Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Legenda lui Geo Bogza, spumoasă și inegală la capete, este expusă de criticul și istoricul literar Paul Cernat: „Geo Bogza a fost unul dintre cei mai radicali-antisistem poeți avangardiști din România interbelică și unul dintre cei mai valoroși reporteri sociali autohtoni dintotdeauna (alături de F. Brunea-Fox), atras de mediile periferice, muncitorești sau lumpene, de închisori și mine, în general de partea întunecată a lumii burgheze din epocă. Redutabil gazetar antifascist cu simpatii comuniste, fără a fi propriu-zis membru de partid în ilegalitate, Geo Bogza a fost (și) unul dintre principalii lansatori ai lui Urmuz și Max Blecher (marele său prieten)”.
Condamnat politic de două ori
Pe același fir: „Bogza a fost condamnat politic de două ori (în 1933 și 1937) pentru subversiune «bolșevică», dar sub acoperire de drept comun (pentru ultraj la adresa bunelor moravuri și pornografie), conform unui vechi obicei «esopic» al justiției noastre. Arestarea sa din 1937 a avut ca motivație reală reportajele antifranchiste trimise pentru revista «Lumea Românească» (a lui Zaharia Stancu) de pe frontul Războiului Civil din Spania, unde plecase împreună cu poetul comunist, viitor legionar, Constantin Lucreția Vîlceanu”. Câtă vreme a înfundat poetul pușcăria? „Va fi grațiat, după o plângere a soției sale Elisabeta, către Carol II, priapicul «rege al culturii»”.
Prins în războiul pornografic
În completare: „Unul dintre acuzatorii săi și ai altor scriitori moderniști în marea campanie ultranaționalistă «împotriva pornografiei în artă» din epocă a fost Stelian Popescu, directorul ziarului «Universul» și, printre altele, comerciant de literatură pornografică (Bogza va publica despre el o broșură acuzatoare, «Stelian Popescu pornograf»). După grațiere, «poetul petrolifer» se cumințește treptat, devine, după 1940, tot mai esopic (o capodoperă a esopismului antifascist e solemna «Carte a Oltului») și revine pe cai mari odată cu schimbarea de regim din 1944. Preferatele mele rămân: reportajul experimental «174 de minute la Mizil», «Valea Plângerii» (despre groapa de gunoi a Capitalei) și «La porțile morții» (despre industria uciderii câinilor fără stăpân)”.
Scut pentru frații legionari și țărăniști
Mai mult: „Oficializat de regimul comunist ca propagandist stalinist emfatic, Geo Bogza a avut de ținut spatele unor frați «cu probleme» politice, pe care i-a scăpat de închisoare: Alexandru și Ovidiu - foști legionari, Nicolae (Radu Tudoran) - fost corespondent pe frontul de Est, simpatizant țărănist și autor al unei cărți neutre despre Germania hitleristă. Bogza redevine subversiv și esopic din anii ’60, ajungând până la limita prudentă a disidenței în «scrisoarea celor 7» din martie 1989. Plachetele de versuri pentru care a fost condamnat («Jurnal de sex» și «Poemul invectivă») n-au fost reeditate în țară în timpul vieții sale, reportajele despre Basarabia din anii ’30 i-au fost reeditate în volum abia în 1991, cu doi ani înaintea morții, iar cele despre Cadrilater - în a doua ediție (din 2012) a volumului «Țări de piatră, de foc și de pământ» apărut prima dată în 1939”. Concluzia: „Alături de Bacovia și Gellu Naum, este poetul interbelic român cel mai influent în rândul generațiilor postdecembriste”.
Ce a visat Bogza în noaptea de după moartea lui Stalin
„De sâmbăta morților. Ce a visat academicianul Geo Bogza în noaptea de după moartea lui Stalin (5-6 martie 1953)?”. Mirarea, formulată de criticul literar Paul Cernat, e risipită tot de acesta (pe baza unui jurnal al lui Geo Bogza): „Ascensorul era gata să plece când a apărut Călinescu și a intrat și el. În loc să apăs pe butonul doi, am apăsat mai sus și ne-am pomenit deodată la etajul nouă, pe o terasă. De acolo era o priveliște nouă, surprinzătoare, a orașului. Călinescu a pornit în fugă spre balustradă și când am ajuns acolo și eu, mi-am dat seama că se aruncase în vid. Privind în jos, i-am zărit corpul zdrobit de pământ. Apoi, corpul acela zdrobit s-a ridicat în picioare. Aici, visul s-a terminat” (dintr-un jurnal inedit din anii ’50, reprodus în revista Manuscriptum, serie nouă, nr. 2/2017).
400 de metri sub pământ
O altă mărturie (bogziană) tulburătoare, (re)adusă în prim-plan de profesorul Paul Cernat: „Cu 89 de ani în urmă, în ziua când împlinea 27 de ani, reporterul (ex-)avangardist Geo Bogza cobora pentru prima dată, inițiatic, în măruntaiele unui puț aurifer de la Roșia Montană, aducând la suprafață niște «flori de mină» infernale:
«Am coborât pentru prima oară într-o mină de aur în ziua de 6 februarie 1935, la șase dimineața. Când la două după-amiaza am ieșit, știu că primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă privesc într-o oglindă. Eram atât de plin de imaginile violente ale lumii în care pătrunsesem, eram atât de fulgerat pe dinăuntru de ele, încât îmi părea că am fost preschimbat, că nu mai am aceeași față de până atunci. (...)».
