Romănia rămăne fără Hollywood

Industria de film din Romănia a ajuns la răscruce de drumuri, avertizează preşedintele studiourilor Castel Film, Vlad Păunescu. Lipsa unui cadru legislativ care să ofere facilităţi fiscale producătorilor americani şi europeni va duce la pierderea poziţiei privilegiate pe care incă o avem pe harta cinematografiei mondiale.

• De ce se intărzie atăt de mult aprobarea acestei legi ?

Se vorbeşte despre asta de două legislaturi şi trei miniştrii ai Culturii incoace. Am depus de fiecare dată un dosar care conţinea informaţii despre ceea ce se intămplă in lumea civilizată a filmului, in Europa şi Statele Unite. Şi aş prefera să discutăm mai mult despre Europa, pentru că ceea ce cerem noi nu aparţine unei lumi indepărtate ca Japonia sau Australia ci unei lumi care ne este vecină, cum sunt statele din Europa de Est. Iar ceea ce se intămplă in aceste ţări, care au făcut parte din acelaşi lagăr cu Romănia, depăşeşte cu mult ceea ce ne-am putut noi imagina cu ani in urmă. Eforturile pe care le fac guvernele statelor respective pentu a atrage producţiile străine din America, cu preponderenţă din zona Californiei, sunt uimitoare. Nu ne-am aşteptat să ofere nişte facilităţi atăt de mari şi intr-un timp atăt de scurt.

• Ungaria s-a mişcat foarte repede, la fel şi Bulgaria…

In momentul de faţă, cea mai avansată ţară in domeniu din Europa de Est ar fi Ungaria, unde prima lege de acest gen a trecut prin Parlament in urmă cu trei ani, iar de la 1 aprilie 2004 a intrat in vigoare. De atunci sunt acordate facilităţi fiscale ce merg pănă la 20% din investiţia directă care se face in Ungaria, in cazul fiecărui film. Mai exact, dacă există un producător străin care vine să facă film in Ungaria, i se dau inapoi 20% din banii pe care ii cheltuieşte acolo cu filmul respectiv. Şi aşa este motivat să continue colaborarea. Dacă acum trei ani Ungaria era cu 20% mai scumpă decăt Romănia, acum, cu această reducere, Ungaria devine egală cu Romănia.

• Cum se resimte acest lucru in Romănia ?

In momentul de faţă există, in mod clar, filme mari care s-au dus in Ungaria in loc să vină in Romănia, printre care primul şi unul dintre cele mai importante este "Munich" al lui Steven Spielberg. Primele intenţii s-au indreptat către Romănia şi aici au şi fost făcute primele prospecţii. Dar direcţia a fost schimbată către Ungaria datorită acestor facilităţi care există acolo. Şi, in plus, mai există un lucru de care noi nu ţinem seama. Acea infrastructură pe care Romănia nu o oferă, una suficient de sănătoasă pentru producătorii străini. Şi nu vorbim de infrastructura de film ci despre infrastuctura ţării: autostrăzi, parcari, restaurante. Noi riscăm să indepărtăm investitorii pentru că nu avem această infrastructură. Gandiţi-vă ce se intămplă cu traficul din Bucureşti, cu circulaţia dinspre Capitală spre zonele limitrofe, lucruri de neconceput pentru un producător care are la dispoziţie 12 ore de filmare intr-o zi.

La "Cold Mountain", prin comparaţie, drumul de la hotel Marriott, unde a stat echipa, şi pănă la studiourile Castel Film, la Snagov, dura 40-45 de minute şi asta era in 2002. In momentul de faţă acelaşi drum durează o oră şi jumătate. Imaginaţi-vă, in cazul unui actor ca Nicole Kidman, care primeşte 12 miloane de de dolari onorariu pentru Cold Mountain, şi are la dispoziţie 12 ore de filmare pe zi, căt inseamnă 45 de minute in dolari, ca să realizaţi căţi bani pierde producătorul. Pierdere pe care nu şi-o poate permite. Un actor este plătit 12 ore pe zi din momentul in care iese din hotel pănă in momentul cănd intră in hotel. Orice deplasare lungă nu face decăt să reducă timpul efectiv de lucru ceea ce poate reduce din calitatea filmului

• Tot greu se lasă convinşi actorii străini să vină să lucreze in Romănia?

