Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se spune că Dinu Lipatti a început să audă cu mult timp înainte să se nască. Altfel cum ar fi reușit să deprindă atât de repede acordurile, ritmurile, notele?
Anna, mama sa, o pianistă discretă, și Theodor, tatăl său, un diplomat înnebunit după vioară, iubeau muzica, dar pe care l-au sădit în universul și în ființa primului lor fiu. Splendoarea muzicii a înfiorat sângele patern urcând dinspre bunic - pasionat meloman, sedus de chitară și de flaut - și coborând către nepot. Sora tatălui, mătușa Sofia, absolvise studii de pian la Conservatorul vienez. Theodor, la rândul lui, studiase vioara la București cu profesorii Robert Klenk și Carl Flesch, iar apoi, la Paris, cu Pablo de Sarasate. Era (și) un împătimit colecționar de viori, pe care nu ezita să le tranzacționeze la prețuri intimidante.
Filonul tonic al familiei
Portretul acestor părinți minunați a fost schițat de diplomatul Valentin Lipatti (1923-1999), fratele mai mic al genialului pianist, în volumul de amintiri „Strada Povernei 23” (Editura Garamond, 1993): „Tata era un om spiritual și inteligent, de o cultură aleasă, fiind înclinat spre tristețe și interiorizare. Era de o generozitate autentică, făcând fără ostentație bine în jurul lui. În foarte multe privințe, trăsăturile sale temperamentale și de caracter se regăseau la Dinu Lipatti”. În completare: „Mama reprezenta filonul tonic al familiei, fiind veselă, chiar exuberantă. Pentru noi a fost o mamă ideală. Și mă îndoiesc că Dinu, și poate chiar și eu, am fi devenit fiecare ceea ce am devenit fără îngrijirea ei atentă, fără prezența ei perspicace și iubitoare în viața și educația noastre. Fire voluntară, energică și practică, mama nu a avut decât un scop în viață: fericirea băieților ei”.
8 compoziții proprii, la 5 ani
Acum, că am deslușit cât de cât mediul primordial în care Dinu Lipatti a râs, a cântat și a improvizat nestingherit, să desfășurăm firul poveștii lui. Deschis și curios, Dinu avea să meșterească primele compoziții la vârsta de 5 ani. La îndemnul părintelui Josef Paschill (pianist, compozitor, fondatorul muzicii de orgă din România, prieten al familiei Lipatti) le-a notat pe toate, opt la număr: „Primăvara”, „Cântec pentru mama-mare”, „Dorelina”, „Trista despărțire”, „Marșul ștrengarilor”, „Regrete”, „Dulce amintire” și „Bonei mele, Surcea”. Dinu Lipatti a crescut într-o familie burgheză înstărită, bunicul patern fiind bancher și mare proprietar de pământuri. Copilăria i-a rezervat, dincolo de nenumăratele ore de studiu, plăceri extraordinare, gustate atât la Viena, la Prater, cât și la Fundățeanca, moșia familiei aflată la nouăzeci de kilometri de București, spre Pitești.
Universul fericit al copilăriei
„Fundățeanca - avea să-și amintească Lipatti junior - era locul tuturor vrăjilor, locul muzicii și al lecturii, al pădurii străbătute călare, al nopților cu lună plină, în care tata prefera să doarmă pe o bancă în parc, al mirosului de nuci sau cumplit de dulce al teilor, al câinilor credincioși și zburdalnici, al bucuriilor autentice. La Fundățeanca am fost fericiți fără rezerve și ocolișuri, cum numai copiii și adolescenții știu să fie, adică în mod absolut”. Oriunde a mers, Dinu Lipatti a fost însoțit de note, solfegii și armonii, de muzică și de caietul cu însemnări. Avea doar 8 ani când a intrat pe mâna maestrului Mihail Jora și 11 când a fost admis la Conservatorul din București, la clasa exigentei Florica Musicescu. În 1932, Dinu, puști precoce, finaliza în mod strălucit studiile, după doar patru ani. Anotimpul următor îl prindea pe Lipatti la Viena, la Concursul Internațional de pian, unde obținea Premiul II.
Examen cu cântec la Viena
S-a vehiculat că, enervat de decizia părtinitoare a celorlalți membri ai juriului, pianistul și compozitorul francez Alfred Cortot ar fi ieșit din sală. El l-ar fi văzut câștigător pe adolescentul de 16 ani sosit din România, căruia n-a ezitat să-i facă o invitație la Paris. Dinu, la rândul lui, n-a stat pe gânduri și, susținut de mamă, a acceptat provocarea. În capitala Franței s-a înscris la clasa de compoziție a distinsului Paul Dukas, apoi a exersat cu fabuloasa compozitoare și profesoară Nadia Boulanger. Ea a fost cea care avea să redimensioneze geniul lui Dinu Lipatti. În această perioadă, pianistul român a onorat primele angajamente, în Franța și în Elveția, concertele sale fiind percepute ca succese depline. Tot acum a făcut primele înregistrări la Școala Normală de Muzică și a luat lecții ca dirijor de orchestră, urmând cursurile lui Diran Alexanian și Charles Münch.
