Eroul din Avatar

Amestec de contradicţii, Sam Worthington arată ca un dur, dar are un calm ieşit din comun – şi poate cita din Oprah Winfrey fără să izbucnească în râs! Cu o senzualitate dură, a la Russell Crowe, omul e cât se poate de modest. Şi, de când a apărut în „Ava­tar”, a devenit unul dintre cei mai căutaţi actori de la Hollywood.

• Eşti copleşit de tot ceea ce ţi se întâmplă?

Nu prea. Asta mi-e meseria. În Australia am debutat în urmă cu zece ani şi-ntotdeauna am considerat că actoria e o meserie ca oricare alta. Faptul că acum sunt cu mult mai renumit şi că oamenii mă apre­ciază nu ţine decât de noroc. Dar nu mă simt copleşit.

• Acum locuieşti la Los Angeles?

Da, din 2006, de la Avatar. M-am mutat întotdeauna acolo unde aveam de lucru şi-am trăit mult timp în camere de hotel. N-am avut vacanţe mai lungi de trei săptămâni. Am locuit mereu acolo unde mă purta meseria. Russell Crowe mi-a spus să nu-mi iau vacanţe până ce n-o să am vreo 45-50 de ani, pentru că meseria mea înseamnă călătorii, experienţe grozave şi multe întâlniri cu oameni foarte diferiţi. Şi că trebuie să profit de asta.

• Cate Blanchett a spus că, după părerea ei, australienii au succes la Hollywood pentru că sunt bărbaţi şi nu băieţi.

 Are dreptate. Asta se spune şi despre mine. Când McG m-a angajat pentru Terminator, a spus că voia un tip pe care să-l poţi lovi cu lopata în cap fără a-l doborî. În anii ’70, bărbaţii erau băr­baţi. Vreme de trei ani n-am primit nici un rol din pricina lui  Orlando Bloom şi-a altor băieţi ca el... Poate peste doi ani situaţia se va schimba din nou... Totul ţine de modă... Am noroc cu moda de acum, unde se cer bărbaţi bine clădiţi, dar care pot fi şi sensibili.  

•  Ai spus odată ceva de genul „o să tot lucrez până ce lumea îşi va da seama că-s un păcălici”. Eşti chiar atât de modest?

Chiar crezi c-am spus-o serios? E o glumă. E autoironie.

•  E un citat bun.

E un citat extraordinar! Chestiile astea te păstrează cu picioarele pe pământ. Despre asta e vorba. E o meserie cu totul unică şi-s norocos c-o practic. Sunt foarte serios când vine vorba despre muncă. Dacă aş povesti cât de mult muncesc, cei din Australia m-ar crede idiot. Dar muncesc mult, pentru că mă consider norocos. Prefer să muncesc mult, atât timp cât e alegerea mea.

•   Ai spus că, acum câţiva ani, la modă erau băieţii drăguţi şi tu nu primeai nici un rol. Te-ai gândit să renunţi?

Nu, doar m-am întors în Australia. Cunosc actori mai buni decât mine care n-au avut şansele mele şi care continuă să spere.

•   Cât de mult ţine de noroc?

Du­pă cum spune Oprah, „norocul înseamnă să fii în locul potrivit şi să dai totul”. Oamenii cred că e vorba nu­mai de noroc, dar credeţi că Jim Ca­meron şi-a zis, din senin, că cel mai potrivit om să joace în filmul lui e Sam Worthington? Nu m-a scos din pălărie – 6 luni am tot dat probe pentru a-i dovedi lui şi studioului c-o să mă descurc..

•  Cum ai sărbătorit faptul c-ai primit rolul?

Am primit vestea când luam micul dejun. M-a sunat chiar Cameron şi m-a întrebat dacă vreau să lucrez cu el. I-am zis că am nevoie de-o săptămână, că trebuie să repar frânele maşinii oferite prietenei mele. Aşa-s eu. Doar nu puteam să las pe toată lumea baltă şi să plec imediat, nu? Australienii sunt oameni cu picioarele pe pământ – o meserie e doar o meserie. 

•   Care e primul lucru pe care l-ai cumpărat după ce ai început să câştigi serios?

Mi-am ajutat părinţii şi sora. Şi-n general pun deo­parte pentru când n-o să mai câştig. Nu mi-am prea cumpărat chestii – nişte pantaloni, bocancii lui Terminator... cu totul, am două perechi de în­căl­ţări. Tot ce-aveam am vândut îna­in­te de „Avatar” – casa, maşina, cuptorul cu microunde... Acum, patru ani mai târziu, am rămas cu cărţile şi hai­nele pe care nu le-am vândut ­atunci. N-am timp să mă aşez la casa mea. Bunurile materiale nu mă reprezintă. Sunt ceea ce sunt prin filmele mele.