Mai departe: „«Închipuiți-vă Palatul Telefoanelor de câteva ori mai înalt și pe peretele lui, lipită de-a dreptul, vertical, o scară pe care patru sute de oameni trebuie să coboare și să urce din nou, fără întrerupere, după o zi de muncă în măruntaiele pământului. Cei care știu ce înseamnă să te urci (și pe scări circulare, îndulcite) până la al patrulea etaj își vor da seama ce lucru e acesta! Fără să te oprești, încontinuu, intercalat ca o za în lanțul celor patru sute. E un lucru imposibil, de neimaginat. Cu toate acestea, minerii de la Roșia-Montană îl fac în fiecare zi. Nu pot să-mi închipui cum»”. („Țara Moților. Țara de piatră” în „Țări de piatră, de foc și de pământ”, 1939)
O mostră (lirică) a lumii imaginate de Geo Bogza
„Poem petrolifer (fragment)
Ascultaţi:
voi nu cunoaşteţi petrolul decât ca esenţă pură în eprubete
voi nu cunoaşteţi ca mine o mie de mârşăvii şi asasinate
cele o mie de femei care au fost ademenite
să-şi vândă ultima bucată de pământ pe o noapte de dragoste
voi nu cunoaşteţi jurămintele false şi sufletul sordid al petroliştilor începători
voi nu cunoaşteţi sondorii care au ars de vii în flăcări
în marile incendii provocate de înşişi stăpânii sondelor
pentru a stoarce ultimii bani de la societăţile de asigurare;
voi nu cunoaşteţi toate acestea
şi nu cunoaşteţi nimic din petrol şi din crimele lui.
Dar voi nu mă cunoaşteţi nici pe mine
fiindcă tot ce v-am spus până acum
nu e deloc un ţipăt de revoltă pentru soarta femeilor şi a sondorilor înşelaţi
ci un început de imn pentru petrol şi pentru mârşăviile oamenilor lui
un început de imn pentru aceia ce sunt capabili să mintă, să înşele şi să fure
un început de imn pentru mine şi toţi fraţii mei întru infamie
eu nu iubesc petrolul când ajunge esenţă pură în eprubete
eu îl iubesc aşa cu iese din pământ, murdar şi prin procedee murdare
îl iubesc cu furie, cu pasiune
şi vreau să cânt rasa mea teribilă de oameni ai petrolului”.
Ultimele bătăi de aripi
13 septembrie 1993: ultima zi întreagă din viața lui Geo Bogza, la Spitalul Elias, consemnată - oare cât de autentic? - de Diana Turconi în volumul-interviu „Eu sunt ținta” (Editura DU Style, București, 1996). Un fel de ultim reportaj, unul vorbit, al propriei agonii:
DT: - V-am adus radioul. Să îi dau drumul?
GB: - Nu. Ascultă: de jur-împrejur o liniște în curbe desăvârșite. Degeaba tu încerci să mă ascunzi, eu sunt ținta...
Seara. DT: - Nu e muzică, e raportul lui Măgureanu.
GB: - Cum, asta nu-i muzică? El cântă, toți joacă. Iată îmblânzitorul de șerpi, depozitarul marilor secrete.
DT: - Și lui i se cântă un mic refren, fiți sigur (...) Vă rotiți privirea prin cameră. Vă neliniștește ceva?
GB: - Pierd viteză. Ai văzut vreodată spectacolul acela formidabil cu motociclistul pe peretele vertical?”.
…
Geo Bogza va muri în dimineața de 14 septembrie 1993 la Spitalul Elias, în vârstă de 85 de ani, 7 luni și 8 zile.
„Geo Bogza a fost unul dintre cei mai radicali-antisistem poeți avangardiști din România interbelică și unul dintre cei mai valoroși reporteri sociali autohtoni dintotdeauna”, Paul Cernat, istoric literar
„Bogza a fost condamnat politic de două ori (în 1933 și 1937) pentru subversiune «bolșevică», dar sub acoperire de drept comun (pentru ultraj la adresa bunelor moravuri și pornografie)”, Paul Cernat, istoric literar
„După grațiere, Bogza se cumințește treptat, devine, după 1940, tot mai esopic (o capodoperă a esopismului antifascist e solemna «Carte a Oltului») și revine pe cai mari odată cu schimbarea de regim din 1944”, Paul Cernat, istoric literar
„Oficializat de regimul comunist ca propagandist stalinist emfatic, Geo Bogza a avut de ținut spatele unor frați «cu probleme» politice, pe care i-a scăpat de închisoare: Alexandru și Ovidiu - foști legionari, Nicolae (Radu Tudoran) - simpatizant țărănist”, Paul Cernat, critic literar
„Bogza redevine subversiv și esopic din anii ’60, ajungând până la limita prudentă a disidenței în «scrisoarea celor 7» din martie 1989”, Paul Cernat, critic literar
