x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Emil Gârleanu, autorul delicat al inadaptaților și învinșilor

Emil Gârleanu, autorul delicat al inadaptaților și învinșilor

de Florian Saiu    |    31 Ian 2025   •   06:00
Emil Gârleanu, autorul delicat al inadaptaților și învinșilor

Născut în 5 ianuarie 1878, la Iași, și mort fulgerător (congestie renală) la doar 36 de ani, în 2 iulie 1914, la Câmpulung Muscel, Emil Gârleanu (prozator, regizor, scenarist de film, jurnalist) a fost păstrat în memoria culturală a românilor grație unor poeme extraordinar de fragile adunate în volumul „Din lumea celor care nu cuvântă (1910). Dar să-i redeșteptăm amintirea!

Primele comentarii (critice) îi aparțin profesorului Paul Cernat, istoric literar: „Fiu al unui colonel, elev militar în adolescență (coleg cu Jean Bart și Gh. Brăescu), Emil Gârleanu e mutat disciplinar la Bârlad din cauza activității publicistice neconforme cu statutul de soldat. Înființează revista Făt Frumos și devine unul dintre principalii colaboratori ai Sămănătorului și ai publicațiilor sămănătoriste. Se apropie apoi de cercul Convorbirilor critice ale lui Mihail Dragomirescu.”

Despre boieri senili și ticăiți

Pe repede, înainte: „Între 1911-1912 e președinte al Societății Scriitorilor Români, la a cărei înființare a contribuit, apoi director al Teatrului Național din Craiova (1911-1914). Prozele din volumul de debut Bătrânii. Schițe din viața boierilor moldovani (1905) merită recitite: dincolo de tezismul paseist al lumii de boieri senili și ticăiți, condamnati la dispariție de o modernitate burgheză cinică, ele au căpătat în timp un farmec de boite à musique. Cehovian minor, exersat exclusiv în genul scurt ca atâția congeneri (de la acutul I. Al. Bassarabescu la duiosul Brătescu-Voinești), dar tributar și naturalismului de tip Maupassant, Emil Gârleanu și-a reunit schițele în câteva culegeri (Cea dintâi durere, Odată!, Schițe din război ș.a.).”

Capodopera: Nucul lui Odobac

Pe de-a-ntregul: „Dedicat unicei fiice, Rodica, și compus pe modelul istoriilor naturale ale lui Jules Renard, volumul de miniaturi animaliere Din lumea celor care nu cuvântă e o piesă-reper a literaturii autohtone pentru copii. Observația de moralist e prezentă și în alte bucăți citabile (Punga, Ochiul lui Turculeț, povestirea orientală Recunoștința etc.). Capodopera prozei sale rămâne nuvela Nucul lui Odobac, neverosmil de robustă pentru un autor delicat, al inadaptaților și învinșilor. Spre sfârșitul scurtei vieți s-a ilustrat ca unul dintre primii noștri scenariști și regizori de film.”

Măsline împachetate în „Amintiri”

Mai de(o)parte: „Autor de schițe și, sporadic, nuvelist, miniaturist atașant și unul dintre cei mai rafinați sămăntoriști în dulce stil moldav, Emil a învățat să scrie după manualul Povățuitorul la cetire prin scriere al lui Ion Creangă (apărut în 1876, scris și tipărit la îndemnul lui Titu Maiorescu). În 1902, Gârleanu a publicat un eseu intitulat Încercare asupra lui Creangă, cu observații de finețe. Cu câțiva ani înainte recuperase miraculos, din prăvălia unui băcan, manuscrisul fragmentar al Amintirilor din copilărie, cu care acesta își învelea măslinele.” Uluitor! „Manuscrisele ajunseseră acolo după dispariția inopinată a lui Eduard Gruber - ginerele Veronicăi Micle căruia Tinca Vartic, țiitoarea lui Creangă din Sărărie, i le încredințase, după moartea concubinului său.”

Musculița

În loc de concluzie (cernatiană): „În cei doar 36 de ani de viață, Emil Gârleanu și-a plătit, ca reper al micii noastre proze de la 1900 (nu neapărat și nu doar sămănătoriste), biletul de relectură. Măcar prin Din lumea celor care nu cuvântă (miniaturi fabulistice pe stil francez, dar cu șarm moldovenesc și de o mizantropie foarte... umană), prin automatismele Ancien Regime din Bătrânii, prin crochiurile traumatic-copilărești din Cea dintâi durere și prin robusta nuvelă Nucul lui Odobac. Ar mai fi și altele - omul era, în orice caz, un artist cu feeling. Îmi vine în minte schița Musculița, cu insecta rătăcită între paginile unui ceaslov, atrasă de o pată de dulceață și strivită prin închiderea ceaslovului de taica părintele, proaspăt întors de la slujbă. În ultimele sale clipe, aceasta exclamă satisfăcută: Ce bine e să trăiești și să mori sătulă!”

Ieri, ca și azi

Ia, luați aminte (și) la ce gândea și scria Emil Gârleanu cu mai bine de un secol în urmă:  „La sate se poate păstra naţiunea, limba, obiceiurile, simţul românesc. La oraşe, unde străinismul lucrează mai direct, e mai greu, mai cu seamă că marea nenorocire a noastră e de a ne lua după tot ce e străin, dispreţuind tot ce e al nostru; şi dacă acest lucru se întâmplă în artă, în literatură şi în ştiinţă, de o bucată de vreme se întâmplă şi în simţire. (…) Simţirea noastră trebue să trăiască în amintirea plăieşilor lui Ştefan cel Mare, care au ştiut să trăiască ca adevăraţi Români. A da la o parte educaţiunea noastră naţională înseamnă a ne lepăda de un trecut ce-i prea glorios pentru a putea fi uitat.”

