x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Regizorul Jeff Baena s-a sinucis, potrivit medicului legist

Regizorul Jeff Baena s-a sinucis, potrivit medicului legist

de Redacția Jurnalul    |    06 Ian 2025   •   18:00
Regizorul Jeff Baena s-a sinucis, potrivit medicului legist
Sursa foto: Hepta/Jeff Baena

Regizorul și scenaristul Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, s-a sinucis, arată raportul medicului legist, citat de Sky News.

Cineastul Jeff Baena, soțul actriței americane Aubrey Plaza, și-a luat viața, a decis un medic legist caree a efectuat necropsia.

Jeff Baena, în vârstă de 47 de ani, a fost declarat mort vineri, la ora 10.39, într-o locuință din apropierea zonelor Hollywood Hills și Los Feliz din Los Angeles.

Medicul legist din comitatul Los Angeles a declarat că trupul său va fi predat familiei.

Cuplul Aubrey Plaza și Jeff Baena avea o relație din anul 2011 și cei doi s-au căsătorit în 2021.

Regizorul american, cunoscut mai ales pentru filmele The Little Hours, Life After Beth și Joshy, avea 47 de ani.

Aubrey Plaza, în vârstă de 40 de ani, vedetă a serialelor The White Lotus și Parks and Recreation, nu a comentat încă public moartea soțului ei.

Baena a absolvit Universitatea din New York cu o diplomă în film înainte de a se muta în Los Angeles pentru a se ocupa de regie. A lucrat în producție sub îndrumarea regizorilor Robert Zemeckis și David O'Russell, înainte de a-și face propriile filme. El și-a făcut debutul regizoral în 2014, odată cu lansarea filmului de comedie cu zombies Life After Beth, în care apărea și Plaza. Cei doi au continuat să colaboreze la mai multe proiecte.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Jeff Baena sinucidere