Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu 135 de ani în urmă, la 2/14 iunie 1880, secretarul de stat W.M.Evarts l-a numit pe Eugen Schyler ca agent diplomatic şi consul general al SUA la Bucureşti, consacrând,prin aceasta, relaţiile diplomatice dintre cele două state, iniţial la nivel de legaţie. Câteva luni mai târziu, la 14 noiembrie 1880, preşedintele Rutheford B.Hayes l-a primit pe colonelul Sergiu Voinescu, trimisul special al principelui Carol, eveniment care a marcat notificarea dobândirea independenţei de stat a României şi recunoaşterea internaţională a acestei realităţi.
Se deschidea, atunci,un capitol nou de istorie politică şi diplomatică atât pentru România, cât şi pentru Statele Unite ale Americii. Un capitol care a înregistrat numeroase evenimente de referinţă, dar şi unele sincope. Un capitol care poate şi trebuie să dea substanţă unor noi abordări de istorie a diplomaţiei, bazate pe analiza documentelor de arhivă, multe dintre ele încă inedite.
Îşi păstrează deplina îndreptăţire consideraţiile pe care profesorul Adrian Năstase le-a formulat în cartea sa „Lumea, americanii şi noi”: „Aceste relaţii nu pot fi privite într-o evoluţie lineară. Ele au înregistrat momente de expansiune , dar şi prăbuşiri (ruperea relaţiilor diplomatice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). În politica externă a României de după al Doilea Război Mondial şi-au găsit, la un moment dat, reflexul iniţiativele şi demersurile unor personalităţi precum Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu, interesul pentru Statele Unite ale Americii, pentru Occident în general, dar în condiţiile în care în România s-au înregistrat în anii *80 involuţii socioeconomice , mai ales privind drepturile omului, relaţiile româno- americane au intrat sub semnul unei crize”.
Acest interval de istorie contemporană, atât de complex şi de tensionat, perioada anilor 1955-1985, face obiectul celor trei volume apărute sub genericul „Trei decenii de relaţii româno-americane:1955-1985”,ele făcând parte integrantă a amplului proiect editorial: „România- Supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii Războiului Rece”, realizat sub egida Fundaţiei Europene Titulescu sub coordonarea ambasadorului Nicolae Ecobescu, prestigioasă personalitate a mediului nostru diplomatic şi ştiinţific.
Obiectivele esenţiale ale crestomaţiei sunt definite în „Nota asupra ediţiei” în termeni clari şi categorici: „Intervalul celor trei decenii avute în vedere, după cum o atestă în chip convingător documentele publicate, s-a caracterizat printr-o evoluţie constant ascendentă a acestor relaţii , o arie de cuprindere tot mai extinsă a lor şi atingerea celor mai înalte cote de colaborare fructuoasă şi încredere reciprocă dintre cele două ţări”.
Afirmaţia se referă, fireşte, la perioada cuprinsă între anii 1945- 1989 şi este convingător validată de vizitele oficiale la nivelul şefilor de stat, inaugurate în 1969 de vizita cu adevărat istorică a preşedintelui Richard Nixon, prima pe care un preşedinte american o făcea într-o ţară socialistă.
Este de menţionat, de asemenea, că, în anul 1964, relaţiile diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii au fost ridicate la nivel de ambasadă, iar, zece ani mai târziu, în 1974, ţării noastre i-a fost acordată clauza naţiunii celei mai favorizate.
Parcurgând documentele diplomatice din cele trei volume- provenite din Arhivele Naţionale ale României, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe şi din colecţia Foreign Relations of the United States şi care în marea lor majoritate văd pentru prima oară lumina tiparului- cititorul va putea să se convingă de un adevăr pe care această demonstraţie inclusă în fapte îl confirmă întru-totul: „Ni se pare de domeniul evidenţei datoria sacră ce revine românilor de a nu uita că, dintre factorii externi, pilonii cei mai importanţi de susţinere a politicii de independenţă, promovată de liderii de la Bucureşti, au fost R P Chineză- în Est , şi Statele Unite ale Americii- în Vest. Fără dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi cooperare multiformă , bazate pe stimă, respect şi avantaj reciproc, cu aceste două mari puteri ale lumii, supravieţuirea şi afirmarea României ca stat independent şi suveran , în anii atât de dificili ai Războiului Rece, ar fi fost de neimaginat”.
Apărute, printr-o fericită împrejurare, în aceste zile, când se împlinesc 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii, cele trei volume ale acestei crestomaţii reprezintă, prin valoarea lor de excepţie, o lecţie de istorie politică şi diplomatică.
O istorie trăită şi asumată sub semnul consecvenţei eforturilor şi al încrederii reciproce .
(*) „Trei decenii de relaţii româno-americane. Documente. 1955- 1985” „România- Supravieţuire şi afirmare prin diplomaţie în anii Războiului Rece”,vol. 5, 6, 7. Coordonator: Ambasador Nicolae Ecobescu,Editori:Nicolae Ecobescu, Constantin Moraru,Nicolae Ropoteanu. Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2015
