„Adevărul”/ „La vérité”, noul film al regizorului Hirokazu Kore-Eda, cu Catherine Deneuve în rolul principal, are premiera în cinema pe 26 februarie
„Adevărul”/ „La vérité”, cel mai nou film al regizorului japonez Hirokazu Kore-Eda, care a deschis ediția din 2019 a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, ajunge în cinematografele din România din 26 februarie, distribuit de Independența Film. Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două legende ale cinematografiei franceze, alături de actorul american Ethan Hawke se regăsesc în distribuția primului film al lui Hirokazu Kore-Eda, laureat Palme d’Or, realizat în afara Japoniei, într-o altă limbă decât cea nativă.
Filmul vorbește despre legături de familie, decepție și responsabilitate, combinând drama și comedia „așa cum ele co-există și în viața reală”, după cum spune regizorul Hirokazu Kore-Eda.
Fabienne (Catherine Deneuve) este o divă a cinematografiei franceze, ce are parte de toată iubirea și admirația bărbaților, dar care are o relație complicată cu propria fiică. Atunci când aceasta își publică memoriile, Lumir (Juliette Binoche) se întoarce de la New York la Paris împreună cu soţul (Ethan Hawke) şi copilul. Întâlnirea dintre mamă şi fiică devine rapid o confruntare: adevăruri ascunse și resentimente nedeclarate ies la suprafață.
„Faptul că filmul meu se regăsește în filmografia lui Catherine Deneuve - la fel de prestigioasă pe cât este istoria cinematografiei franceze în sine - este pentru mine atât un motiv de mândrie, cât și de anxietate”, a declarat Hirokazu Kore-Eda.
Catalogat drept „unul dintre cele mai bune roluri din cariera sa” de către publicația britanică The Times, Catherine Deneuve interpretează magistral diva aflată la apusul carierei, precum și mama confruntată de propria fiică. Pe parcursul dezvoltării scenariului, care inițial a fost o piesă de teatru despre o actriță ce îmbătrânește, Hirokazu Kore-Eda a colaborat cu Deneuve și Binoche, acestea oferind informațiile necesare pentru ca experiențele lor profesionale să se regăsească în film.
„Adevărul”/ „La vérité” are premiera în cinematografele funcționale din România în 26 februarie, având pentru moment proiecții programate în București (Cinema Union, Cinema Elvire Popesco, Happy Cinema), Bârlad (Cityplex Victoria), Bacău (Happy Cinema), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Iași (Ateneul Național), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), urmând ca din 5 martie să ruleze și în Caransebeș (Cinema 3D Luna), Oțelu Rosu (Cinema 3D), Reșița (Cinema Dacia Reșița 3D) și Petroșani (Cinema 3D Șerban Ionescu).

Ştiri din .ro
Colecția de sculpturi Guguianu, scoasă la licitație

„Femeia, eterna poveste” este titlul pe care Teatrul „Stela Popescu” îl dedică săptămânii femeii pe 7 martie

Recital cameral extraordinar CU PUBLIC. De Mărțișor
Expoziție virtuală: „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“

Invitație la lectură

Vernisaj: Sensul Sculpturii, expoziția Kunsthalle Bega Timișoara, călătorește: din 4 martie 2021 devine Sensul Sculpturii la Galeria Sector 1

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu celebrează 101 ani de la nașterea scriitorului Radu Stanca cu o serie de recitaluri online în perioada 3 - 5 martie
Berlinale 2021: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, al lui Radu Jude, considerat de presa internațională stimulant și provocator, o usturătoare satiră socială

Cadouri muzicale de primăvară la Filarmonica Sibiu

Espacio femenino. Pioneras / Cinema feminin spaniol: cineastele – deschizătoare de drum, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Ana Ularu, colaborare cu Oigăn (Kumm), cu un clip de Alex Gâlmeanu: Meteorologie, „ceva magic atât de simplu spus, o stare de complicitate și complot”

Classix Festival va avea loc la Iași în martie 2021

Se pun în vânzare bilete pentru concertul dirijat de Gabriel Bebeșelea pe 4 și 5 martie

Jurnalul vă oferă o carte de neratat: ”Crimă pentru pământ”, al treilea volum al "Trilogiei Ţărănești", de Dinu Săraru
Primăvara începe la TVR cu o ofertă specială pentru cinefili: Producţii de toate genurile, numeroase seriale şi un weekend dedicat doamnelor - în prima săptămână din martie