Turneu cu logodnica, apoi profesor la Geneva
La revenirea în țară, în 1939, Dinu Lipatti era deja un muzician format, care încânta publicul românesc alături de nașul său, George Enescu. Împreună cu pianista Madeleine Cantacuzino, frumoasa lui logodnică, Dinu a plănuit în vara anului 1943 un mare turneu european. În pofida nenumăratelor piedici generate de război cei doi tineri artiști aveau să-și împlinească visul. Pe toată durata lunii septembrie au călătorit și au cântat la Viena, Stockholm, Helsinki, Göteborg, Malmö, Zürich, Geneva și Berna. În octombrie însă nu s-au mai întors în țară. Dinu și Madeleine au hotărât să se stabilească în Elveția, la Geneva. După câteva concerte susținute în orașul de pe Rhône, compozitorul Henri Gagnebin, directorul Conservatorului, i-a propus lui Lipatti un post de profesor, provocare acceptată cu entuziasm.
Strângând la piept o partitură de Beethoven...
Vreme de cinci ani, Dinu și-a consolidat poziția la catedră și faima de magician al clapelor. Apoi, anunțată de febră, stare de oboseală și ganglioni, s-a insinuat boala, una ciudată, care avea să se dovedească (și) necruțătoare. Lipatti, căruia medicii i-au recomandat să se odihnească mai mult, să meargă la munte, la aer curat, și-a anulat mare parte din concerte și a declinat propunerile venite de pe alte continente, din Americi, din Australia etc. De altfel, maladia misterioasă care-i strângea ca într-o menghină corpul nu i-a permis să-și etaleze talentul și în afara Europei. În acea perioadă de temeri și angoase, Dinu a refuzat propunerea generoasă a olandezilor de a se stabili în Țara lalelelor și a morilor de vânt.
Cortizon, licărește speranța
În 1949, tot mai slăbit, Lipatti avea să renunțe la cariera didactică. Nu și la concerte. Rare și extrem de prizate de public, aceste momente aveau să rămână singurele bucurii autentice ale artistului. Cu brațul stâng umflat de ganglioni și un doctor care-l supraveghea dintr-un colț al scenei, Lipatti cânta fără să lase la vedere suferința și durerea. Când medicii i-au spus că erau șanse mici ca maladia - limfogranulomatoză malignă (Sindromul Hodgkin) - să poată fi combătută, pianistul și-a adunat puterile și a avut tăria să zâmbească. Soarta s-a mai răsucit o dată, amăgitor, când descoperirea cortizonului și utilizarea lui în tratarea leucemiilor au făcut să licărească speranța. Dinu a cântat pe 23 august la Lucerna, apoi la Besançon. Apoi s-a așternut liniștea… Lipatti s-a stins din viață pe 2 decembrie 1950, la doar 33 de ani, strângând la piept o partitură de Beethoven. Ultimele cuvinte s-au încolăcit ca un fum în jurul pasiunii de-o viață: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.
Mama, arestată pentru tăinuire de bijuterii
Valentin, fratele mai mic al genialului Dinu Lipatti, a dezvăluit în cartea sa de memorii un episod interesant din ultima parte a vieții pianistului: „Spre sfârșitul anului 1949, prin septembrie, mama se hotărî să plece la Geneva, având presentimentul că Dinu, deja grav bolnav, nu mai avea mult de trăit. Mihai Ralea o ajutase să-și facă formele de plecare din țară. Deși o prevenise, ca și mine, că trebuie să plece în modul cel mai simplu și mai corect, mama a avut nesocotința să ia cu ea, fără să le declare, niște bijuterii de argint”.
Dezvăluiri bizare
Și cum Securitatea știa deja ce conținea bagajul mamei lui Dinu Lipatti, înainte de trecerea frontierei aceasta a fost percheziționată. Valentin Lipatti avea să amintească în jurnalul său: „La Curtici, infracțiunea a fost descoperită, călătoria întreruptă și delincventei i s-a intentat un proces. Așadar, în toamna acelui an, mama se afla arestată la Arad și aștepta judecarea cazului ei. Ea avea să-și continue călătoria și să ajungă la Geneva în septembrie 1950, cu vreo două luni înainte de moartea lui Dinu. Modul ei necugetat de a se purta în acele împrejurări o privase de a fi cu el în ultimul an de viață”. Bizare dezvăluiri ale unui om care nu s-a obosit să călătorească împreună cu propria mamă pentru a-și vedea fratele pe patul de moarte...
106 ani s-au împlinit pe 19 martie 2023 de la nașterea briliantului muzician Dinu Lipatti
„Nu vă serviți de muzică, serviți-o!”, Dinu Lipatti
„Pianistul perfect ar trebui să aibă tușeul cantabil și imaginația lui Alfred Cortot, strălucirea și brio-ul lui Vladimir Horowitz, culorile lui Walter Gieseking, iscusința și suplețea lui Wilhelm Backhaus, ardoarea și tandrețea lui Edwin Fischer”, Dinu Lipatti
