x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Vis. Viață" ajunge în cinematografele din România între 18 și 23 septembrie

"Vis. Viață" ajunge în cinematografele din România între 18 și 23 septembrie

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Sep 2024   •   16:00
"Vis. Viață" ajunge în cinematografele din România între 18 și 23 septembrie

Între 18 și 23 septembrie, lungmetrajul documentar „Vis. Viață”, regizat de Ruxandra Gubernat, va fi difuzat în cinematografele din București, Timișoara și Cluj. Filmul, care a fost produsul unui efort îndrăzneț de patru ani, prezintă realitățile, aspirațiile și provocările tinerilor din Generația Z.

Libertatea descrie documentarul drept: “Filmul ne dezvăluie o lume sensibilă și fragilă, pe alocuri derutantă, foarte intensă emoțional care deseori ne face să trecem prin stări puternică.”

Despre "Vis. Viață"

"Vis. Viață" este un documentar observațional care urmărește viața a patru adolescenți pe parcursul tranziției de la copilărie la maturitate. Regizoarea Ruxandra Gubernat, cu experiență în proiecte sociale și cinematografice de impact, reușește să surprindă cu empatie și profunditate conflictele lor interioare și exterioare, între presiunile societale și dorințele lor intime.

Proiectul a început cu o dorință de a examina modul în care tinerii de astăzi percep lumea înconjurătoare și cum își construiesc identitatea într-o societate care se schimbă în fiecare zi. Filmările au durat patru ani și au reușit să arate evoluția personajelor principale într-un mod autentic.

„Am simțit că miza e cea mai mare la adolescenți. Mi se pare – de fapt, nu doar că mi se pare, e o certitudine că incertitudinile cresc exponențial pentru ei, că nu mai au nici măcar stabilitatea nesigură pe care o avem noi, millenialii, și că provocările vin din toate direcțiile: derivă socială, insecuritate materială, sănătate mintală, droguri și multe altele. Mai mult de-atât, deși mi s-a mai spus “ah, not another teenage movie”, nu știu niciun documentar românesc care să meargă acolo, printre ei, să vadă cum e viața de adolescent de la nivelul lor, nu top-down, nu ce ne imaginăm noi, din afară, că se întâmplă cu ei. Și mi-am dorit să fac asta. Să trăim un timp împreună. Și am avut norocul că m-au lăsat să exist lângă ei.” spune Ruxandra Gubernat într-un interviu.

Vis. Viață a fost inclus în selecția oficială a Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania, a Festivalului internațional de film documentar Astra Film și a Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox.

A fost apreciată și coloana sonoră din cadrul documentarului, după cum afirmă Libertatea: “Aș menționa aici muzica foarte bine aleasă (Sunet: Florin Tăbăcaru, Victor Miu), montajul tare bine realizat de Robert Bitay și cu o imagine muncită la greu de Andrei Dudea.”

Sinopsis

„Vis. Viață” urmărește viața a patru adolescenți din România pe parcursul a patru ani de tranziție și căutare de sine. În timp ce navighează prin complexitatea relațiilor lor cu familia, societatea și propriul eu, adolescenții încearcă să-și construiască propriile identități într-o lume definită de consum și așteptări sociale.

Program proiecții:

●      18 septembrie, ora 18:00, București, Cinema Muzeul Țăranului - avanpremieră și sesiune de Q&A cu echipa

●      20 septembrie, ora 20:30, București, Cinema Elvire Popesco - premieră, în prezența echipei

●      21 septembrie, ora 16:30, Cluj-Napoca, Cinema ARTA - premieră

●      21 septembrie, ora 20:30, Timișoara, Cinema Victoria - premieră în cadrul One World Romania on Tour

●      21 septembrie, ora 13:00, București - proiecție Cinema Elvire Popesco

●      23 septembrie, ora 18:00, București - proiecție Cinema Elvire Popesco

Distribuția: Una Toma, Ștefania Gârțu, Habet Gilbert

Echipa:

Regizor: Ruxandra Gubernat

Producător: Monica Lăzurean-Gorgan, Elena Martin

Scenariu: Ruxandra Gubernat, Irina Dobriță, Henry Rammelt

Imagine: Andrei Dudea

Editor: Robert Bitay

Despre regizoare

Ruxandra Gubernat – regizor și scenarist

Regizoare de film documentar și cercetătoare. Vis.Viață (Imaginary Youth) este debutul regizoral al Ruxandrei, care a mai co-regizat Portavoce (2018), un documentar de mediu metraj tip colaj despre valurile de proteste din România ultimilor cincisprezece ani, nominalizat la cel mai bun documentar românesc la Astra Film Festival 2018 și proiectat în mai multe festivaluri naționale și internaționale. Experimentează cu diferite sub-genuri de documentar și, în prezent, regizează și co-produce documentarul de animație Childless (în dezvoltare) și documentarul observațional Love and Porn (în dezvoltare). În paralel, pregătește performance-ul Not this baby in my belly, despre experiența traumatică a pierderii de sarcină, urmată de o naștere în perioada pandemiei. Din 2019, este mentor în programul de media literacy Focus, un proiect de împuternicire prin artă cinematografică, dedicat copiilor din comunități cu acces limitat la cultură. În 2023, a co-fondat Asociația Patrupetrei, unde lucrează pe proiecte care explorează marginalizarea și sub-reprezentarea, drepturile femeilor, sau reprezentarea și participarea civică a tinerilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×