Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Născut la București (unii biografi dau ca dată a nașterii 9 martie), primele amintiri ale viitorului savant vor fi legate însă de Râmnicu Sărat, oraș în care a cărui garnizoană fusese detașat tatăl lui Mircea, căpitanul Gheorghe Eliade (Ieremia, după numele inițial, schimbat la un moment dat din motive necunoscute astăzi). După un periplu la Cernavodă, unde mezinul Mircea a urmat clasa I, familia Eliade a revenit în capitala țării. Licean la „Spiru Haret”, pasionat de științele naturii, Eliade Mircea avea să rămână corigent, încă din primul an de studii, la trei materii importante: limba română, limba franceză și limba germană. Triplul eșec n-avea să-l împiedice să-și continue cariera de învățăcel, ba mai mult: după absolvirea liceului, se va înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, unde-i va avea profesori pe P.P. Negulescu, Constantin Rădulescu-Motru ori Nae Ionescu.
Omul de pe catedră
Despre ultimul, care avea să-i devină mentor, Eliade nota în „Memorii”: „Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ținea o lecție sau o conferință. Ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunându-ne o interpretare și așteptând apoi comentariile noastre. (…) Simțeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nicio carte. Era ceva nou, proaspăt gândit și organizat acolo, în fața ta, pe catedră. Era o gândire personală și, dacă te interesa acest fel de gândire, știai că nu o puteai întâlni altundeva, că trebuie să vii aici s-o primești de la izvor. Omul de pe catedră îți deschidea probleme și te învăța să le rezolvi, te obliga să gândești”.
Încercare de deprovincializare a culturii române
„Mircea Eliade a fost, în interiorul generației sale, singurul care gândea global acționând local”, opina criticul și istoricul literar Paul Cernat. „Unele dintre profețiile sale geopolitice, în special cele privind ascensiunea Asiei în paralel cu cea a Americii - a urmat profesorul Cernat -, s-au confirmat, altele (despre rolul Estului și declinul Europei occidentale) rămân de discutat. Ca șef al generației tinere din anii ’30, Eliade și-a făcut o misiune din deprovincializarea culturii române, pe care a încercat s-o scoată de sub tutela Franței și s-o lanseze în marea competiție mondială de valori. Principalul cost a fost, evident, cel politic (derapajul fascist și legionar, niciodată explicat până la capăt). Mai târziu - sesiza Cernat -, misiunea asumată va fi cea a respiritualizării lumii”.
Viață sub pecetea tainei
Mai departe, pe firul gândurilor lui Paul Cernat: „Acest spirit creator și enciclopedic, admirator al lui Eminescu, Hașsdeu, Pârvan, Iorga și Nae Ionescu, s-a format cu adevărat la școala Renașterii italiene și a Indiei anticoloniale a lui Gandhi. A ajuns la deplina consacrare academică în Centrul politic al lumii (Statele Unite) după un periplu spectaculos cu stații în Italia, India, Portugalia și Franța. Mircea Eliade a fondat, practic, disciplina studiilor orientale în România și s-a impus ca autoritate mondială în istoria comparată a religiilor, în studiul miturilor și simbolurilor, al șamanismului ș.a. Tinerii americani hippie și flower power s-au regăsit în modelul lui. Om secret cu o viață aflată, în multe privințe, sub pecetea tainei, a creat teoria influentă a sacrului camuflat în profan”.
Existențe turnate în mit
În completare: „A deschis culturii române orizonturi pentru care nu era pregătită și a traversat numeroase capcane ale Istoriei. Publicistica interbelică - operă senzațională în sine, ca și eseistica sa - își așteaptă încă editarea completă. «Adolescentul miop» fascinat de Papini a schimbat modelele romanului interbelic, orientându-l spre tipologiile anglo-saxone, spre dezbaterea de idei și autenticitatea existențială. A devenit, ulterior, maestrul prozei noastre fantastice și mitice, ea însăși «existențialistă». Și-a mitizat, de asemenea, adolescența, aventura indiană, Bucureștiul pierdut pentru totdeauna, generația și propria viață”.
Revoluționar conservator și naționalist cosmopolit
Mai mult (și mai bine): „Revoluționar conservator și naționalist cosmopolit, tânăr furios metamorfozat în bătrân savant, Mircea Eliade a reprezentat în exil - pentru cei de-acasă - un lider spiritual, intens disputat de intelectualii Războiului Rece de o parte și de alta a Cortinei de Fier. Rămâne unul dintre cele mai prodigioase și mai prestigioase produse de export ale culturii române, chiar dacă scriitorul (român) s-a dovedit mult mai puțin exportabil decât savantul (universal). O mare parte din jurnalul său cu adevărat intim este încă necunoscută”.
O scrisoare de la „Nelly”
Mircea Eliade, aflat încă în India (în 1931, în pensiunea anglo-indiană a dnei Perris), nevoit să-i arate iubitei de ocazie, Ruth, o scrisoare primită din România: „Îmi era ciudă pe Ruth, cu atât mai mult cu cât îi făgăduisem s-o duc seara în China Town...
