Matei Călinescu, hedonistul-boem al obsedantului deceniu

„Experiența ultimilor doi ani de viață - confruntarea progresivă cu o boală terminală, dominată intelectual până către sfârșit, asigură materia însemnărilor din «Un altfel de jurnal», publicate postum în 2016. O sinteză finală a obsesiilor autorului, aflată în continuitatea altor piese diaristice de exil: «Un fel de jurnal. 1973-1981», și «Spre România. 2000-2002», apărute în deceniul anterior)... Matei Călinescu era înrudit, pe linie maternă, cu Mircea Vulcănescu și, pe linie paternă, cu Dimitrie Bolintineanu. A avut, în «obsedantul deceniu», o tinerețe hedonist-boemă și, în același timp, «gnostică» (pe dedesubt)”, semnala istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Matei Călinescu. 

Concesii marxist-leniniste

Dar să pătrundem în măruntaiele acestei expuneri: „Matei devine, în studenție, discipol al lui Tudor Vianu, căruia îi datorează cariera universitară (îl va și edita, postum). Va deveni și cel mai bun prieten - până la sfârșit - al fiului acestuia, Ion, «geamănul» împreună cu care va scrie una dintre cărțile-reper ale memorialisticii postcomuniste autohtone: «Amintiri în dialog» (1994): excursuri în anii formării «elitiste», în răspăr cu stalinismul dominant, apoi în arcanele «rezistenței prin cultură» și exilului, totul - pe un fundal de autoanaliză familială și identitară acută. În anii ’60, după concesii marxist-leniniste de rigoare, se impune drept unul dintre cei mai buni critici ai generației sale, recuperatoare a modernității interbelice”. 

Aulic, clar, echilibrat

În continuare, pe aripile valorilor literare: „«Aspecte literare», «Eseuri critice», «Eseuri despre literatura română modernă», studiul introductiv la «Antologia literaturii române de avangardă» realizată de Sașa Pană (1969), ca și foiletonistica sa, arată o sinteză între Streinu și Vianu, un stil aulic, clar, echilibrat și un simț sigur al valorii. S-a spus, nu o dată, că volumul de debut («Titanul și geniul în poezia lui Eminescu», 1964) anunță cartea - provocatoare - a lui I. Negoițescu. Așa este. Contribuțiile din «Clasicismul european» (1971) vădesc, în schimb, predilecția autorului pentru monografia de curente literare, în linia Vianu-Marino. Ea va fi dezvoltată, cu brio, în volumul (la origine teză de doctorat) «Conceptul modern de poezie. De la Romantism la Avangardă» (1970), unde Matei Călinescu urmărește deplasarea istorică de la poeticitatea centrată pe expresie la cea centrată pe literalitate”.

Stagiu bursier urmat de expatriere definitivă

Mai mult: „Potențialul lider al criticii șaizeciste părăsește țara la mijlocul deceniului șapte, prelungindu-și un stagiu bursier la Bloomington într-o expatriere definitivă și într-o carieră de impact mondial, comparabilă cu cea a lui Toma Pavel sau Virgil Nemoianu. În piesa-fanion a bibliografiei sale academice, «Faces of Modernity», dezvoltă în cercuri concentrice filonul deschis prin «Conceptul modern...». Mai întâi în «Avant-Garde, Decadence, Kitsch» (1977), apoi în «Modernism, Avant-Garde, Decadence, Kitsch, Postmodernism» (1987), cărora li se adaugă noi studii de anvergură apărute în volume colective sau în antologia, realizată împreună cu Douwe W. Fokkema «Exploring Postmodernism», 1988”. 

Două modernități opuse

Încă alte câteva aprecieri critice: „Alături de imaginea unei modernități cameleonice, cu mai multe fețe (interesant: postmodernismul e asimilat modernității, nu unei postmodernități postindustriale), importantă este mai ales ideea celor două modernități opuse: cea liberal-burgheză («titanică») și cea antiburgheză, nocturnă («genială»). O revenire la hermeneutica unor mari texte formatoare din literatura universală, dar cu detentă antropologică, psihanalitică, politico-biografică, sociologică o reprezintă splendidul «Re-Reading» (1993), ed. rom. «A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii» (2002) - volum borgesian și discretă pledoarie subiectivă, dedicată în fapt tipologiilor (re)lecturii de elită, căruia i-a adăugat, în ediția românească, un excurs despre obsedantul Mateiu Caragiale”. 

