Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Dacă e Mărțișor e și ziua de naștere a lui Ion Creangă, un clasic potent despre a cărui pedagogie rămân încă multe de (re)discutat. Atât manualele, cât și teoriile și textele în domeniu (câți le vor fi recitit cu ochi avizat?) arată un expert dublat de un maestru al adecvării «bazale». Ele ar merita o discuție specială. Dincolo de faptul că mai toate scrierile lui Creangă au, în felul lor, o dimensiune pedagogică («Amintirile din copilărie» sunt și o autobiografie exemplară în răspăr)”, aprecia istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate junimistului răspopit.
Le-a dat peste nas „boierilor”
Dar să facem loc crochiului: „Creangă a fost primul în multe - un fel de avangardist mai câș: primul scriitor «al copilăriei» din literatura română; primul maestru al limbajului licențios în proza autohtonă; ba chiar și, după unii, primul nostru autor de bildungsroman (sub acoperire). G.T. Kirileanu, care i-a tipărit «corosivele» în 1939, la semicentenarul morții (într-o ediție cu tiraj limitat, ca pentru bulina roșie), a publicat, în revista Șezătoarea (1903), un glosar cu termeni din «Amintiri...». Glosarul îi fusese solicitat lui Creangă de Livia Maiorescu, prima lui «andrisantă», și înmânat de Titu Maiorescu. Cum s-ar zice, artistul humuleștean le-a dat cu tifla «boierilor» care vedeau în el doar un «glumeț vârtos», producător de «țărănii». Pentru a-i înțelege țărăniile, musai să pună mâna pe dicționar, pardon - pe glosar!”.
Țuști (!) din tipare
O palmă peste obrazul domnișorilor moldoveni școliți la Viena, Berlin sau Paris, care, îmbătați de „franțuzisme”/„germanisme”, uitaseră limbajul vetrei din care se desprinseseră. „De fapt - simplifica Paul Cernat -, ca să-l pricepi ca lumea pe Creangă, e musai să pui mâna pe carte, gata pentru orice subtilități și capcane. E un maestru care sfidează toate clasificările”.
Întârziere la „Junimea”
Dar să-l dezvelim pe Creangă și prin ochii contemporanilor, ai prietenilor. Istorisește Ioan Slavici: „Creangă era cel mai chibzuit și mai cuminte om pe care l-am cunoscut vreodată. Vorbea totdeauna potolit și își împodobea spusele cu nenumărate anecdote și pilde. La Maiorescu era o dată așteptat: se face 9, se face 10 seara, Creangă nu se arăta; și se arătă târziu de tot... «Uite ce de lume te așteaptă!...», îi zice Maiorescu întâmpinându-l. «Apoi tot mai multă lume mă aștepta acolo unde am fost, că era cu treabă!...». «Și cine mai era acolo?». «Apoi, nu știi vorba ceea?... Când a fost întrebată o cocoană, care venise de la biserică, pe cine a mai văzut în biserică, ea a răspuns: În afară de mine și de fie-mea, ce să spun, numai prostime!...»”.
Arc pentru opera de căpătâi
Pe urmele amintirilor autorului „Marei”: „Așa cum era, Creangă își da foarte bine seama de oameni, de sufletul lor, și tot astfel de prețul operilor de artă. Scrisesem Budulea Taichii. Creangă, văzându-mă, mi-a spus: «Apoi, de astea, așa, știu eu multe...» Și a scris Amintirile - care nu mai au păreche!... Citindu-le, ai crede că sunt scrise cu mare ușurință. De fel! N-am văzut în viața mea un manuscris mai neciteț. Nici un cuvânt nu rămăsese la locul lui, unde fusese scris la început. Încerca același cuvânt în două sau trei, ba și mai multe locuri, până i se părea lui că i-a găsit locul cel mai potrivit” (interviu acordat pentru Mișcarea literară, 31 ianuarie 1925).
Citește pe Antena3.ro
O scrisoare (de umilință parșivă) către Conu’ Titu
Întru aprofundarea omului și scriitorului Ion Creangă redăm, mai jos, un răvaș expediat de humuleștean din Iași, în 10 noiembrie 1876, către tartorul Titu Maiorescu. Pecetea e inconfundabilă.
Stimabile d-le Maiorescu,
Vă rog trămiteți povestea Moș Nichifor, pentru ca s-o dau la tipar. „Junimea” din Iași, într-o ședință a sa, pe la 12 noaptea, fiind cam somnoroasă - după obiceiul ei - a votat să se tipărească; poate mai mult pentru încurajare. Sau mai știu eu... poate ca și pentru: P. A. Călescu...
D-voastră cred că veți fi rîs și de mine și de dînsa, și cu drept cuvînt: pentru că este o copilărie, scrisă de un om mai mult bătrîn decît tînăr; da’ bine, da’ rău, D-zeu știe. Eu atîta știu numai, că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt. Dar ce am scris, și cum am scris, am scris...
Povățuitorul la cetire prin scriere, ce l-am alcătuit și l-am tipărit din îndemnul d-voastră, nu știu dacă l-ați văzut; ce-i drept, prostișor lucru am făcut, dar ș-a luat plata, căci, înapoit de Onor. Ministeriu actual, șede la răcoare în pod la părintele Ienăchescu, tovarăș la pagubă. Vro 30-40 de galbeni, nu-s mai mulți. Un exemplar însă l-am vîndut d-lui Sigara, advocat, care mi-a arătat că are dorință a se ocupa și cu didactica. Cal bătrîn să învețe la umblat.