In general, aceste aspecte s-au mai redus in ultimii ani. Problema cu care se confruntă producătorul mai nou este cea legată de trafic, care devine de la lună la lună din ce in ce mai acută. Şi dacă au ajuns să se mute de la un hotel de primă mănă din centru la hoteluri mai puţin luxoase, din zona de nord a Bucureştiului, au făcut-o numai pentru că au fost obligaţi să scurteze timpul de călătorie. Am avut un caz la un film, acum un an sau doi, cănd s-a pus problema ca regizorul să fie transportat cu elicopterul la filmare, pentru că ar fi costat mai puţin decăt dacă s-ar fi folosit maşina, contabilizat in timp pierdut. Nu ne-am luat avioane şi elicoptere pentru că asta nu ar rezolva cu nimic situaţia generală. Pentru că nu ne referim numai la studioul nostru, ci şi la restul studiourilor din afara Bucureştiului, unde accesul se face la fel de greu.

• Autorităţile ce reacţie au avut in tot acest timp ? Presupun că au realizat ce beneficii ar aduce aprobarea unei astfel de legi.

Răspunsul autorităţilor a fost zero. Mai exact nu a existat nici un fel de interes pănă in acest moment. De ani de zile insistăm in a spune care este procentajul din PIB-ul unei ţări, in momentul de faţă să zicem Canada, rezultat numai din industria filmului. Şi vă dau exemplul Canadei, care este foarte aproape de SUA, şi unde accesul se face foarte uşor, limba este aceeaşi şi dolarul e acum mai bine cotat la ei decăt in America, şi te intrebi de ce ar mai traversa producătorii americani oceanul ca sa vină in Europa. Şi totuşi o fac. Problema e că nu mai vin la fel de insistent spre Romănia. Atracţia este foarte mare spre Canada, iar ei se măndresc acum cu 3% - 4% din PIB provenit numai din cinematografie. Şi cănd vorbim de aceste sume să nu-şi imagineze cineva că sunt bani care intră numai in studiourile de producţie, sunt bani care se cheltuie in parte in studio şi alţii care sunt absorbiţi de absolut toate domeniile. Orice producător varsă in afara studioului foarte mulţi bani: prin restaurante, hoteluri, inchirieri de maşini, drumuri… Sunt zeci de modalităţi care ajută la dezvoltarea ţării.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost condamnată la 25 de ani de închisoare după ce s-a aflat ce făcea cu elevii. Are și un copil cu un elev de 12 ani

• Ca să nu mai vorbim despre căştig la nivel de imagine…

Poate că cea mai mare reclamă făcută Romăniei in ultimii zece ani au fost că cele 5 sau 10 minute in care Nicole Kidman a vorbit la CNN şi la NBC despre Romănia, despre faptul că s-a simţit bine la noi cănd a filmat "Cold Mountain". E suficient, nici nu trebuie mai mult.

In perioada in care s-a făcut Cold Mountain la noi, şi alte căteva producţii, imaginea noastră in lume era mult mai bună decăt este astăzi. Pentru că azi a apărut conflictul din Italia, şi alte mici conflicte din alte ţări, din cauza cărora romănii au inceput să fie priviţi cu suspiciune, veste care s-a dus şi peste ocean. Iar Romănia a redevenit un pic ceea ce era ca percepţie cu 10-15 ani in urmă, inainte de perioada in care au inceput să se producă filmele mari in această zonă. Am regresat. Dacă altădată veneau producătorii americani aici cu containere cu hărtie igienică şi apă de peste ocean, acum au inceput să pună aceleaşi intrebări ca atunci. Există civilizaţie? E o ţară periculoasă? Ce se intămplă pe străzi? Asta in condiţiile in care Romănia este o ţară căt se poate de sigură, are parte şi de căteva restaurante şi hoteluri de calitate foarte bună, ar avea ce să ofere. Iar din punct de vedere a infrastructurii de film (studiouri, platouri, oameni) stăm foarte bine

• Intr-un clasament al calităţii serviciilor de producţie pe care le oferă Romania, pe ce loc ne-am situa ?

