Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„După debutul editorial cu volumul Ieșirea din apă (1981, la capătul a aproape un deceniu de colaborări în presă), Ion Stratan face parte din cvartetul beatles-ilor optzeciști din prima antologie poetică a Cenaclului de luni, Aer cu diamante (1982, cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei - și Tudor Jebeleanu ca ilustrator). Artificier al limbajului, Stratan dă în suita progresivă Pentameronul piesa de rezistență - virtuoz-subversivă - a liricii sale dintotdeauna. Aici e Stratan at his best, cu o posteritate trimbulindă mergând până la Sorin Gherguț și Constantin Acosmei”, aprecia istoricul literar Paul Cernat în conturul unui crochiu dedicat celui poreclit Nino.
Diluări
Dar să facem loc comentariilor critice: „Cinci cîntece pentru eroii civilizatori (1983) și Lumină de la foc (1990) valorifică aceeași materie pirotehnic-deconstructivă, gravă și sarcastică în substrat. Odată cu Lux (1992) și cu plachetele următoare (Ruleta rusească, 1993, Desfacerea, 1994, Cîntă, zeiță, mînia..., 1996, O zi bună pentru a muri, 1996, Mai mult ca moartea, 1997, Apa moale, 1998, De partea morților, 1998, Celebra specie umană, 1999, Oameni care merg, 1999, Crucea verbului, 2000, Zăpadă noaptea, 2000), poezia sa intră într-o altă zodie, diluându-se tot mai mult. Etajul reflexiv, livresc-metafizic și morbid, iese la suprafață, dar fără aceeași originalitate și strălucire”.
Pepite aurifere și balast
Mai mult: „Intrat în derivă existențială, Ion Stratan publică mult, necontrolat, amestecând minereul pur cu mari doze de material steril. Printre pepitele aurifere se numără poeme neo-barbiene precum Kant-Orient Express, Odă, Cartagina, Pămînt roșu, Locul de trecere, Corabia, Formele interioare. Încă ingenios conceput, volumul Ruleta rusească (1993) pare o variantă personală a dulcelui stil clasic stănescian, cu remake-uri rafinate ale poeziei pașoptiste. Cafeaua cu sare (1998) este un volum de aforime lirice, tendința spre concentrare enigmatică și lapidaritate abstractă făcându-se, de altfel, tot mai mult prezentă cu trecerea timpului; ca la ultimul Nichita Stănescu, lirismul său se destramă psihio-lingvistic, devenind angoasat și thanatic”.
Aruncarea în cuțit
Ultimele tușe: „Destrămarea se agravează până la confuzie în ultimele volume (O lume de cuvinte, Biserica ploii, Spălarea apei, Jocurile tăcute, Biblioteca de dinamită, Pămînt vinovat), o aparentă excepție de la regulă fiind poemele ample, manierist-abstruse, din eliotianul Țară dispărută (2003). Redactor (1990-1991) la revista-fanion a optzeciștilor, Contrapunct, animator cultural după aceea la Casa de Cultură din Ploiești, Nino a fost căsătorit o vreme cu poeta Letiția Ilea, iar după divorț a locuit cu mama lui și s-a sinucis (cu un cuțit) imediat după moartea ei, victimă a propriei boli (schizofrenie - pe lângă ciroză) și a unei boeme de poet maudit”.
Moarte înceată
Sfârșitul violent, decis prin proprie voință, putea fi întrezărit în versurile din ultima parte a existenței: „Viața asta, moarte înceată/Și viața cealaltă, o moarte iute/Nu mai pot, nu mai vor pe-ncercate/ Primat să-și dispute/Nu mai vrea lumea cealaltă să se opună aici/Și nici existența nu vrea să mai pară/Un gol de furnici/S-au săturat existențele/De-atâta vid/Haide și tu, prag între dânsele/Să aluneci avid” (Moarte înceată, din volumul „Spălarea apei”).
Diabolic de inteligent
La moartea lui Ion Stratan, poetul Mircea Cărtărescu, coleg de generație și amic cu Nino, publica un text tulburător: „S-a dus și bietul Nino Stratan, poet pe care l-am iubit și de care mă leagă cei mai frumoși ani ai vieții mele. De-a lungul a peste două decenii, nimic n-a putut zdruncina admirația mea pentru inteligența extraordinară prin care strălucea printre noi în tinerețe, ca și pentru talentul său sofisticat și rar de microfizician al cuvintelor. Chiar și când s-a-nșelat asupra mea, eu nu m-am înșelat asupra lui, chiar și când m-a detestat am continuat să-l iubesc și am scris despre el întotdeauna cu egală și constantă căldură”.
