Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„În trecut, denumirea Crevedia putea fi întâlnită și sub formele Crividia ori Crivedia, ca nume al unor localități și râuri de la noi. Se consideră cel mai adesea că satele numite Crevedia și-au luat acest nume de la apa pe care sunt așezate”, ne-a explicat antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unei noi ediții a „Dicționarului cultural”. În completare: „Cum cursul râurilor ce se numesc Crevedia este unul cu multe meandre, numele medio-bulgar ar putea tălmăci pe cel românesc de Strâmba (de la kriv = nedrept, strâmb), păstrat în cazul altor așezări aflate pe râuri cu aceeași numire și «metehne» asemănătoare”.
„Kriveden” = „om care face lucruri rele”
Alte semnificații? „Pe de altă parte, cuvântul vechi slav «kriveda» se tălmăcește prin nedreptate, vină, «kriveden», dialectal, la sud de Dunăre însemnând și astăzi «om care face lucruri rele/strâmbe». Că vor fi fost ori ba «locuri de surghiun» astfel de sate, doar cercetarea trecutului acestora ar putea face lumină în cazul dat”. Mai departe, pe urma numelor cu înțelesuri uitate! De unde vine Birlic/Berlic? „Este nume de familie astăzi, purtat la nord și la sud de Dunăre, fără vreo legătură cu jocul de cărți, unde «asul» este desemnat astfel (cu rădăcina în cuvântul turcesc «bir» = cifra unu), nici cu speteaza «zmeului» din jocul copiilor de la noi”.
Cum ne-am ales cu substantivul „pisică”
Atunci? „Având o origine turcă, acesta se referă la un (fost) ostaș, ori ajutător al unei garnizoane otomane, corp de armată turc (de dimensiuni reduse) din Balcani - ce purta numele de «askerî birlik». Provenit dintr-o astfel de «unitate». Din supranume, el va deveni, după 1835, odată cu începutul «fixării» numelor, la fel ca și «ceauș» (Çavuş = «sergent», tc.) nume de familie”. Care-i rădăcina cuvântului „pisică”, animal îndrăgit la noi? Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „«Pisică» este un cuvânt ajuns la noi pe filieră pecenegă ori cumană. Românii sunt singurii dintre popoarele europene ce o numesc astfel pe răsfățata rețelelor de socializare”.
De unică folosință în Europa
Cum așa? „Termenul mai este întâlnit astăzi în câteva din limbile turcice (azeră, turkmenă) și unele dialecte moștenitoare ale limbii kipceak, sub forma «pişîk» (se pronunță «pisici»), desemnând pisica de casă, dar și pe cea sălbatică. Cuvântul a existat și în turca veche anatoliană, împrumutat fiind de aici de kurzi, dar nereținut de turca modernă”. Mai departe: „Numele se tălmăcește - pornind de la pîș, peș - prin «spate», avându-se în vedere «căzutul în patru picioare», expresie știută în întreaga lume. O altă etimologie leagă termenul de persanul mușik, ajuns în mai multe limbi turcice sub forma pișîk, originea fiind cuvântul șoarece (muș). Cea care prinde șoareci”.
Un termen cu origine „necunoscută”
Știți ce înseamnă (a) acira? Etnologul Gheorghiță Ciocioi, bineînțeles: „Înregistrat ca termen cu origine necunoscută în DEX, «a acira» are înțelesul de «a aștepta» (pe lângă cineva), «a avea nădejde» (că vei primi ceva, cele dorite/îndreptățite). La origine, este un cuvânt turcesc - açık, acira având, inițial, la noi, pronunția acikra. Dicționarele îl rețin, în 1876, în turca balcanică, dar și mai apoi, în bulgară, cu sensul de (a fi) deschis, vigilent, atent, açıkgöz având înțelesul de «cu ochii deschiși», a visa, a spera la ceva, a fi gata să vezi ce se întâmplă, a vedea aievea (cele ce ar urma)”. Încă un amănunt: „În scris, Coresi, în ciuda pronunțiilor regionale (acicra, acera etc.), îl folosește sub forma «acira» în traducerile sale”.
A cânta precum ciocârlia
Dar originea numelui Ciocioi care este? Antropologul Gheorghiță Ciocioi a ridicat mănușa: „Ciocioi este un nume de familie oltenesc, din zona Jiului de Sus (Gorj). Numele e răspândit în Oltenia, Ardeal și Muntenia. În nordul județului Teleorman a ajuns spre sfârșitul dominației austriece asupra Olteniei (1734). Mai multe familii de olteni, provenite de lângă Târgu Jiu, au format atunci, lângă comuna Zâmbreasca, Teleorman, două cătune: Olteni (NV) și Ciocioiești (SE). Ultimul cătun este pomenit sub acest nume chiar și în 1960, într-o monografie aflată în manuscris la Arhivele Județene Teleorman”.