In Europa de Est ne situăm pe locul doi, imediat după Cehia, apoi Ungaria, Bulgaria, care e incă departe de noi, Polonia. Bulgaria a devenit o atracţie in momentul in care s-a anunţat cu căteva săptămăni in urmă o taxă unică de impozitare de 10%, la noi e 16%. Iar acum, bulgarii lucrează la o lege a taxelor pe care vor sa le dea inapoi producătorilor, de aşa manieră incăt să devină şi mai atractivi. Nu pot concura cu noi, deocamdată, in ceea ce priveşte infrastructura de film, dar se compenzeaza pe cealaltă parte. Şi, firesc, in timp se va dezvolta şi infrastructura.

• In ce ar consta practic acest sistem de acordare a facilităţilor fiscale?

Cel mai relevant pentru noi ar fi in acest moment sistemul care se aplică in Ungaria. Un producător care intră in Ungaria anunţă CNC-ul, care există şi la noi, că intenţionează să facă o coproducţie sau o producţie in ţară. Se prezintă un buget, totul este inregistrat de către acest CNC, iar săptămănal cheltuielile care se fac pentru acest film in interiorul sau in afara studioului sunt prezentate CNC-ului. O procedură similară cu auditul. O parte din cheltuieli nu sunt deductibile, dar in majoritatea cazurilor sunt. La sfărşitul săptămănii li se spune: din suma x aveţi de primit x minus un pic, iar săptămăna următoare primesc 20% din suma cheltuită. Deci se rambursează 20% in mod direct, procent care reprezintă mai mult decăt tva-ul, pentru a-i atrage in Ungaria. Şi căt timp continuă filmarea, continuă şi procedeul. Ca să poată funcţiona acest sistem, CNC-ul a ales trei bănci in care alţi finanţatori işi pot depune parte din taxele pe care ar trebui să le dea statului, intr-un fond care acoperă acei 20%. De fapt, in formula asta se poate obţine un procent pentru alimentarea producţiilor locale. Deci, pe de o parte guvernul ajută atragerea producţiilor din stăinătate şi in acelaşi timp se poate degreva de un procent de bani din aceşti 20% cu care se poate finanţa o parte din producţia locală de film.

Un sistem asemănător există şi in Germania, unde, practic, orice companie sau persoană particulară care datorează in fiecare an anumite impozite către stat, poate direcţiona un procent semnificativ fie către proiecte de film, fie către un astfel de fond unde se pun toţi banii la grămadă şi trustul respectiv, care gestioneaza banii, decide căt ii revine fiecărui proiect. Şi atunci, poate să vină Cristi Mungiu, că tot este pe val, şi să spună: am un proiect de film in care cred, de viitor. Aduni bani de la patru sau cinci companii şi in loc să faci un film cum a făcut Mungiu, cu un buget de 600.000 de euro, il poţi realiza cu 5-6 milioane de euro. In mod cert, calitatea este de aşteptat să crească proporţional cu investiţia.

• Ce procent din bugetul unei producţii străine rămăne in ţară?

Din valoarea unui film rămăne in ţara in care se face cheltuiala mai mult de o treime. Să zicem in jur de 30%-35%. Pot fi şi procente mai mari. De pildă, la proiectele europene, franţuzeşti sau nemţeşti, unde actorii nu sunt plătiţi la fel de bine ca actorii americani, procentul poate fi chiar şi mai mare. Asta in condiţiile in care bugetele producţiilor străine se incadrează, de regulă, undeva intre 2 şi 40 de milioane de dolari. Undeva in plaja asta. Cold Mountain a avut cel mai mare buget din Romănia tuturor timpurilor şi din Europa ultimilor zece ani. Nu cred in această perioadă s-a făcut un film cu un buget mai mare de 85 de milioane de dolari, căt a fost cel de la Cold Mountain. Şi trebuie să vă spun că acest film trebuia să se facă in Ungaria. Nu ştiu cum am reuşit să-i convingem că ţara asta e mai frumoasă, mai ofertantă decăt alte ţări din Europa. Au fost atraşi de ţară, de studio, de noi, de ralaţiile interumane mai exact, pentru că pănă la urmă cu ajutorul relaţiilor create convingi pe cineva să facă afaceri cu tine.