- Scrisoare de la iubita ta, repetă ea glorioasă. I-ai răspunde că iubești de-acum pe alta?
Continuă să vorbească în timp ce eu citeam.
Îmi scria Ionel Jianu; erau atâtea lucruri pe care plicul acela le împrospăta deodată, încât rămăsei câteva clipe cu privirea în gol, zâmbind, puțin mirat, fericit.
- E de la iubita ta? mă întrebă iarăși Ruth, de astă dată puțin intimidată de absența și extazul meu.
Îi arătai semnătura: Nelly, și apoi dădui afectat din umeri... Mă bucurai copilăresc de drăcește că Ruth își va închipui cine știe ce pasiuni, dincolo, în țară. Continuam să fumez, tăcând, visând.
- Deci e de la iubita ta! - izbucni Ruth, voind să fie ironică. (Căci dacă țipă, ea se crede ironică).
- E drept, n-o mai iubesc așa de mult, acum, adăugai eu cu un oftat. Asta n-o pot spune.
- Și eu care ți-am adus-o! - exclamă Ruth și mai ironic. De-asta chelești și ai să rămâi la 30 de ani chel de-a binelea: din pricina femeilor, a barbarelor alea. Nu din pricina cărților. Bluff, cărțile: cel mai mare bluff.” („Șantier”, 1935).
La finalul acestui episod amuzant, un comentariu asumat de istoricul literar Paul Cernat: „Dacă Ionel Jianu semna «Nelly», cum să nu intre fata la idei?” Chiar așa…
Revoluții, confuzii, politici
„Îi putem imputa, politic, lui Eliade multe”, consideră istoricul literar Paul Cernat. Cum ar fi? „De exemplu că, întors din India, a tins să confunde revoluția lui Gandhi cu cea a lui Codreanu sau cu regimul lui Salazar din Portugalia (subiect despre care s-a discutat, oricum, insuficient). Dar n-am auzit să se discute serios despre afinitatea dintre concepțiile eliadiene despre Orient (forjate deja înainte de 1930) și cele anticoloniale - deși format la altă școală de gândire (Foucault & Co), Edward Said ar fi avut în el un aliat - e, poate, cea mai stimulativă (azi) zonă a gândirii sale antioccidentalocentriste”.
Prudențe și oportunisme
Tot aici: „Iată un răspuns (mai puțin cunoscut) la o anchetă despre reportaj a lui Geo Bogza din ziarul Vremea (1934), unde Mircea Eliade își justifică prudențele și oportunismele în legătură cu consemnarea precară a revoluției lui Gandhi: «N-am făcut propriu-zis reportaj - ci m-am ocupat mai mult de viața spirituală și de istoria vie a Indiei - tocmai pentru că nu voiam să repet cazul acelor iluștri gazetari cari petrec două săptămâni într-o țară asiatică și apoi publică o carte. Oamenii aceia mi s-au părut greu de înțeles, înainte de a le fi cunoscut limba și obiceiurile vii. A trebuit întâi să mă familiarizez cu ei, ani de-a rândul, ca să pot scrie direct pe fapte - fapte înțelese așa cum trebuie. Și totuși, nici atunci n-am scris. Din două motive»”.
Cinci mii de cititori români
Motivele invocate de Eliade? „Întâi, legația engleză de la noi mi-ar fi făcut dificultăți și cum eu aveam în India treburi, nu voiam să risc expulzarea (deja au încercat să mă expulzeze, pentru că purtam barbă, vorbeam sanskrita și umblam îmbrăcat ca indienii!). După ce m-am întors, am scris un articol. Chiar aici, în Vremea, intitulat De vorbă cu un naționalist indian, în urma căruia am fost informat că n-am să mă mai pot întoarce în India... Iar al doilea motiv era faptul că scriam în românește. Ce poate câștiga cauza indiană pentru că cinci mii de cititori români cunosc felul cum sunt tratați indienii de către englezi? Dacă aș fi scris într-o limbă europeană, s-ar fi schimbat lucrurile”.
117 ani se vor fi împlinit în 13 martie 2024 de la nașterea savantului Mircea Eliade
„Totul este posibil, împotriva tuturor rațiunilor.”, Mircea Eliade
„Unele dintre profețiile sale geopolitice, în special cele privind ascensiunea Asiei în paralel cu cea a Americii, s-au confirmat, altele (despre rolul Estului și declinul Europei occidentale) rămân de discutat.”, Paul Cernat, istoric literar
„Ca șef al generației tinere din anii ’30, Eliade și-a făcut o misiune din deprovincializarea culturii române, pe care a încercat s-o scoată de sub tutela Franței și s-o lanseze în marea competiție mondială de valori.”, Paul Cernat
„Eliade rămâne unul dintre cele mai prodigioase și mai prestigioase produse de export ale culturii române, chiar dacă scriitorul (român) s-a dovedit mult mai puțin exportabil decât savantul (universal).”, Paul Cernat
