Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Fiica lui E. Lovinescu s-a născut pe 19 noiembrie 1923, la București. O legendă neconfirmată spune că, anunțat de nașterea fetiței, tatăl Eugen n-a vrut să întrerupă lectura în cenaclu a Hortensiei Papadat-Bengescu (pe care Monica, marcată de divorțul părinților, o va antipatiza toată viața). În schimb, matematicianul Ion Barbu i-a dedicat un poem. Copilă, compunea când și când proză; nu-i plăceau romanele «taticonțului», dar îl însoțea la filme”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii rotunjite în amintirea Monicăi Lovinescu.
Răzbunare existențial-politică pe Sena
Dăm curs, în continuare, unor tușe emoționante: „Asistentă a lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru al acestuia, tânăra frivolă emigrează rocambolesc la Paris înaintea instaurării stalinismului, urmându-i fostul troțkist (suspect pentru noul regim) Virgil Ierunca, viitorul partener de viață. Mama ei, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, va încerca s-o protejeze în fața autorităților comuniste, trimițând la Paris documentele intime ale lui Eugen Lovinescu. Arestarea și moartea sa tragică în închisoare vor deturna cariera teatrală a fiicei spre o răzbunare existențial-politică, devenită misiune și cauză, iar reîncărcarea «revizuirilor morale» ale lui E. Lovinescu pe coordonatele «est-eticii» militant anticomuniste îi va caracteriza, de acum, activitatea”.
Figura-cheie
„În exilul parizian - a completat Paul Cernat -, Monica Lovinescu a trăit în prelungirea României culturale pierdute, pe care a influențat-o cu o magnitudine complementară criticilor de-acasă. Deloc feministă, mica doamnă de fier cu voce baritonal-tabagică și-a câștigat o autoritate considerată, anterior, un privilegiu masculin. Prin comparație, Virgil Ierunca face figură de prinț-consort și polemist liric, iar cuplul lor va fi numit, informal, «Monicii». Emisiunea pariziană de la Radio Europa Liberă a preluat titlul volumului camilpetrescian Teze și antiteze. Un lucru e cert: istoria intelectuală autohtonă a Războiului Rece, prelungită, prin revizionismul etic postcomunist, până azi, are în Monica Lovinescu o figură-cheie. Poate cea mai influentă. A adaptat anticomunist retorica denazificării franceze postbelice, încercând să concilieze - întru pro-occidentalism - lovinescianismul cu memoria «tinerei generații» interbelice și prezentul vechilor comuniști acum renegați”.
Ostilă corectitudinii politice
Mai departe, pe aceleași unde: „În 1977 cade victimă unui atentat comis de doi teroriști instrumentați de Securitate, scăpând miraculos cu viață. Atacată vehement în presa național-comunistă din țară, a fost (inamicul Eugen Barbu avea dreptate) o maestră a «strategiei și tacticii» Europei Libere. Apartamentul din Rue Pinton devenise un cartier general vizitat de aliați, dar și agenți de influență. Liberal-conservatoare în linia Raymond Aron-J-F. Revel, ostilă corectitudinii politice și acuzată, uneori, de a fi privilegiat memoria comunismului în fața celei a fascismului, Monica Lovinescu a fost o eseistă elevată, cu o «dicțiune» lovinesciană a ideilor. Moralismul clasic se combină în cazul ei cu un existențialism spiritual și o modernitate filtrată printr-un anticomunism intratabil”.
Trei protejați
Mai mult: „A sprijinit, ca o papesă a exilului, disidența românească, atâta câtă a fost, și și-a asumat supralicitarea, faute de mieux, a ambivalenților «rezistenți prin cultură», pe care i-a protejat. Logica de front, cu maniheismul moral aferent, a făcut-o, adesea, să deprecieze nu doar moral valori intelectuale și literare importante, «colaboraționiste», supralicitând autori utili (dar la război ca la război; cu pacea e mai greu). Pe cât de mare a fost impactul ei în România, pe atât de modest a fost în Franța. A încercat, fără mare succes, să-l traducă la Paris pe I.L. Caragiale, împreună cu Eugene Ionesco. În anii ‘90 a publicat și un volumaș de interviuri radiofonice cu scriitori exilați – Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu și Grigore Cugler (primii trei au fost figurile cele mai susținute de soții Ierunca, înaintea unor Paul Goma – renegat ulterior, Gabriel Liiceanu – fiul «de suflet», sau Gabriela Adameșteanu)”.
Jurnale intime și păcate ale tinereții
Nu în ultimul rând: „Seria postdecembristă de «Unde scurte», reunind cronicile radiofonice de la Europa Liberă (anii 1960-1990), e o istorie in progress a literaturii române sub comunism, din perspectiva exilului militant. Iar cele șapte volume ale jurnalului ei (1981-2000) sunt nu doar o frescă morală de epocă, ci și o referință obligatorie – evident subiectivă – pentru oricine va dori să cunoască relațiile exilului cu intelighenția din țară. Literar, ele impresionează când autoarea își dezvăluie vulnerabilitățile (jurnalul e și cronica dispariției lente a unei lumi). Memorialistica din «La apa Vavilonului», expresivă mai ales în secvențele despre copilărie și adolescență (scena incinerării tatălui e devastatoare) decupează din jurnalele intime anterioare, prudent distruse, varianta publică a unei vieți palpitante. Iar romanul ei experimental postum (Cuvîntul din cuvinte), semnat cu pseudonimul Monique Saint-Come (sub care a tradus mai multe cărți românești), e arid și indigest – păcatele tinereților”.
