Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Știți care e cea mai «întortocheată» înjurătură pe care o aud sutele de mii de turiști români ce merg în Bulgaria?”, (ne) chestionează reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi în prologul unor noi pagini găzduite de „Dicționarul cultural”. Răspunsul vine, evident, tot de la doctorul în filologie: „Nimeni nu o pricepe... Cum tot am ajuns la capitolul împrumuturi lingvistice, am încercat să arăt că româna chiar nu s-a țiganizat, că limba este, pur și simplu, un organism viu. Franceza, de pildă, are parte astăzi de o influență arabă deloc de neglijat. Că am trecut de la sarmalele turcești la bonjour, iar acum la ok, ori mouse, nu e deloc un secret. Nu piere limba...”.
Atenție, limbaj licențios!
În continuare: „Cât îi privește pe rromi, ei nu doar împrumută, în conviețuirea cu bulgarii, sârbii și românii, cuvinte acestora, ci primesc, la rându-le, sute de termeni străini în limba romani. Și, da, rromii înjură. Așa cum înjură toți balcanicii. Înjură urât în limba lor, dar mai ales a localnicilor. Una din înjurăturile bulgărești îi nedumerește, totuși, pe români”. Anume? „Poate fi auzită des la sud de Dunăre. Deși limbajul este unul licențios, o facem cunoscută (cu scuzele de rigoare)... Totul pleacă de la un cuvânt cheie bulgăresc care în română are un înțeles... pe dos: kur (bg.) - organ sexual masculin. Altfel, cele mai răspândite graffiti în Bulgaria cuprind cuvântul kur. Mai ales suporterii echipelor de fotbal scriu pe ziduri: KUR ZA ȚSKA. Urmează replica: KUR ZA LUDOGOREȚ, ori KUR ZA LEVSKI. Blocurile sunt pline de inscrisuri. Oricine se poate convinge de cele relatate”.
Întrebare-scandare cu răspuns inclus
În același cadru: „Vuietul stadioanelor nu face nici el excepție: De ce tace galeria echipei X? - se scandează în cor. Răspunsul e dat tot de cei care întreabă: Kur v ustata (gură) dărji (ține/are)? Iaj mi kura nu se tălmăcește, astfel, prin a mânca cuiva posteriorul, atunci când doi bulgari se ceartă strașnic. Nici Boli me kurăt nu e totuna cu vreo durere în fund/față de ceva/cineva. Astfel, la clasica/neaoșa înjurătură românească (în care uneori e inclusă și mă-sa bulgarului) a nemulțumitului turist din Carpați, chelnerii de la sud de Dunăre, încurcați, știind doar pe jumătate românește, răspund: Cum așa! Cine pe cine? Sigur, acum întrebarea este: care ar fi legătura cu limba rromilor?”.
Legătura cu limba rromilor
Chiar așa. „Bulgarii folosesc termenul țigănesc ruk (sinonim pentru kur oarecum; kur scris de la coadă la cap, în bulgară, e mai mult decât o aluzie în cazul dat) atunci când sunt pe rețelele de socializare, ori vorbesc mai cu perdea, în public”. Mai departe, un cuvânt cu origine uitată - „ageamiu”: „Cu înțelesul de novice, nepriceput, fără experiență. Împrumut din turcă - acemi (a se citi agemi). La origine, termen arab: ˀaˁcam (provine de la rădăcina ˁcm) - o persoană care nu știe limba arabă, un barbar, cel mai adesea un persan. Derivat din ˁacuma - era mut, fără cuvinte, limba lui arabă era precară. În ebraică, aramaică/siriacă: ˁagam - a fi legat, a fi împiedicat. În turcă, a căpătat, mai târziu, sensul de o persoană fără experiență, imatură”.
Bondoc-ghindoc
Alt termen cu rădăcini uitate - „bondoc”: „Cu sensul de om cu picioare scurte, de înălțime mică, îndesat, rotofei, mărunt. Împrumut din turca osmană (bunduk). În turca modernă, înlocuit cu fındık. La origine, un termen persan (pondiḳ), folosit și de arabi (bunduḳ, funduk). În medio-persană, cu înțelesul de sferă, ghem, balon. Obiecte rotunde, strânse în sine, de dimensiune redusă. În arabă, cu sensul de alună chiar, lucru mărunt, nesemnificativ, de nebăgat în seamă. Folosit ca termen de comparație (împreună cu ghindoc - de la ghindă, în română) în legătură cu persoanele scunde.
Nume cu origine uitată
Cuciurgan - a muta, a strămuta
„Numele localității din Transnistria istorică, Cuciurgan, e pe buzele tuturor de zile bune. Satul, aflat în Ucraina de astăzi (centrala, care producea până mai ieri 75% din energia electrică a Basarabiei, este peste lac de acesta, în Transnistria), până în 1945, s-a numit însă… Straßburg. A fost întemeiat în 1808 de coloniști germani. Agricultori din Alsacia, Baden și Palatinat. Biserica Sf. Iosif, construită în 1863-1867, în perioada sovietică a devenit casă de cultură. În 1912, Straßburg-ul avea 2.178 de locuitori. Mulțime de ateliere (forjă, tâmplărie, cizmărie etc.). În timpul ultimului război, sătenii au plecat în Germania în marea lor majoritate. Prin decret sovietic, în 1945, localitatea va primi un nume cu rezonanțe turco-tătare: Cuciurgan. După râul din apropiere, de la est de Nistru, care este astăzi, pe mai multe zeci de kilometri, graniță a Basarabiei cu Ucraina. În turcă, Göçürgen. De la a muta, a strămuta”.
