x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Ultimele zile ale Romanovilor

Ultimele zile ale Romanovilor

de Sebastian S. Eduard    |    15 Noi 2012   •   08:05
Ultimele zile ale Romanovilor

Editura Corint ne recomandă un volum cu parfum de istorie în care realitatea se împşleteşte cu emoţia: "Ekaterinburg. Ultimele zile ale romanovilor”.

Volumul de faţă se concretizează într-o descriere vie şi captivantă a ultimelor zile ale Romanovilor, până la cele din urmă ore din viaţa acestora.

La 4 iulie 1918, un ofiţer a preluat comanda detaşamentului care păzea Casa Ipatiev, din oraşul Ekaterinburg. Se numea Iacov Iurovski, iar prizonierii săi erau membrii familiei imperiale: fostul ţar Nicolae, soţia sa Alexandra şi copiii lor, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia şi Alexei. 13 zile mai târziu, sub comanda lui Iurovski şi conform ordinelor directe de la Moscova, aceştia s-au prăbuşit sub o ploaie de gloanţe într-o cameră de la subsol. Este povestea crimei care a încheiat cei 300 de ani de domnie a Romanovilor şi a marcat începutul unei perioade de teroare şi de opresiune.

Autoarea volumului este nimeni alta decât Helen Rappaport, autoarea mai multor volume biografice şi istorice despre personalităţi precum Iosef Stalin sau Regina Victoria.
_____________________

"O sinteză remarcabilă… Cu pricepere şi imaginaţie, Rappaport juxtapune haosul tot mai mare din ţară şi monotonia în care trăiau zi de zi prizonierii… Rezultatul este un punct de vedere personal fascinant.”
Sunday Times
_____________________

"Rappaport a găsit un mod captivant de a spune povestea familiei imperiale… Istorie, specificul locului, tragedie umană şi atmosferă de epocă – o combinaţie perfectă şi rară care nu poate da greş.” Susan Hill

Semnale editoriale
La capătul Curcubeului ● Nemira.
După "Adâncurile cerului” şi "Foc în adânc” autorul american Vernon Vinge revine la Nemira cu volumul "La capătul curcubeului”. Fostul profesor de matematică, ulterior câştigător de trei ori al Premiului Hugo, revine la tema sa obsedantă: cum va arăta societatea într-un viitor supertehonolgizat? Rezultatul este un volum care se citeşte cu sufletul la gură, "o viziune atât de plauzibilă, că nici nu pare fictivă” (Stephen Baxter).

Snuff ● Polirom. Dacă, întâmplător, credeaţi că îl cunoaşteţi pe Chuck Palahniuk, "Snuff” o să vă arate că nu este chiar aşa. Nu va spunem decât atât: 72, 137 şi 600 sunt trei bărbaţi care urmează să paricipe la o orgie în grup, filmată, prin care Cassie Wright, o celebră "preoteasă” a pornografie intenţionează să-şi încheie cariera. În sala de aşteptare ei schimbă câteva impresii...”Snuff este un Cernobâl al tabuurilor. Palahniuk se documentează mult înainte să înceapă să-şi scrie romanele, care au întotdeauna un aer reportericesc de autenticitate, de lipsa a oricarei medieri.”, scrie The Independent.

Aici ne despărţim ● Litera. Aici ne despartim este un roman emoţionant şi angajant, care examinează cu umor motivele din spatele acţiunilor noastre cele mai afectuoase, dar şi a celor mai răutăcioase şi care explorează relaţiile noastre, complicate şi contradictorii, cu aceia pe care îi numim familia noastră.Apărut în colecţia Premium, romanul a fost publicat până acum în 21 de ţări.

×