Luna lui „Cuptor”: rădăcini, conotații, enigme

„Cunoscut refren din muzica lăutărească a Romicăi Puceanu, «șaraiman» nu are nici pe departe înțelesul de «om sărman», ori de «sărac»”, apreciază etnologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unui nou periplu cultural/lingvistic remarcabil. Dar? „Termenul a trezit adeseori controverse la noi. Este împrumutat din muzica veche a lăutarilor turci din Deliorman - o regiune întinsă de peste Dunăre, din dreptul Bărăganului nostru. În Deliorman, populația majoritară a fost în ultimele veacuri aleviții, musulmani eretici de origine turco-persană, vorbind și astăzi turca”. Aprofundat, despre aleviți: „Aceștia, în număr de câteva sute de mii, nu au obligația de a merge la Mecca, nu frecventează moscheile, au un port asemănător cu cel al românilor (femeile nu poartă șalvari) și consumă alcool, cultivând vița de vie pe suprafețe mai întinse decât creștinii”. Din acest unghi, chiar ne asemănăm.

„Iyi șarap, iyi, aman” = „vin bun, bun, oh!”

 
Mai departe: „Evident, cârciuma le e la fel de dragă precum cafeneaua. Și muzica.
Pe scurt, refrenul «șaraiman», împrumutat de lăutari din turcă, sună astfel: «iyi șarap, iyi, aman» = «vin bun, bun, oh!». Un fel de «bun e vinul ghiurghiuliu» al melodiilor cârciumilor de mahala. Cum în Deliorman, pe lângă aleviți, mai sunt și câteva zeci de mii de țigani, prin muzica lor mesajul, sub formă de refren, a fost transmis până departe”. Adică (și) peste Dunăre, la nord.

Fel de fel de calendare

În continuare, dând curs unor explicații „de sezon”. E reală afirmația „doar românii, în Răsăritul Europei, numesc luna iulie „Cuptor”? Antropologul Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Numele mai vechi al lunii iulie (care în diferite calendare a fost socotită cea de-a patra, a cincea, ori a șaptea lună a anului) este, la români, cel de Cuptor. Așadar, o imensă vâlvătaie, în mijlocul verii, având la polul opus gerarul (ianuarie), când pământul se preface într-un adevărat ghețar. Numele popular al lunii iulie la turci, greci, albanezi, croați și sârbi are legătură cu secera, secerișul, treieratul recoltei. La ruși, bulgari și cehi e legat de adunarea unei specii de viermi roșii în această lună (folosiți la vopsitul lânei și țesăturilor)”.

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”

Miez de vară în tei

Mai mult: „La polonezi, ucraineni, belaruși, slovaci, iulie își trage numele de la teii care înfloresc în miez de vară. Doar sârbii mai păstrează, în anumite zone, pe lângă numele legat de seceriș, câteva numiri desemnând fierbințeala anotimpului. Nu atât de expresive însă precum «Cuptorul» românesc”. Evident! Și o completare: „Lunile iulie și aprilie încep în fiecare an în aceeași zi a săptămânii. Atunci când anul este bisect, iulie și ianuarie încep în aceeași zi”. 

De unde vine numele stațiunii Mamaia?

„Să nu creadă cineva, mergând în vacanță la Mamaia, că numele stațiunii s-ar trage - șugubăț - de la vreo bunică”, avertiza etnologul Gheorghiță Ciocioi. „Nici pomeneală. Era «unul» Mamai, tătar de neam, proprietar pe acolo. Așa cum sunt mai multe nume prin zonă de origine turco-tătară. Inclusiv cel al lacului din apropiere, Siutghiol («lacul lăptos»)”.  

Ce înseamnă „Mostiște(a)”

„Este numele slav al unor râuri, lacuri ori localități din România, Bulgaria, Ucraina, Cehia, Rusia”, menționa etnologul Gheorghiță Ciocioi. În plus: „«Mostiște» pleacă de la termenul «most»=pod, însemnând cel mai adesea: loc de pod, baraj, stăvilar, râu sau lac care seacă uneori, transformându-se într-un pod natural, putându-se trece nestingherit de cealaltă parte a lui. Format asemenea numelui de Târgoviște (loc de târg/târg)”.