Citește pe Antena3.ro
Sfâșierea de neam
Mai mult: „Se presupune că otomanii schimbau cursul râului printr-o albie apropiată, ori că în zona acestuia erau colonizați nomazi, sau locuitori din regiunile cucerite. Centrala termoelectrică de la Cuciurgan a fost construită în 1964. Pentru o Basarabie care să privească mereu către Transnistria. Și spre Rusia. Nu către matcă, uitând de ceea ce se numește acasă. Cum știm cu toții, altfel, lumina vine de la Răsărit. Și înstrăinarea, sfâșierea de neam...”.
Pastila de religie
Crăciunul popii
La „Pastila de religie”, o priză în actualitate: „Ziua de 5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, marchează sfârșitul sărbătorilor de Crăciun. Bulgarii îi acordă o mare însemnătate, numind-o Crăciunul popii (Popova Koleda), sau Ziua Crucii de Iarnă (Zimen Krăstovden). În această zi, în biserici se ține o slujbă asemănătoare slujbei din Ajunul Crăciunului. Are loc apoi ceremonia sfințirii apei. Sărbătoarea (însoțiță de post aspru) închide ciclul zilelor murdare, necurate, nebotezate (zile în care Pruncul Iisus nu a primit botezul), început pe 25 decembrie. Odovania ciclului dat o face, evident, popa, slujitorul comunității, care va vizita casele credincioșilor, sfințindu-le cu agheasmă. Prin puterea Crucii se curăță acum pământul de făpturile de dincolo, neorânduielie lumii, vremurile lipsei botezului. Se face pregătirea astfel pentru Botezul de a doua zi (Boboteaza, numită popular Iordanovden și Vodița). Cea de-a treia zi, a Sf. Ioan (Ivanovden), încheie cele 3 zile dedicate Luminii, Epifaniei”.
Boboteaza, pe românește
De unde vine numele Bobotezei în românește? Gheorghiță Ciocioi e prompt: „Explicația e una simplă. În calendarele slave (sub influența cărora s-au format mai apoi cele dintâi calendare românești), era trecut numele întreg al sărbătorii Epifaniei, Teofaniei etc., însemnându-se două evenimente: Arătarea lui Dumnezeu și Botezul Domnului de către prorocul Ioan. În slavă, pe scurt, sărbătoarea, în calendar, se numește (și astăzi) Bogoiavlenie i Krăștenie , adică Arătarea lui Dumnezeu și Botezul (Domnului). Mai pe scurt, în românește, Bo'-boteaza, unind cei doi termeni (unul slav și unul deja românesc), cele două evenimente. Bo(go)(iavlenie) (i) Boteaza/Botezul. Articularea a rămas slavă, în a, din vechime, pentru masculin, la Botez”.
O nouă interpretare a termenului epifanie
Nu în ultimul rând: „Epifania („Επιφάνια, gr.”) avea legătură, în primele veacuri creștine, cu Crăciunul/ Nașterea Domnului, Arătarea lui Dumnezeu în lume, nu cu Botezul, cele două praznice sărbătorindu-se împreună pe 6 ianuarie. Oarecum târziu, după despărțirea acestor sărbători, în Biserică a apărut o nouă interpretare a termenului epifanie (necunoscută în vechime), ca arătare a Treimii Dumnezeirii în timpul Botezului, legându-se astfel Epifania/Arătarea lui Dumnezeu, ca semnificație, de Bobotează”.
„Cum tot am ajuns la capitolul împrumuturi lingvistice, am încercat să arăt că româna chiar nu s-a țiganizat, că limba este, pur și simplu, un organism viu...”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cât îi privește pe rromi, ei nu doar împrumută, în conviețuirea cu bulgarii, sârbii și românii, cuvinte acestora, ci primesc, la rându-le, sute de termeni străini în limba romani”, Gheorghiță Ciocioi
„Bulgarii folosesc termenul țigănesc ruk (sinonim pentru kur oarecum; kur scris de la coadă la cap, în bulgară, e mai mult decât o aluzie în cazul dat) atunci când sunt pe rețelele de socializare, ori vorbesc mai cu perdea, în public”, Gheorghiță Ciocioi
„Ageamiu este un cuvânt împrumutat din turcă - acemi (a se citi agemi). La origine, termen arab: ˀaˁcam (provine de la rădăcina ˁcm) - o persoană care nu știe limba arabă, un barbar, cel mai adesea un persan”, Gheorghiță Ciocioi
„Epifania („Επιφάνια, gr.”) avea legătură, în primele veacuri creștine, cu Crăciunul/Nașterea Domnului, Arătarea lui Dumnezeu în lume, nu cu Botezul, cele două praznice sărbătorindu-se împreună pe 6 ianuarie”, Gheorghiță Ciocioi
