x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Ziua Culturii Nationale la Universitatea din Padova

Ziua Culturii Nationale la Universitatea din Padova

de Redacția Jurnalul    |    13 Ian 2023   •   23:20
Ziua Culturii Nationale la Universitatea din Padova

Luni, 16 ianuarie 2023, sediul Departamentului de Studii Lingvistice si Literare al Universitatii din Padova va gazdui o asteptata initiativa stiintifica si culturala, prilejuita de celebrarea Zilei Culturii Nationale. Manifestarea este organizata de Departamentul de Studii Lingvistice si Literare al Universitatii din Padova, Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia si Consulatul General al Romaniei la Trieste, in colaborare cu Societatea de Studii Romanesti “Miron Costin” si sub patronajul Universitatii din Padova.

Sarbatorirea Zilei Culturii Nationale este legata simbolic de figura si capodoperele literare ale lui Mihai Eminescu (nascut la 15 ianuarie 1850), cel mai important poet roman, a carui opera a reprezentat una dintre etapele fundamentale ale cristalizarii limbii romane literare moderne si, totodata, ale afirmarii depline a limbii romane ca limba de cultura europeana. Manifestarea de la Padova va viza, asadar, atat aspectele lingvistice, cat si pe cele literare, propunand o reflectie asupra istoriei limbii romane, asupra parcursului neintrerupt al formarii sale ca limba de cultura, a actualitatii sale si a provocarilor viitoare cu care se va confrunta in societatea globalizata.

 

Programul manifestarii culturale:

 

In deschidere, vor prezenta scurte alocutiuni Prof. univ. dr. Sergio Bozzola, Directorul Departamentului de Studii Lingvistice si Literare al Universitatii din Padova, domnul Cosmin Victor Lotreanu, Consulul General al Romaniei la Trieste, Prof. univ. dr. Cristian Luca, reprezentantul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, precum si un delegat al Primariei din Padova.

 

In continuare, Prof. univ. dr. Cristian Moroianu, Prodecanul Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, cercetator stiintific in cadrul Institutului de Lingvistica “Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucuresti al Academiei Romane, va sustine conferinta intitulata “Limba romana de ieride azide maine”. Prof. Moroianu se va apleca asupra istoriei limbii romane, indeosebi in epoca moderna si contemporana, reflectand asupra rolului limbii in modelarea si definirea identitatii culturale nationale si in privinta provocarilor actuale si viitoare cu care se confrunta limba romana.

 

Manifestarea dedicata Zilei Culturii Nationale se va incheia cu un program de lecturi poetice din opera lui Mihai Eminescu. Dupa cuvantul introductiv al Prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, titularul Catedrei de Limba si literatura romana de la Universitatea din Padova, recitalul va fi coordonat de actorul si regizorul Pierantonio Rizzato, Directorul Teatro popolare di ricerca din Padova, care, alaturi de studentii cursurilor de limba romana de la institutia de invatamant superior italiana, va intreprinde o calatorie poetica si teatrala in “atelierul de creatie” al “Luceafarului”, cel mai ales si mai cunoscut poem al lui Eminescu, una dintre creatiile clasice ale literaturii romane. Vor fi recitate versuri din poeziile ce au prefigurat marele poem, “Fata-n gradina de aur”; “Miron si frumoasa fara corp”; “Peste codri sta cetatea”, si se va incheia cu excelenta traducere in limba italiana a capodoperei eminesciene, realizata de regretatul Marco Cugno, reputatul universitar italian romenista de la a carui disparitie se implineste anul acesta un deceniu.

×