Înalt, suplu, plete și mustață de haiduc
„Nimeni, într-adevăr, nu mi s-a părut vreodată mai inteligent decât Nino”, mai nota Cărtărescu. „Diabolic de inteligent, maladiv de inteligent, poate, junele poet din Facultatea de Litere de la sfârșitul anilor ’70 îi fascina în orice caz pe toți. A fost unul dintre primii colegi pe care i-am remarcat: înalt, voinic și suplu, purtând plete și mustață de haiduc, cu un cojocel mereu strâns peste pulover, cu ceva neliniștitor în ochi, Nino avea un aer de lider, de șef de generație. Multă vreme l-am crezut chiar liderul poeților din Cenaclul de luni al lui Manolescu (unde încă nu mă duceam). De aceea mă intimida și, nefiind nici unul prea sociabil, au avut loc între noi destule malentendu-uri până când poezia ne-a împăcat și ne-a adus de aceeași parte a baricadei. Așa se face că ne-am pozat pe o bătrână locomotivă cu aburi într-o neuitată zi de august din 1981, el, Florin Iaru, Traian T. Coșovei și cu mine, cei care-am rămas până azi (când, vai, mai suntem numai trei...) membrii unei restrânse fraternități întru poezie. În spatele lentilei fotografice se afla al cincilea Beatles, Tudor Jebeleanu. Și așa am apărut pe coperta a patra a unei cărți care e azi legendă pură, Aer cu diamante. Nino avea acolo un grupaj strălucit”.
Citește pe Antena3.ro
Magicianul speluncilor
„Se spune despre Caragiale că geniul lui în scris era nimic față de cel oral. Și Nino Stratan avea acest dar al oralității”, mai amintea Mircea Cărtărescu. În continuare, amintiri fabuloase: „După cursuri mergeam la un coniac sau o votcă în speluncile noastre obișnuite, la Negoiu sau la Union, unde, când era Stratan cu noi, nu făceam altceva decât să-l ascultăm ore-n șir, râzând cu lacrimi sau muți de admirație în fața unui discurs ca o întrețesere bizară și sclipitoare de paradoxuri, erudiție, jocuri de cuvinte, calambururi amețitoare, discurs improvizat pe loc și desfășurat înaintea noastră cu generozitatea unui negustor de pânzeturi scumpe din Orient. Însuflețit de o sublimă fugă de idei, luminând ca un bec în obscuritatea acelor caverne, Nino își vindea minților noastre uituce, pe nimic, cele mai mari poeme, din care doar fragmente lacunare au ajuns să fie vreodată scrise”.
Stratanisme
Tot aici: „Am povestit de sute de ori, studenților mei, cele vreo douăzeci de... cum să le spun? aforisme? versuri? poante? (toți le-am zis până la urmă stratanisme) pe care mi le-am mai amintit și eu din miile risipite de marele risipitor. Dar era ca și când eu, care spun prost bancuri, aș încerca să imit un maestru care face din fiecare o scenetă burlescă. Studenții aflau, de pildă, că solistul vocal de la Sex Pistols fusese Sextil Pușcariu, că poetul român cel mai rasist fusese Bacovia, fiindcă scrisese Copacii albi, copacii negri, că prima mențiune a lui Nietzsche în literatura română fusese în cântecul lui Constantin Cantemir, Nice masă, nice casă, nice dragă jupâneasă, că Eugen Barbu scrisese Cu bastonul prin București (amintiri din școala de jandarmi), că mușchii brațului sunt bicepsul, tricepsul și forcepsul...”.
Mâna lui Dumnezeu
Nu în ultimul rând: „O dată, Nino a coborât, alb ca varul, din troleibuzul 89 la Preoteasa, unde ne țineam cenaclul. Când și-a revenit puțin din starea de rău, ne-a spus cu o expresie naucă: Ce chestie, era să mor ca Eminescu-n ’89!... Într-o sinistră ședință de cenaclu din 1980, după ce a citit câteva poeme, Nino s-a ridicat și, cu privirea rătăcită, ne-a mărturisit că Dumnezeu însuși le scrisese cu mâna lui... De-atunci a-nceput martiriul acestei beautiful mind. Tot mai trist, tot mai închis în sine, tot mai distrus fizic și sufletește, Nino Stratan s-a întors în Ploieștiul lui Caragiale și Nichita, ca să-și găsească sfârșitul nu ca Eminescu în ’89, ci ca marii sinucigași ai literaturii lumii din toate timpurile: sfârșit cumplit, care ne-a lăsat fără grai”.
Premii
Poetul Ion „Nino” Stratan a fost distins cu numeroase premii literare, între care Premiul Fundației „Nichita Stănescu” (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1993), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1995), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2001).
19 ani s-au împlinit pe 20 octombrie 2024 de la moartea poetului Ion „Nino” Stratan.
50 de ani a trăit Ion Stratan, la fel ca prietenul Nichita Stănescu.
„Artificier al limbajului, Stratan dă în suita progresivă Pentameronul piesa de rezistență - virtuoz-subversivă - a liricii sale dintotdeauna. Aici e Stratan at his best”, Paul Cernat, istoric literar
„Înalt, voinic și suplu, purtând plete și mustață de haiduc, cu un cojocel mereu strâns peste pulover, cu ceva neliniștitor în ochi, Nino avea un aer de lider, de șef de generație”, Mircea Cărtărescu
„După cursuri mergeam la un coniac sau o votcă în speluncile noastre obișnuite, la Negoiu sau la Union, unde, când era Stratan cu noi, nu făceam altceva decât să-l ascultăm ore-n șir, râzând cu lacrimi sau muți de admirație”, Mircea Cărtărescu
