x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Momente comice, iubiri pasionale și decoruri spectaculoase pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca!

Momente comice, iubiri pasionale și decoruri spectaculoase pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca!

de Magdalena Popa Buluc    |    17 Sep 2023   •   06:40
Momente comice, iubiri pasionale și decoruri spectaculoase pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca!

Pornim cu entuziasm în noua Stagiune, cu două reprezentații în premieră ale capodoperei mozartiene, opera Le nozze di Figaro – o poveste încâlcită despre iubire și trădare, presărată cu umor și suspans. Ridicăm cortina pentru un spectacol cu personaje complexe, intrigi puternice și răsturnări de situație sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie, începând cu ora 18:30!

Luna octombrie va continua cu spectacole deosebite pe care artiștii operei le pregătesc pentru publicul clujean! Readucem pe scenă pasionalul spectacol de operă Carmen de G. Bizet, care propune o poveste despre obsesii mortale, în care Don Jose, soldatul îndrăgostit iremediabil de tânăra Carmen, va depăși limitele moralității, trăind un destin amăgitor. Vor putea cei doi să evite sfârșitul tragic al jocurilor periculoase pe care le plănuiesc? Vă invităm să descoperiți deznodământul acestei povești de iubire duminică, 1 octombrie, ora 18:30!

Baletul contemporan Tânărul și moartea al compozitorului clujean Constantin Rîpă prezintă destinul tragic al celor trei protagoniști, situați în spații și timpuri complet diferite. Printr-o muzică modernă și mișcare în pași de dans, compozitorul ne propune o călătorie dramatică, alături de cei trei tineri care vor traversa o soartă necruțătoare: , vineri, 6 octombrie!

Colosala producție a operei pucciniene, La Fanciulla del West, revine pe scenă cu două reprezentații: vineri, 27 octombrie și duminică, 29 octombrie. Ne vom bucura de decoruri fascinante, costume autentice, personaje puternice și o intrigă complexă, în care Minnie și Dick Johnson luptă pentru iubire, încălcând legea.

Te invităm să iei parte și la tururile ghidate bilingve lunare! Pătrunde în lumea primei instituții lirice din România și află totul despre ceea ce se întâmplă în spatele cortinei. Începând cu luna octombrie, oferim șansa tuturor de a descoperi povestea inedită a instituției noastre.

Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim cu publicul clujean și să ne bucurăm împreună de spectacol!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: premiera