Se aduce vorba și despre „ciuciulete”
Mai mult: „În grai oltenesc, «a ciocioi» înseamnă «a cânta precum ciocârlia și privighetoarea». E un verb folosit în zonă destul de des. În limba bulgară, numele ciocârliei («ciuciuliga») provine de la cântul acesteia («ciu»). Un dicționar etimologic sud-dunărean e de părere că numele ciocârliei în bulgărește ar avea legătură cu limba română, numele «soțului» ciocârliei existând până astăzi în limba noastră în unele expresii («ciuciulete»). Vor fi fost oarece strămoși pricepuți întru ale cântului... După mamă, strămoșii (Bădăuță) se trag din Bucovina. Cu ce treburi vor fi ajuns în nordul Teleormanului (cu câțiva ani înainte de «Mica Unire»), doar Dumnezeu știe!”.
Boierie la conac
„Conac este un termen provenit din persană. Prin intermediul limbii turce a ajuns în Balcani și Țările Române. Desemnează o clădire care iese în evidență, a unei autorități (pașă, prefectură, poliție, demnitar etc.). Nelocuită în permanență. Loc în care vin oaspeți, pe care îi găzduiește pentru o scurtă vreme - acesta ar fi înțelesul inițial. Rădăcina termenului este kon, aceeași ca pentru cuvântul chioșc (köşe), având semnificația de colț, latură. Desemnează uneori stațiile imperiale/provinciale de poștă («ulak»), loc în care erau schimbați caii după câteva ore («conac de vreme»). Boierii, în Valahia și Moldova, aveau, adeseori, la întinsele lor moșii, conace”.
Prohod, marcă înregistrată
De unde provin în limba română termenii prohod/prohodire? „Doar la noi există numele de «prohod», folosindu-se un termen vechi slav («provodu»), celelalte Biserici slave numind cu totul altfel slujba de îngropăciune, «prohodirea». Înțelesul termenului slav este cel de procesiune, conducere, «petrecere» a cuiva la plecarea/mutarea din această lume”, a punctat antropologul Gheorghiță Ciocioi.
Înțelegere cu „pașa”
„Cuvântul «pașă» - a detaliat Gheorghiță Ciocioi - are sensul de «general», iar mai târziu (și) «guvernator», ori un alt grad onorific, acordat unui demnitar otoman. Originea cuvântului este explicată diferit de filologii turci - din persana veche: pāti-xšāya (padișah = conducător ). O prescurtare a acestui termen în turcă; - din turcă baș (= cap) sau beșe (băiat, fiu, prinț), înrudit cu persanul baççe. Turca veche nu făcea o distincție clară între consoanele «p» și «b»”.
Huzur - un cuvânt, trei înțelesuri
„Trai comod, belșug, viață liniștită, stare bună - sunt câteva din înțelesurile de astăzi ale termenului «huzur» la noi”, mai evidenția Gheorghiță Ciocioi. Ce semnifică de fapt acest cuvânt cu rezonanțe orientale? „A intrat în limba română prin intermediul limbii turce (preluat din această limbă de mai multe popoare balcanice). Prezent în turcă cu aceeași pronunție ca în română, «huzur» își are originea în arabă - ḥuḍūr (rădăcina ḥḍr) cu înțelesul: 1. a fi aici și acum; 2. a fi sedentar, nu nomad; 3. a sta confortabil”. Interesant!
„Derivat din ḥuḍūr, ḥaḍara, în arabă, exprimă opusul mișcării, un mod de viață ce nu implică «alergarea», osteneala după cele de trebuință omului obișnuit”, a conchis etnologul.
„Cuvântul vechi slav «kriveda» se tălmăcește prin nedreptate, vină, «kriveden», dialectal, la sud de Dunăre însemnând și astăzi «om care face lucruri rele/strâmbe»”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Pisică» este un cuvânt ajuns la noi pe filieră pecenegă, ori cumană. Românii sunt singurii dintre popoarele europene ce o numesc astfel pe răsfățata rețelelor de socializare”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Conac este un termen provenit din persană. Prin intermediul limbii turce a ajuns în Balcani și în Țările Române”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Termenul «huzur» își are originea în arabă - ḥuḍūr (rădăcina ḥḍr) cu înțelesul: 1. a fi aici și acum; 2. a fi sedentar, nu nomad; 3. a sta confortabil”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