• Poate că dincolo de aceste relaţii ar fi nevoie şi de un program de promovare a Romăniei pe pieţele cinematografice…

Cănd am inceput să facem film, in urmă cu 15 ani, noi eram cei care cheltuiam bani pentru a promova Romănia la tărgurile de film din srăinătate. Am inceput prin a promova in primul rănd ţara şi nu studioul. Pentru că era mai important să-i atragi către o ţară cu locuri frumoase, intr-un climat de securitate, decăt să incerci să-i atragi cu un studio, undeva intr-o gaură neagră. Ani de-a răndul am prezentat ţara, Bucureştiul. Numai după aceea am inceput să introducem şi studioul in prezentări. Nici nu o să poţi căştiga numai cu studioul. El reprezintă o fabrică, dar in jurul fabricii există şi celelalte ingredinte. Dacă am pune fabrica asta undeva in deşert, undeva in Irak sau Iran, cel mai frumos, şi modern, şi utilat studio cinematografic, nu o să meargă nimeni să facă film acolo. Pentru că de pe aeroport se poate trezi cu un glonte in cap. Ar trebui să meargă la filmare cu tancul pentru a se simţi in siguranţa. Iar avantajele unei bune promovări a industriei cinematografice in lume, a oricărei ţări, sunt incomensurabil mai mari chiar decăt avantajele vizibile şi directe obţinute in momentul in care vin să facă un film in Romănia. Şi exemplul pe care nu mă pot abţine să-l dau de fiecare dată, in momentul in care "Stăpănul inelelor" s-a filmat in Noua Zeelandă nu ştia nimeni această zonă ca pe un loc unde se poate face film. Realizarea producţiei in ţara respectivă a adus sute de milioane de dolari in mod direct, dar după aceea, in toţi anii care au urmat, impactul asupra turismului pe care l-a avut producţia respectivă a fost de 50%. Pentru că toată lumea a vrut să vină să vadă unde s-a facut Stăpănul inelelor.

• Asta şi pentru că ei au ştiut să exploateze oportunitatea oferită.

Mai ales din acest motiv. In Romănia, inclusiv după ce s-a făcut Cold Mountain, şi Nicole Kidman şi regizorul Anthony Minghella au spus despre noi numai lucruri pozitive, in industria turismului din Romănia nu s-a intămplat absolut nimic. Nu a venit nici o firmă de turism să spună: Veniţi să vedeţi locul unde s-a filmat, unde a stat, unde a dormit nu ştiu ce actriţă! Vă dau un exemplu. In zona Braşovului, unde am construit oraşul pentru Cold Mountain, după terminarea filmărilor am oferit municipalităţii construcţia pe gratis, să o exploateze, să o includă intr-un mic circuit turistic, cum se intămplă peste tot in lume, unde decorurile folosite la filme importante sunt păstrate de municipalitate. La noi nu a trezit nici un fel de interes. Castel Film nu a cerut nici un ban şi nici să fie parte din acea afacere. Pur şi simplu ofeream decorurile statului. Pentru că nu au fost interesaţi, am preferat să cheltuim noi o sumă mare de bani, să demontăm bucată cu bucăţică tot decorul şi să-l aduc in studio pentru a-l conserva. Aceste lucruri nu sunt normale.