Păienjenișul rubedeniilor

Încă o „pastilă” literară dinspre Paul Cernat: „Mihail Dragomirescu, primul nostru teoretician al literaturii, nu era nici avangardist, nici feminist; dimpotrivă, era prototipul universitarului interbelic dogmatic și clasicizant, făcător al canonului didactic, doct și cu bun debușeu internațional. Totuși, i-a fost dat să conducă prima teză de doctorat din România despre avangarda literară (Anarhismul poetic de Constantin I. Emilian, ostilă, dar redutabil informată). În plus, a avut mai multe asistente la catedră și colaboratoare la Institutul de Literatură pe care-l conducea la Facultatea de Litere și Filosofie din București (pe atunci femeilor le era interzis să urce în ierarhia universitară mai sus de ceea ce numim azi lector). Am mai comentat despre Constanța Marinescu, prima femeie doctor în literatură din România și primul doctor în litere al facultății autohtone de profil, cu prima lucrare despre postumele lui Eminescu (1912); mai are o carte, despre Coșbuc, slabă și ea, dar relevantă documentar.”

O fată Gârleanu pentru moștenitorul lui Camil (Petrescu)

Ne apropiem, pâș-pâș, de Gârleanu: „O altă colaboratoare dragomiresciană e încă și mai obscură: Cora Valescu-Hurmuz, autoare, de asemenea, a unei teze de doctorat despre Eminescu (faiblesse oblige...): Pesimismul lui Eminescu (1931). Cora a fost căsătorită cu mai cunoscutul prozator Adrian Hurmuz. În fine, asistentă i-a fost și Rodica Gârleanu, fiica lui Emil și rudă prin alianță cu Camil Petrescu: de curând decedatul Camil Aurelian Petrescu, fiul mai mare al lui Camil Senior, a fost căsătorit cu Roxana (încă în viață), fiica Rodicăi Gârleanu. Prematur răposatul Emil fusese un colaborator prețuit de Mihalache la revista Convorbiri critice și criticul se va fi simțit, pesemne, obligat... N-am aflat încă dacă și Rodica Gârleanu va fi publicat vreo teză de doctorat despre Eminescu.”

Svelt şi entuziast, delicat şi energic, îndrăzneţ şi timid

Dispariția prematură a lui Emil Gârleanu a lăsat un gol imens în viața prietenilor, care l-au plâns sincer (dovadă aceste rânduri ale lui A. Mândru, din România literară, 1914): „A murit la 36 de ani… Vârstă când nu poţi concepe moartea. Bietul Gârleanu!… În minte-mi îl văd aşa cum l-am cunoscut acum 10-12 ani; svelt şi entuziast, delicat şi energic, îndrăzneţ şi timid, visător şi practic, om de iniţiativă şi bun, foarte bun prieten. Nu voi uita niciodată ziua în care a ieşit primul număr din Făt Frumos. Părea că odată cu apariţia revistei, cei patru prieteni (căci atâția am fost la început), el, Nanu, Tutoveanu şi eu, pornim să cucerim lumea. Dar câte mizerii…! Entuziasmul însă nu m-a lăsat nici o clipă. Gârleanu ştia să ne împace pe toţi şi, ce-i mai mult, ştia să scoată banii din piatră.”

Copleșiri

Mai mult: „Nu voi uita, de asemeni, nici seratele literare, glumele, şi îndeosebi epigramele care dădeau întâlnirilor noastre tot ce viaţa de scriitor are mai plin de farmec. O încurajare a D-lui Maiorescu venită din Viena ne umplu de avânt. Fiecare număr nou era o nouă victorie. Dar anii s-au dus şi, odată cu dânşii, şi multe din visurile de-atunci. Şi, acum, în clipa asta, când scriu aceste rânduri, amintirile mă copleşesc şi simt că cuvântul, ca şi durerea mea, sunt inutile: să vorbească opera lui!”

Întemeietor al Societăţii Scriitorilor Români

În aprilie 1908, Emil Gârleanu a pus bazele Societăţii Scriitorilor Români, alături de poeţii Cincinat Pavelescu (care va deveni primul preşedinte al noii Societăţi, 1908-1909), Şt.O. Iosif şi Dimitrie Anghel, prin convocarea, la 28 aprilie, a unei adunări a scriitorilor bucureşteni, la care au participat şi scriitori din provincie. Un an mai târziu, în 3 septembrie 1909, Gârleanu a fost ales secretar al Societăţii Scriitorilor Români, alături de Mihail Sadoveanu - preşedinte, şi de D. Anghel - vicepreşedinte. Între anii 1911 şi 1912, Emil Gârleanu a fost preşedintele Societăţii.

147 de ani s-au împlinit în 5 ianuarie 2025 de la nașterea lui Emil Gârleanu.

„Fiu al unui colonel, elev militar în adolescență (coleg cu Jean Bart și Gh. Brăescu), Emil Gârleanu e mutat disciplinar la Bârlad din cauza activității publicistice neconforme.”, Paul Cernat, istoric literar

„Dedicat unicei fiice, Rodica, și compus pe modelul istoriilor naturale ale lui Jules Renard, volumul de miniaturi animaliere Din lumea celor care nu cuvântă e o piesă-reper a literaturii autohtone pentru copii.”, Paul Cernat

Amănunt genealogic: strănepoata lui Emil Gârleanu, Roxana, a fost căsătorită cu nu demult dispărutul Camil Aurelian Petrescu, fiul lui Camil Petrescu.

„În cei doar 36 de ani de viață, Emil Gârleanu și-a plătit, ca reper al micii noastre proze de la 1900 (nu neapărat și nu doar sămănătoriste), biletul de relectură.”, Paul Cernat

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×