghica, Eminescu, Iorga, Odobescu, dar si Parvan, Kogalniceanu, Gheorghe Lazar, A.D. Xenopol, N. Densusianu) si "Tineretea monahului mirean" de Nicolae Steinhardt, cu o ipoteza incitanta: asa cum ni se infatiseaza, adolescentul Eliade da mai degraba impresia "de a se fi pregatit pentru viata monahala", decat pentru cariera de savant. "Eliade n-a fost niciodata un credincios in intelesul precis si comun al cuvantului", insa "a dovedit de foarte timpuriu un indiscutabil temperament de tanar monah fervent".
Citește pe Antena3.ro
|
| ||
Emil Cioran |