Intrebaţi unde am facut demersuri şi care a fost reacţia autorităţilor vis a vis de toate aceste lucruri. Ministerul Culturii nu este singurul care ar trebui să-şi arate deschiderea către acest proiect de lege. Ci şi Ministerul Finanţelor. O lege promovată sau trimisă spre promulgare din partea unui minister ca cel al Culturii va trebui să fie susţinută şi de Ministerul Finanţelor, iar aceste doua ministere, la răndul lor, să aibă parte de un lobby puternic din partea Ministerului Turismului. Pentru că in primul rănd Ministerul Turismului va avea de căştigat de pe urma dezvoltării industriei cinematografiei in ţara noastră. Şi aş merge inca un pas, spre Ministerul de Externe care ar trebui să promoveze o lege de genul ăsta. Pentru că nu e suficient să aprobi o lege destinată străinilor in primul rănd dacă nu o promovezi pe plan internaţional. Şi avem la indemănă cel mai bun exemplu. In momentul in care Ungaria a adoptat această lege, luni de zile Ministerul de Externe ungar a organizat in toate ţările conferinţe de presă şi simpozioane in care reprezentanţii le explicau de ce trebuie să vina la ei să facă film.

• Iar acum Romănia are parte de un moment favorabil, cu toate succesele de care se bucură filmul nostru in străinătate.

Momente favorabile am tot avut, de la Cold Mountain şi pănă in prezent. Mungiu ne-a oferit o ocazie extraordinară dar ne este teamă să nu se piardă şi asta. Pentru că iată, răspunsul publicului din Romănia faţă de filmul lui Mungiu s-a ridicatr la 50 sau 60 de mii de spectatori prezenţi in sălile de cinema. Este o jignire naţională dacă vreţi, pentru că e inadmisibil ca un film atăt de premiat la festivalurile internaţionale să aibă căteva mii de spectatori, la fel ca un film de duzină, dacă vreţi. Iar ceea ce a făcut Mungiu cu caravana lui cu care a şi-a lansat filmul in toate oraşele care nu au săli de proiecţie mi s-a părut un gest de o nobleţe rar intălnit.

• Dezinteresul romănilor faţa de filmul romănesc, reflectă poate situaţia nu tocmai bună in care s-a aflat cinematografia romănească in ultimii ani?

Cinematografia romănească nu este deloc intr-o situaţie proastă. Are o lege bună care nu mai trebuie interpretată şi in baza căreia se pot face filme bune. Din pacate, nu se poate obţine foarte mult prin această finanţare, care nu vine de la contribuabil, cum fals s-a inţeles. Banii aceştia cu care se finanţează producţia romănească intră in visteria CNC din reclama dată pe televiziune, din preţul biletelor şi aşa mai departe.Filmul romăneasc trece acum printr-o perioada bună, printr-o schimbare interesantă de generaţii, filmele realizate recent, nu numai cel al lui Mungiu, au avut parte de o primire extraordinară in festivalurile internaţioanle şi sunt convins că dacă aceste filme ar fi avut parte de un buget mai mare, mai ofertant, calitatea lor ar fi crescut considerabil. Şi in loc să fie un singur film, ca un vărf de lance, probabil că ar fi fost zece acuma, care s-ar fi remarcat.

• După cum spuneam, noi nu mai avem cinematografe in multe localităţi din ţar ă. Aşa că din start se reduce considerabil una dintre sursele care ar fi trebuit să aprovizioneze visteria CNC.

Asta este deja o tragedie naţionala. Nu mai putem repara o greşeală care s-a făcut. Cinematografele oricum trebuiau date in proprietate privată. Nimeni nu s-a găndit că parte din ele nu vor rămăne cinematografe. S-a dovedit ca 99% din ele au fost transformate in altceva. Sigur, se inţelege de ce s-a ajuns la aşa ceva, plecănd de la ideea că un cinematograf, intr-un oraş mare sau mic, este amplasat undeva in centru, iar in centru preţul pămăntului este cel mai ridicat. Dar trebuie făcut ceva ca să se revină la o stare de normalitate cinmeatografică. Să se infiinţeze un fond care să permită deschiderea mai multor săli de cinema in provincie, mai ales. Pentru că in oraşele mari au apărut multiplexurile şi acolo piaţa se reglează şi astfel. Dar să nu uităm că in oraşele de provincie un film nu apare decăt pe DVD sau pe micul ecran iar calitatea este de multe ori sub limita acceptabilă. Nu se poate compara cu impactul pe care un film la cinematograf il are asupra publicului. Cinematograful face parte din educaţia unui popor, din cultura lui. Sunt lucruri obligatorii. Nu poţi să desfiinţezi sali de cinematograf cum nu poţi să desfiinţezi teatrele, opera, săli de concerte şi aşa mai departe.

• Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu are de gănd să sprijine in mod concret acest proiect de lege ?

Sper din tot sufletul. Ultima intălnire pe care am avut-o cu dănsul m-a lasat să cred că avem toate şansele. Şi cred că sunt şanse atăta timp căt cineva e intersat să promoveze o astfel de lege. Pentru că nu este o lege in favoarea unei singure instituţii, a unui singur jucător. Nu numai o industrie care are de căştigat, ci in egală măsură sau poate mai mult are de căştigat ţara. Am avut la dispoziţie o perioadă in care industria filmului a migrat din Statele Unite către Europa şi alte zone, din cauza costurilor foarte mari. Americanii şi-au dat seama că le pleacă o parte importantă din industrie şi au adoptat legi, unele mergănd pănă la situaţii absolut incredibile, cu facilităţi de pănă la 50%. Acum, 45 de state dintre cele 50 ale SUA au astfel de legi. Şi ca să dăm un exemplul concret, statul California, care reprezintă a cincea economie mondială, odată cu venirea lui Arnold Schwartzeneger in postul de guvernator, care este echivalentul preşedintelui la nivel de stat in America, a adoptat astfel de legi.

• Şi in condiţiile astea căt timp mai poate rămăne Romănia la nivel competitiv pe piaţa cinematografiei mondiale ?

E greu de spus. Dar noi nu ne temem că vom dispărea. In schimb industria asta se va micşora şi astfel se vor reduce avantajele pe care le-ar putea căpăta ţara de pe urma acestei industrii. Pe un termen mult mai lung. Şi mai mult decăt atăt. Dacă filmele romăneşti de astăzi incep să devină din ce in ce mai de succes, pe de o parte asta se datorează şi acestor prestări de servicii de care a beneficiat Romănia in acest interval de timp. S-a dezvoltat o infrastructură, o bază de echipament. Să nu credeţi că filmul lui Mungiu s-a făcut cu altfel de echipament decăt se fac filmele străine in Romănia. Dar acum zece ani nu s-ar fi intămplat lucrul ăsta pentru simplul fapt că nu existau. Deci industria de film străin care vine in Romănia ajută la ridicarea tehnicienilor, specialiştilor, ii ţine la zi, ii antrenează, ii creşte, măreşte continuu baza de echipament. Şi o parte din lucrurile acestea de succes se regăsesc şi in filmele romăneşti de astăzi. Nu poţi să te prezinţi cu un film in afară oricăt de bun ar fi scenariul şi oricăt de bine ar fi regizat dacă tehnic nu este realizat bine. Nu poţi să mergi cu el la festivaluri internaţionale.

Imaginaţi-va ce s-ar fi intămplat cu filmul romăneasc dacă cele doua mari studiouri de film din Romănia (nr: Castel Film şi MediaPro Pictures) nu ar fi produs pentru partea externă. Infrastructura in această industrie s-a dezvoltat numai datorită faptului că am lucrat la producţii străine. Şi aşa a reuşit să aibă şI filmul romăneasc o supapă prin care să respire.
Nu poţi să te prezinţi cu un film cum este cel al lui Mungiu dacă nu ai o calitate impecabilă a imaginii pe format de mare ecran, dacă nu ai un sunet dolby surround. Sunt condiţii fără de care astăzi nu poţi să rămăi pe piaţă. E o chestie de educaţie. Spectatorul a devenit pretenţios.