Dar nouă nu ne pasă; l-am zmomit, de ni-am scos 1½ franc, și pace bună.
De acum poate să se povățuiască cu dînsul cum știe și la ce știe.
Iertați-mi, vă rog, îndrăzneala!
Al d-voastră întru tot supus servitor,
I. Creangă
Material secundar (cu foto 4)
Creangă pedagogul
„Didactica învățătorului răspopit de la Junimea - mai observa Paul Cernat - conține destule observații la care ar merita să ia aminte și specialiștii actuali”. Iată câteva extrase dintr-un (cum zicea Creangă) «răspuns la criticele nedrepte și calomniile înverșunate îndreptate contra cărților noastre de școală de cătră domnul Ioan Pop Florantin» (1887): „Când se uită cineva în abecedarele noastre cu figuri, trebuie să-l cuprindă râsul și jalea totodată, văzând abuzul ce se face cu figurile, la cunoașterea literelor, și caricaturile întrebuințate pentru acest scop. Așa, în unele abecedare vezi, bunăoară, pentru a ajuta pe copil la cunoașterea literei r, arătându-se prin figură, un rege, cu coroana pe cap, stând pe tron. Câtă ușurință nu este de partea cuiva de a crede, că dând copilul peste această figură, are să-și facă închipuirea că-i un rege, când n-a putut vedea în viața sa niciodată un rege stând pe tron, ca apoi să-și facă idee numaidecât despre acea maiestoasă figură!”.
Filosofeli primare
Sau: „Mai vezi arătat, prin figură, pentru a ajuta la cunoașterea literei e bunăoară, un elefant. Câți copii de la noi au putut vedea un elefant? Mai vezi apoi arătat, prin figură, farul de la Constanța, bunăoară, pentru cunoașterea literei f, și încă scrisă cu ph (?!). Răspundă d-l autoriu al acestui abecedar, câți copii au văzut în viața lor un far? Apoi, în unele abecedare, câte varietăți de caricaturi nu se văd! Vezi în unele: figuri de ochi, nas, gură, sprâncene, gene, țâțe, și altele, care de care mai nostime, de te fac să râzi cu hohot! (...) Mai înainte, abecedariștii noștri se întreceau care de care, cum să scoată pe copii deodată, chiar din clasa I-a primară, oameni învățați și filosofi; pentru acest scop, îngrămădeau în abecedare texturi întregi filosofice, parabolele cele mai grele din evanghelie, maxime religioase și sentințe morale, și alte bucăți care de care mai nepotrivite și mai neînțelese, de frageda minte a copiilor”. (Observațiile pedagogice ale lui Creangă, vechi de un veac și mai bine de trei decenii, nu cad, din păcate, prea departe de realitățile prezente).
Abecedare din Svițera
Dar să-i cedăm spațiul: „N-au apucat a se curăți bine abecedarele noastre de aceste greutăți, și iată că vine boala figurilor, alt păcat. Astăzi, o samă dintre autorii de abecedare nu văd bunătatea unei asemine cărți, decât numai în figuri; și nu se mai gândesc la alta decât ce feliu de figuri ar iscodi, crezând că figurile singure au să învețe pe copil a ceti și a scrie, iar nu învățătorul cel sârguincios și competent. Și dacă unii dintre ei mai știu și câte-oleacă de nemțască ori franțuzască, îți răspund cu îngâmfare: «Așa-s acum toate abecedarele în Germania, sau, așa lucrează toți abecedariștii din Franța, Svițera etc.» Știm că pe acolo sunt abecedare și de aceste. Dar întrebarea este, dacă autorii acelor abecedare îs bine convinși că figurile sunt de trebuință la cunoașterea literelor, sau lucrează și aceia numai din fantazie. (...)”
Deosebiri, nuanțe
Mai mult: „Mulți au pretenție că, dacă sunt buni profesori, bunăoară, de gimnazii și licee, ori de cursul universitar, pot fi în stare a face și cărți bune pentru cursul primariu, dar se înșală; căci este mare deosebire între a fi om învățat și a fi învățătoriu. Poate fi cineva foarte bun profesor de cursul secundar sau de cursul universitar, și să nu poată fi competent la cursul primariu. Pentru că între gradele de învățământ, după cum se știe, este mare deosebire, în ceea ce privește modul de predare, și de aceea, să avem iertare, dacă îndrăznim a zice că foarte rar se găsesc dintre profesorii secundari sau universitari cari să fie destoinici a face cărți bune, pentru toate gradele de învățământ. Numai astfeliu de profesori, prin luminile și cunoștințele lor, ni pot fi folositori nouă, învățătorilor primari”.
187 de ani se vor fi împlinit în 1 martie 2024 de la nașterea inimitabilului Ion Creangă„Artistul humuleștean le-a dat cu tifla «boierilor» care vedeau în el doar un «glumeț vârtos», producător de «țărănii»”, Paul Cernat, istoric literar
1939 (la 50 de ani după moartea lui Creangă) este anul în care G.T. Kirileanu publica pentru prima dată cele două povești „corosive” ale humuleșteanului (în doar 50 de exemplare, ca să nu dea apă la moară acuzaților de pornografie).
„N-am văzut în viața mea un manuscris mai neciteț. Nici un cuvânt nu rămăsese la locul lui, unde fusese scris la început”, Ioan Slavici despre „Amintiri din copilărie”
„Ca să-l pricepi ca lumea pe Creangă, e musai să pui mâna pe carte, gata pentru orice subtilități și capcane. E un maestru care sfidează toate clasificările”, Paul Cernat, istoric literar