Eliade, corectat politic

Intră-n scenă (și) „greii”: „În culegerea cu titlu jungian: «Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecții» (2002) Matei Călinescu își corectează politic vechile entuziasme față de Eliade, din perspectiva devoalării angajamentelor sale legionare și a relației complicate cu discipolul (preferat metodologic și ideologic). Detectivismul hermeneutic sparge codurile prozei fantastice eliadești, dezvăluindu-i strategiile de camuflaj tous azimuts”. 

Ionesco, elogiat

În completare (tot pe mâna lui Paul Cernat): „Apropiat de Eugen Ionescu, criticul i-a dedicat un bun volum, «Eugene Ionesco: teme identitare și existențiale» (2006), unde interpretările de text sunt proiectate pe fundal mai larg. Bun prieten din studenție cu Mircea Ivănescu (ca și cu Nichita Stănescu), M. Călinescu a dat unele dintre cele mai valoroase interpretări ale poeziei acestuia”. 

Înțelepciune bufonă împotriva totalitarismului

Nu în ultimul rând: „O piesă de virtuozitate, cu «detectivisme» prețioase, e «Mateiu I. Caragiale: recitiri» (2007), amplificare a unui capitol din «A citi, a reciti». M. Călinescu a fost și un subtil poet reflexiv în «Semn» (1969), «Versuri» (1970), «Umbre de apă» (1972), «Tu: elegii și invenții» (2003), ca și în miscelaneul «Fragmentarium» (1973). Proza, excepțională, are un caracter nonfictiv, eseistic, monografic și biografic, focalizată pe figuri complet excentrice: miniromanul «Viața și opiniile lui Zacharias Lichter» (1969), inspirat de figura reală a unui antierou evreu emigrat (Ghelber), a oferit, în epocă, un model de «rezistență» - prin marginalitate deliberată și înțelepciune bufonă - la totalitarism”. 

Exilat din propria țară. Și din propria existență

În plus: „Crudă și insolită e autoscopia din excepționalul roman nonfiction «Potretul lui M.» (2003, cu o addenda din 2007). Biografia fiului autist Matthew, mort la 24 de ani, reflectă lumea celorlalți din perspectiva metafizică a unui alien inocent și indescifrabil. Ea întâlnește, de fapt, condiția ontologică a exilatului din propria țară și, finalmente, din propria existență - supratemă a acestui clasic atras de abisurile existenței”. 

„Copilul” lui Vianu

După absolvirea Universităţii din București, secţia engleză (1957), Matei Călinescu a lucrat la Gazeta literară (corector, apoi redactor), pentru ca în intervalul 1963-1973 (când a decis să părăsească țara), să onoreze postul de asistent al lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală și comparată a Universităţii din Bucureşti. 

Recunoașteri la vârf

Matei Călinescu a fost recompensat de două ori de Uniunea Scriitorilor din România: Premiul pentru proză (1969) și Premiul pentru eseu și critică (2006). În 2002 a primit Marele Premiu ASPRO, iar anul următor Premiul AER pentru științe umane.  

89 de ani se vor fi împlinit pe 16 iunie 2023 de la nașterea lui Matei Călinescu; 4 ani de la moartea criticului literar s-au împlinit pe 24 iunie 2023

„Matei Călinescu era înrudit, pe linie maternă, cu Mircea Vulcănescu și, pe linie paternă, cu Dimitrie Bolintineanu”, Paul Cernat, istoric literar 

„Matei a avut, în «obsedantul deceniu», o tinerețe hedonist-boemă și, în același timp, «gnostică» (pe dedesubt)”, Paul Cernat, istoric literar

1973 este anul în care Matei Călinescu a părăsit România și și-a început cariera universitară la Indiana University din Bloomington

„Oamenii trebuie învățați să citească”, Matei Călinescu