• Cu atăt mai mult cu căt apar noi tehnologii de la zi la zi …

Perfect adevărat. Găndiţi-vă ca de exemplu laboratorul Kodak, care este unul dintre cele mai performante din lume. Nu s-ar fi deschis in Romănia dacă s-ar fi produs numai filme romăneşti Pentru că intre 1992 şi 1998, cănd s-a deschis acest laborator, nu s-a produs nimic in Romănia. Nu ar fost nevoie de acest laborator dacă producţia ar fi fost zero. Şi iar vă spun un lucru in premieră. Acest laborator nu ar fi trebuit să se facă in Romănia. Ci in Ungaria. Deci cred că sunt cel care am reuşit să-i conving pe cei de la Kodak din Europa să vina la noi. Şi a fost un bun căştigat pentru ţară, şi pentru cinematografia din Romănia şi implicit pentru filmul romănesc. Pentru ca in momentul in care au venit să studieze piaţa pentru a deschide laboratorul, in Ungaria se producea mai mult decat in Romănia. Şi era normal să te duci acolo unde oferta e mai mare. Inainte ca cei de la Kodak să vină in Romănia singurul laborator din Europa era la Praga. Deci orice film s-ar fi facut in Romănia, indiferent ca era romănesc sau chinezesc, se suia frumos pelicula in avion şi se trimitea la Praga. Un risc foarte mare pentru că nu vreau să vă spun ce insemnă din punct de vedere tehnic o peliculă expusă. In orice moment se poate intămpla un dezastru major. Pelicula expusă, nedevelopată este un lucru extraordinar de sensibil.

• In privinţa costurilor serviciilor de producţie la ce nivel se mai situează Romănia in raport cu celelalte state concurente? Inţeleg că s-a mai redus diferenţa de preţ care exista la un moment dat.

Diferenţa mai există, deocamdată. Penru că avem o structură găndită de aşa manieră incăt să rămănem atractivi incă nişte ani de acum incolo. Dar dacă ajutorul din partea guvernului nu va veni rapid, in prima parte a anului viitor, această salvare, această bulă de aer pe care o avem de caţiva ani se va reduce pănă spre zero. Să nu credeţi că ceilalţi nu privesc cu invidie spre noi şi stau cu măinile in săn. Este o competiţie acerbă in fiecare zi. Singurul avantaj pe care il au aceste state in acest moment in raport cu noi este o susţinere fermă, coerentă a statului, fie că e vorba de Ungaria, Cehia, Germania sau Bulgaria. Acolo autorităţile au realizatat importanţa acestei industrii. Inclusiv importanţa promovării industriei de film pe plan internaţional. Ungaria are, de exemplu, plătiţi din bani publici un reprezentant permanent in SUA care bate efectiv la uşi şi ii convinge pe producători să se suie in avion şi să vină in Ungaria. V-am expus aceasta realitate pentru că noi am ştiut de unde pornim, am ştiut unde vom ajunge, dar nu ne-am găndit niciodată la acest pericol care se apropie de noi.

• Ar putea exista şi alt gen de interese la mijloc, care impiedică adoptarea acestei legi ?

Nu, cred ca e vorba doar de nepăsare. Este ceva care aparent oricum va merge. Pentru că cel care poate promova o astfel de lege ajunge acasă in faţa televizorului care oricum ii va prezenta un film la care să se uite. Oricănd va intra intr-o sală de cinematograf, indiferent dacă va rămăne sau nu in picioare industria filmului in Romănia, filme tot se vor face. Pe lista de priorităţi această lege se află, probabil, undeva jos.

• Este ridicol, pentru că nu vorbim despre omul simplu care nu este direct implicat in această situaţie. Ci despre oameni cu putere de decizie, care ar trebui să găndească problema intr-o altă manieră.

Corect. Dar in prmul rănd trebuie să se inţeleagă acest lucru şi in ideea asta ne prezentăm de fiecare dată discursul incercănd să sensibilizăm pe unul sau pe altul de aşa manieră incăt ceva să se intămple. Dar tenativele noastre, care au fost foarte multe in decursul anilor, nu au dus din pacate la nici un rezultat. CNC-ul ar trebui să fie instituţia cea mai interesată in promovarea unei astfel de legi, cu atăt mai mult cu căt este condusă de un directorat nou care ar trebui să arate că poate mai mult Nu e o conducere veche, stafidită, prafuită. Cu atăt mai mult aştept ca de aici să pornească totul.