Agonie cu desene animate
Comentarii finale: „În anii ‘90, a patronat editarea Agendelor literare lovinesciene – o ediție critică exemplară și un document istorico-literar inestimabil. Anii terminali i-au fost grei, cei doi bătrâni fiind acum evitați de pelerinii avizi de legitimare, care altădată nu-i slăbeau. Un interviu-fluviu dat pe patul de suferință a fost publicat postum de prietena Doina Jela, într-un volum ornat cu fotografii ale muribundei (și care au atras multe reproșuri). El rămâne totuși un document intim prețios (ultima imagine: Monica Lovinescu agonizând în fața unui ecran cu desene animate...). O evaluare nepartizană a Monicăi Lovinescu și a lumii prin care a trecut rămâne, și azi, extrem de dificilă. Moștenirea ei intelectuală generează, încă, numeroase pasiuni pro- și contra”.
Șase ani de semiparalizie
Monica Lovinescu s-a stins din viață în urmă cu 15 ani (20 aprilie 2008), într-o clinică din Paris, după șase ani de semiparalizie. Cu aproape doi ani înainte murise și soțul ei - Virgil Ierunca, spitalizat după un accident casnic.
Dezvăluiri pe unde radio
Începând cu anul 1951, Monica Lovinescu s-a dedicat activității radiofonice şi a realizat, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale, la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 a fost vocea de la microfonul „Europei Libere” (a lucrat aici până în 1992, la închiderea postului), numele său fiind legat cu precădere de emisiunea „Teze și antiteze la Paris” (ulterior a conceput, împreună cu soțul ei, Virgil Ierunca, emisiunea „Actualitatea culturală românească”). „Pentru lumea literară din România, dar și pentru ascultătorii cultivați, emisiunile celor doi, care semnalau operele curajoase strecurate prin cleștele cenzurii, au reprezentat repere importante”, sesiza criticul literar Paul Cernat.
Șefi de șefi
Dar să facem loc și amintirilor Monicăi (din acea perioadă de glorie: „Nu exista un şef al grupului român, dacă vreţi, Virgil Ierunca şi cu mine am fost poate «şefi», pentru că aveam emisiunile cele mari şi colaboratorii îi aduceam noi. Deci noi coordonam tot ce privea România la acest birou de corespondenţă. Făceam de aici ceea ce în general celelalte ţări nu făceau… cazul românesc a fost unic, pentru că transmiteam hebdomadar o oră de emisiune, Teze şi antiteze la Paris, a mea, 40 de minute aproximativ; emisiunea lui Virgil Ierunca, Povestea vorbei; şi, de două ori 20 de minute aproximativ, pentru Actualitatea românească, care privea cultura din ţară. Deci ocupam o zi întreagă studioul şi era un număr de ore de emisiune pe care nici o altă naţie nu le avea. Ceilalţi reprezentanţi ai diferitelor secţiuni ai radioului, unguri, polonezi, aveau o dată pe zi sau o dată la două zile o transmitere de corespondenţă din Paris prin telefon.”
„Rotunde” cu Mircea Eliade
„Înregistram câteodată chiar mese rotunde acasă la noi. O masă rotundă care a avut o oarecare importanţă, de pildă cu Mircea Eliade, cu Ionel Vianu şi cu Petru Comarnescu sosit la Paris în anii liberalizării şi crezând că începe marea epocă de libertate, despre Kriterion a fost realizată de la biroul de unde vă vorbesc acuma. De mine însămi – şi ca mediator şi ca tehnician.” – rememora Monica Lovinescu.
100 de ani se vor fi împlinit pe 19 noiembrie 2023 de la nașterea Monicăi Lovinescu
„În exilul parizian, Monica Lovinescu a trăit în prelungirea României culturale pierdute”, Paul Cernat, istoric literar
Prin comparație cu Monica, Virgil Ierunca face figură de prinț-consort și polemist liric, iar cuplul lor va fi numit, informal, «Monicii»”, Paul Cernat, istoric literar
„Istoria intelectuală autohtonă a Războiului Rece, prelungită, prin revizionismul etic postcomunist, până azi, are în Monica Lovinescu o figură-cheie”, Paul Cernat, istoric literar
„Nu exista un şef al grupului român, dacă vreţi, Virgil Ierunca şi cu mine am fost poate «şefi», pentru că aveam emisiunile cele mari şi colaboratorii îi aduceam noi”, Monica Lovinescu, despre activitatea la Radio Europa Liberă
Cele mai semnificative texte-suport ale emisiunilor Monicăi Lovinescu au fost publicate în 1978 în volumul „Unde scurte”, la Madrid.
