x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Iată lista nominalizărilor la Globurile de Aur 2024. Barbie, Oppenheimer și Succession, printre cele mai aclamate filme

Iată lista nominalizărilor la Globurile de Aur 2024. Barbie, Oppenheimer și Succession, printre cele mai aclamate filme

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2023   •   10:27
Iată lista nominalizărilor la Globurile de Aur 2024. Barbie, Oppenheimer și Succession, printre cele mai aclamate filme
Sursa foto: Hepta

Așteptarea a luat sfârșit pentru cinefilii din întreaga lume. Lista completă a nominalizărilor pentru Globurile de Aur 2024 a fost făcută publică.

Potrivit Antena 3 CNN, filmele "Barbie" și "Oppenheimer" conduc topul cu nouă, respectiv opt nominalizări, însă competiția se anunță una strânsă.

De asemenea, "Killers of the Flower Moon" și "Poor Things" au obținut câte șapte nominalizări fiecare.

Totodată, ultimul sezon al serialului de televiziune "Succession" a obținut cele mai multe nominalizări, nouă în total, urmat de "The Bear" și "Only Murders in the Building", ambele cu cinci nominalizări.

La capitolul cel mai bun regizor, au fost nominalizați, printre alții, Christopher Nolan, Martin Scorsese sau Bradley Cooper, care a fost nominalizat și la categoria cel mai bun actor.

Două noi categorii au fost adăugate în acest an, anume realizări cinematografice și încasări în cinematografie, alături de cel mai bun comediant de stand-up.

Premiile Globurilor de Aur vor reveni pentru cea de-a 81-a ediție pe 7 ianuarie 2024, funcționând acum sub auspiciile Dick Clark Productions și Eldridge Industries, având în vedere că Asociația Presei Străine de la Hollywood a fost închisă în iunie 2023.

Din 2024, Globurile vor avea, de asemenea, o nouă rețea: CBS a semnat pentru a transmite ceremonia pentru prima dată, preluând locul NBC, potrivit The New York Time.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×