x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură EVENIMENTE CULTURALE LA INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ

EVENIMENTE CULTURALE LA INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Oct 2024   •   00:40
EVENIMENTE CULTURALE LA INSTITUTUL ITALIAN DE CULTURĂ

Italia este țară invitată la cea de-a XIX-a ediție a Bucharest International Animation Film Festival ANIMEST, care se desfășoară în perioada 4 - 13 octombrie 2024.

În cadrul acestei ediții sunt proiectate filmele italiene Allegro non troppo, de Bruno Bozzetto, Arta Fericirii, de Alessandro Rak, Nicăieri, de Simone Massi. De asemenea, la Institutul Cervantes au fost proiectate filme de animație italiene clasice și contemporane. Istoricul de animație Andrea Martignoni, directorul Festivalului ANIMAPHIX, va juriza competiția de lungmetraj și competiția românească.

Bucharest Photofest (11-20 octombrie 2024) este un festival-platformă ce transformă fotografia într-un instrument de educație vizuală și şi-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai relevante repere din fotografia autohtonă şi internaţională. Sara Lepore, Hugo Weber și Alex Zoboli sunt fotografii italieni care participă anul acesta la Bucharest Photofest. Pe 12 octombrie, IIC București găzduiește o întâlnire cu Sara Lepore (de la ora 11.00), și cu Nicolas Dykmans (de la ora 12.00). Tot pe 12 octombrie, la ora 18.00, vor fi inaugurate la Goethe Institut expozițiile Moimom de Hugo Weber și Shine On de Alex Zoboli.

Institutul Italian de Cultură din București prezintă în data de 14 octombrie 2024, la ora 19.00, în Aleea Alexandru 41, București, concertul susținut de Elena Paparusso Trio (Elena Paparusso – voce și compoziții, Paolo Profeti – saxofon și compoziții, Albert Tajti – pian și compoziții).

Cântăreață, compozitoare și interpretă, Elena Paparusso a fost premiată cu o rezidență artistică la Institutul Italian de Cultură din București în perioada 23 septembrie – 20 octombrie 2024, pentru compozițiile sale, datorită Progetto Air 2024, susținut de MIDJ (Asociația Muzicienilor Italieni de Jazz) și Europe Jazz Network.

În cadrul Bucharest Fashion Week, va fi deschisă în perioada 16 – 27 octombrie 2024, la Galeria 2/3 (Str. Franceză 4, București) expoziția FASHION PANORAMATHE ITALIAN NEW WAVE. Fashion Panorama – The Italian New Wave este o expoziție realizată de Direcția Generală pentru Promovarea Italiei, sub egida Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, curatoriată de Vogue Italia. Scopul expoziției este de a oferi vizibilitate noii generații de designeri de modă italieni. Moda este prin tradiție una dintre industriile cele mai implicate în răspândirea conceptului de Made in Italy la nivel internațional și funcționează, de asemenea, ca un motor economic puternic pentru numeroase alte sectoare.

Trupa Berardi Casolari prezintă în data de 16 octombrie 2024, la ora 19.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare (Str. Lipscani 84-90, București) spectacolul ÎNCERC SĂ ZBOR! Omagiu lui Domenico Modugno, cu Gianfranco Berardi, Davide Berardi (voce și chitară) și Giulia Bertasi (acordeon).

„Încerc să zbor” este o piesă de teatru originală care, pornind de la elemente din biografia lui Gianfranco Berardi, vorbește despre viața unuia dintre numeroșii tineri crescuți în provincie care, atrași de mit, sunt gata să înfrunte orice aventură pentru a-și împlini visul de a deveni artiști.

În cadrul Simpozionului Internațional și al Festivalului „Fabbrica Illuminata” 2024, organizate în perioada 16-19 octombrie 2024 la Universitatea Națională de Muzică din București cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Arnold Schoenberg și a centenarului nașterii compozitorului italian Luigi Nono (1924-2024), va fi prezentată online pe zoom, în data de 18 octombrie, de la ora 12.30 la ora 13.00, conferința The use of technology in revolutionary perspective. Luigi Nono and his collaborators, susținută de Laura Zattra, de la Universitatea de Muzică din Rovigo și de la Universitatea de Muzică din Vincenza.

În cadrul Săptămânii Limbii Italiene în Lume, în data de 18 octombrie 2024, la ora 18.15, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, va fi conferit Premiul Marian Papahagi (ediția a XI-a). Premiul va fi decernat în cadrul Simpozionului Internațional Romania Contexta (cea de-a patra ediție), Eredità e trasmissione nelle lingue e letterature romanze, care se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 18-19 octombrie 24.

În cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Săptămânii Limbii Italiene în Lume, Ambasada Elveției și Institutul Italian de Cultură din București prezintă luni, 21 octombrie 2024, la ora 18.00, în Sala Cinema de la UNATC, filmul TAMARO. PIETRE E ANGELI. MARIO BOTTA ENZO CUCCHI de Villi Hermann (1998, 74 minute, versiunea originală restaurată, în italiană cu subtitrări în engleză). Versiunea restaurată în format 2k a filmului a fost prezentată în 2023 în premieră la Festivalul de Film de la Locarno în cadrul secțiunii Histoire(s) du Cinéma.

Institutul Italian de Cultură din București prezintă, în data de 23 octombrie 2024, la ora 19.30, în Aleea Alexandru 41, concertul susținut de Marco Vezzoso Trio (Marco Vezzoso – trompetă, Alessandro Collina – pian, Gabi Matei – baterie), o reinterpretare instrumentală în stil jazz a unora dintre cele mai frumoase melodii italiene pop contemporane.

Marco Vezzoso este profesor de trompetă la Conservatorul Național din Nisa (Franța), iar Alessandro Collina este un apreciat pianist de jazz.

Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest a ajuns la cea de-a XV ediție și se desfășoară în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie 2024. La ediția de anul acesta va fi proiectat filmul Parthenope de Paolo Sorrentino (Italia, Francia, 2024), distins cu Premiul CST pentru Contribuţie artistică deosebită la Festivalul de Film de la Cannes 2024. La evenimentele organizate în cadrul Festivalului participă din Italia, cu sprijinul IIC București, Lorenzo Esposito și Paolo Bertolin.

Franca Mancinelli, poetă și scriitoare italiană de renume internațional, va fi oaspetele Institutului Italian de Cultură și al curatorilor Jazz Roots Poetry Series pentru o rezidență artistică dedicată redescoperirii orașului București.

Un eveniment special în cadrul acestei rezidențe va avea loc luni, 28 octombrie 2024, la ora 19.00, la Institutul Italian de Cultură: o prezentare a experienței sale care va împleti impresiile despre București cu opera sa poetică mai amplă. Întâlnirea, moderată de Olmo Calzolari și Teodora Raicu, va fi bilingvă, cu lecturi în italiană și traduceri în română, oferind publicului un dialog autentic între cele două culturi.

Nu ratați evenimentul Halloween … sì, ma all’italiana, care va avea loc pe 31 octombrie de la ora 18.00, în Aleea Alexandru 41. Vă așteptam cu mic cu mare, costumați! Vom povesti despre obiceiuri și despre cum se sărbătorește Halloween în Italia, avem surprize pentru voi și un premiu pentru cea mai interesantă costumație.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×