• Ştiu că aţi obţinut un prim succes cănd aţi oprit majorarea taxei de filmare in zonele publice…

Era o măsură aberantă care provenea din necunoaşterea fenomenului. Le-am explicat celor de la Primăria Capialei că ne forţează să fim necinstiţi. Pentru că dacă am fi declarat corect metri pătraţi pe care ii folosim de fiecare dată la filmări am fi ajuns la sume de 10-30 de mii euro ziua de filmare, in condiţiile in care tarifele, oriunde in lume, se invărt in jurul a căteva sute de euro pe zi, cel mult. Londra este cea mai scumpă locaţie şi se ridică la 500 de lire pe zi, in centru, lăngă Big Ben. Monument istoric pe care il cunoaşte o lume intreagă şi, iertat să-mi fie, nu se poate compara cu Casa Poporului. Noi concurăm şI acum cu cele mai scumpe oraşe din lume. Taxa nu mai este aberantă, in sensul că nu mai este de căteva sute sau mii de ori mai mare decăt in alte părţi. Dar incă mai trebuie să plătim 600 de euro pe zi, pentru 1500 de metri pătraţi. Dar la aceşti bani se adaugă multe alte costuri. 1.000-2.000 de euro doar că să intri cu camioanele in zona respectivă. Taxa pe metrul pătrat nu există nicăieri in lume. Este o aiureală pentru că e foarte greu de cuantificat. Nu poţi să foloseşti şublerul pe o stradă ca să vezi căţi metri pătraţi sunt folosiţi la o filmare.

Şi pentru că vorbim despre facilităţi care ar trebui să fie oferite de municipalitate, noi eram foarte avansaţi in producţie cu un film care s-a numit la acea vreme "Parfume", cu Dustin Hofman, şi care a iesit recent pe piaţă şi a avut un mare succes. Filmul a plecat din Bucureşti către Barcelona pentru că primaria de acolo a oferit centrul vechi, istoric al Barcelonei gratis, ca decor de filmare, dănd dreptul producătorilor să vopseasca toate casele. Iar primăria lor s-a angajat să revopseasca pe banii proprii faţadele ca să la aducă la starea lor iniţială după terminarea filmărilor. La o astfel de ofertă, producătorii au spus că nu pot să mai rămănă la Bucureşti. Asta a fost momentul in care producătorul a decis să mute filmul la Barcelona, rămănănd ca in Romănia să se facă doar costumele.

Un alt exemplu de ce pot face autorităţile este şI cazul filmului "Enemy at the Gates", cu Jude Law, pentru care s-au făcut prospecţii in Romănia. Eram foarte avansaţI cu negocierile. In acel moment, un oraş din Germania a sărit imediat cu o ofertă. Le-au spus că au o zonă centrală pe care vor să o demoleze. au oferit-o gratis producătorilor. Şi cănd au plecat de acolo, municipalitatea a facut şi curatenie. Şi asta se intămplă dintotdeauna. Pentru că orice alt stat realizează imediat avantajele in a veni un film ca "Parfume", "Enemy at the Gates" sau "Cold Mountain" in ţara ta. Nu e vorba să-i iei producătorului ăia 600 de euro pe o zi de filmare şi atăt. E vorba de faptul că toată lumea ar avea de căştigat. Orice film care vine in Romănia atrage după sine sute de oameni care răspăndesc bani.

• Ce proiecte are Castel Film in pregătire pentru anul viitor ?

Incepem in 7 ianuarie cu un film de acţiune cu Stevan Seagal, urmează o producţie din Franţa, foarte mare, cu un regizor care a primit premiul Cesar anul trecut. Se anunţă un an bun, ca şi acesta, care nu a fost cel mai bun, dar ne-am descurcat onorabil. Şi suntem in discuţie şi cu regizorul Nikita Mikhalkov pentru un film pentru care vom demara pregătirile, probabil, in cursul anului viitor.

Â