Posada, o interpretare lingvistică 

Unde a avut loc celebra bătălie de la Posada, luptă care a dus la neatârnarea Țării Românești, în 1330? „Mai mulți istorici rețin cel puțin șapte-opt locuri de desfășurare a acesteia… Pornind de la numele vechi slav al termenului «posad»/«posada», e limpede că bătălia s-a dat în preajma unei mari cetăți fortificate, cuvântul în cauză desemnând partea locuită din afara unei cetăți, unde stau, de obicei, supușii stăpânului cetății cu familiile lor. Mai târziu, acest termen a căpătat și înțelesul de periferie, suburbie a unei cetăți”, opina antropologul Gheorghiță Ciocioi. Cum regele maghiar pustiește și arde Curtea de Argeș, cu siguranță, se va îndrepta apoi către locul unde se afla Basarab I - pentru a-l pedepsi («a-l scoate de barbă din vizuina lui» - așa cum făgăduise, deși solii valahi i-au propus o mare sumă de bani, prevenindu-l că va avea altfel parte «de multă strâmtorare și primejdii»)”.

Poienari, cuibul Valahiei

Și? „Cea mai întărită cetate din apropiere de Curtea de Argeș, în care cel mai probabil s-a retras Basarab, era Poienari, la miază-noapte de capitala sa, în munți, bine păzită, având parte de o lungă «posadă», «periferie», pornind de la Căpățâneni. Cetatea («a lui Negru Vodă») va fi rectitorită de Basarab (a se vedea cercetările din anii de pe urmă), iar mai târziu de Vlad Țepeș, constituindu-se într-un loc de retragere strategic al Valahiei. Aceasta a purtat mai multe nume în decursul istoriei, nu doar pe cel al satului Poienari”. Nu în ultimul rând: „Aventurarea în munți a regelui maghiar avea să-l coste, așadar, nu puțin, Basarab I rezistând, iar «petrecerea» armatei sale, prin văile înfundate și stâncoase de sub cetate, de către mulțimea valahilor retrași aici, se va încheia cu biruința bine cunoscută - de la «posada» Poienarilor”.

„Strămoșul” cartierelor

O explicație suplimentară relaționată cu termenul „posadă”: „Zona locuită de sub marea cetate întărită de la Târnovo era o «posadă», de pildă. Asemenea și ceea ce se afla în afara zidurilor Kremlinului era numit tot «posadă», aceasta fiind sistematizată mai apoi în mari cartiere, adevărate orășele bine cunoscute (Kitai gorod, Belîi etc.)”. 

Acoperirea unui termen bizar

„Crovu este un nume purtat de trei sate din Vlașca și Dâmbovița, în trecut aparținând, împreună cu moșiile lor (după cum o arată documentele de până în secularizare), Mitropoliei Ungrovlahiei”, sesiza etnologul Gheorghiță Ciocioi. „Înainte de aceasta, cel mai probabil, au fost închinate unei mănăstiri purtând hramul «Acoperământul Maicii Domnului», «crovu» («kròvъ») fiind sinonimul slav pentru ceea ce cunoaștem mai bine: «pocrov». «Krov», pentru acoperământ/ acoperiș, a fost folosit mai cu seamă în slavona sârbă, în Macedonia, Timoc, nelipsind nici din medio-bulgara de cancelarie din Muntenia”, a conchis specialistul. 

„Cunoscut refren din muzica lăutărească a Romicăi Puceanu, «șaraiman» nu are nici pe departe înțelesul de «om sărman», ori de «sărac»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

Termenul „șaraiman” este împrumutat din muzica veche a lăutarilor turci din Deliorman - o regiune întinsă de peste Dunăre, din dreptul Bărăganului nostru

„Aleviții nu au obligația de a merge la Mecca, nu frecventează moscheile, au un port asemănător cu cel al românilor și consumă alcool, cultivând vița de vie pe suprafețe mai întinse decât creștinii”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog 

„Să nu creadă cineva, mergând în vacanță la Mamaia, că numele stațiunii s-ar trage - șugubăț - de la vreo bunică”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