x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Balkanik Festival se întoarce între 9 și 11 septembrie la Grădina Uranus

Balkanik Festival se întoarce între 9 și 11 septembrie la Grădina Uranus

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Aug 2022   •   12:24
Balkanik Festival se întoarce între 9 și 11 septembrie la Grădina Uranus

​​​​​​​Balkanik - World Music Festival, eveniment recunoscut pentru atmosfera sa unică, artiștii inediți pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural pentru comunitățile din București, se întoarce între 9 și 11 septembrie la Grădina Uranus, pentru a IX-a ediție.

Artiștii care vor urca pe scena festivalului, în această toamnă, sunt ONUKA (Ucraina), BABA ZULA (Turcia), ORANGE BLOSSOM (Franța), BUBLICZKI (Polonia), MESZECSINKA (Ungaria), TARAF FLAMENCO (România-Argentina), SURORILE OSOIANU (Republica Moldova), IARBA FIARELOR (România), și un proiect special ORIENTAL SESSION (România):

 

ONUKA (Ucraina) pentru prima dată la București - Solista Nata Zhizhchenko și-a propus să revitalizeze vechile tradiții și instrumentele populare clasice (precum bandura și sopilka), ce au dispărut din Ucraina în perioada sovietică. Albumul de debut al grupului ONUKA a fost lansat pe 15 octombrie 2014 și a devenit cel mai bine vândut album al lunii în iTunes Ucraina. Primul lor EP, Look, a fost lansat pe 15 mai și a ajuns pe locul 1 în iTunes Ucraina. ONUKA a lansat un al doilea EP, Vidlik, pe 8 februarie 2016. EP-ul include cinci piese: Svitanok, Vidlik, Other (intro), Other, și 19 86. Zhyzchenko menționează dezastrul de la Cernobîl și impactul său asupra Ucrainei ca având o influență majoră în crearea albumului. Numele EP-ului, Vidlik, înseamnă un nou început, sau numărătoarea inversă.

 

BABA ZULA (Turcia) readuce la Balkanik Festival „sunetul spațiului din Istanbul”, altfel spus, un Oriental dub sau un rock’n’roll psihedelic energic și nemaiauzit, care a reușit să inventeze călătoria în timp și spațiu, teleportându-și ascultătorii pe malul vechiului Bosfor! Zula a atins prima oară succesul datorită coloanei sonore a documentarului realizat de Alexander Hacke Crossing The Bridge – The Sound of Istanbul. Din acel moment, grupul și-a câștigat un loc important în scena muzicii turcești contemporane. Muzica lor se naște din tradiție, însă rămâne deschisă la dinamismul metropolei. „Rădăcinile sunt foarte importante pentru noi - sunt rădăcini pe care susținătorii globalizării ar dori să ni le taie. Totuși, diferențele sunt bune, pentru că oamenii și culturile nu sunt niciodată identice și nici nu ar trebui să fie”, spune Akman.

 

ORANGE BLOSSOM (Franța) a fost marea descoperire a publicului de la Balkanik Festival la ediția din 2016, când după 20 de ani de activitate și o pauză de 9 ani, trupa  a revenit cu o energie extraordinară pe scenă și un nou album captivant, Under the Shade of Violets, un hibrid exotic la granița dintre trip hop, new wave, pop-rock, muzică arabă și afrobeats. Stabiliți în Nantes, Franța, cei patru muzicieni sunt vocalista Hend Ahmed Hassan din Egipt, violonistul Pierre-Jean Chabot (PJ Chabot) din Franța, percuționistul Mathias Vaguenez și Carlos Robles Arenas, baterist și sampler din Mexic. Încă din anii ’90, Orange Blossom au cucerit publicul de pretutindeni cu infuzia nemaiauzită de heavy-electronica și ritmuri orientale. În 2022, trupa înregistrează un nou album efervescent.

 

BUBLICZKI (Polonia) – pentru prima dată în România - este un septet înființat în 2007, la inițiativa lui Mateusz Czarnowski. Primul succes serios în cariera ansamblului a fost premiul al doilea la Festivalul Internațional „Mikołajki Folkowe” din 2008. În 2009, grupul a primit un premiu întâi și premiul „Burza Barw” (în engleză „Torrent of Bravos”) la ediția din 2009 a Festivalului Național „Nowa Tradycja” (Noua Tradiție). În ianuarie 2010, Folkers Label a lansat albumul de debut al colectivului „Opaa!”. În 2013, ansamblul a lansat un alt album de studio „Trubalkan”. De-a lungul întregii cariere, Bubliczki a susținut sute de concerte în diferite locuri, atât în Polonia, cât și în străinătate (Belgia, Germania, Franța, Israel, Olanda, Austria, Lituania, Elveția, Norvegia), urmând a trece și România pe această listă, odată cu noua ediție Balkanik Festival.

 

MESZECSINKA (Ungaria) Meszecsinka (pronounce: “Mesetchinka”) este una dintre cele mai apreciate trupe de world music din Ungaria, conform revistei Dal+Szerző, ediție specială WOMEX, muzica lor fiind îndrăgită de iubitorii genului din Europa și America de Nord.

TARAF FLAMENCO (România-Argentina) este un grup muzical creat la București în 2022, de către curatoarea Balkanik Festival, Ligia Keșișian. Taraf Flamenco va debuta în forță în cadrul celei de-a IX-a ediții a Balkanik Festival. Trupa este formată din muzicieni români, romi și argentinieni, în jurul unui repertoriu în care se reunesc sub aceleași ritmuri muzici spaniole, lăutărești și romanțe din vechiul București. Cu instrumente de la vioară și țambal la cajon și chitară spaniolă, o solistă din Iași, Ioana Tătărușanu, cu o voce ce amintește de tânăra Maria Tănase –, și un muzician argentinian, Lucas Molina, Taraf Flamenco zguduie granițele dintre muzicile lumii, ringurile de dans și creează o atmosferă ca la Buenos Aires, Sevilla, și Bucureștii secolului trecut, propunându-și să transforme scena festivalului într-o punte ce unește organic mai multe culturi care ajung să se exprime într-o limbă comună.

 

SURORILE OSOIANU (Republica Moldova) – cvintetul a fost fondat în anul 1980, la Chișinău, de către binecunoscutul etnomuzicolog Andrei Tamazlacaru. Formația Zdob si Zdub a făcut cunoștință cu Surorile Osoianu în anul 2003, iar impreună au înregistrat două piese: DJ Vasile și Miorița. Una dintre cele mai cunoscute piese ale lor, Trece-un nouraș pe sus, a putut fi auzită pe genericul filmului Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer. Cele mai recente colaborări ale lor sunt cele cu Subcarpați și Lupii lui Calancea. La Balkanik Festival, Surorile Osoianu vor fi acompaniate de tineri muzicieni din România.

 

ARSEN PETROSYAN QUARTET (Armenia) - Arsen Petrosyan a apărut ca unul dintre principalii muzicieni ce duc mai departe moștenirea dudukului armenesc. Pe urmele unor maeștri consacrați ai dudukului, precum Djivan Gasparian și mentorul său Gevorg Dabaghyan, Petrosyan a reușit să-și croiască propria cale prin diverse colaborări cu Steve Hackett (Genesis), compozitorul Ihab Darwish și, printre altele, cu oudistul Omar Bashir. Împreună cu cele două ansambluri ale sale, A.G.A Trio și Cvartetul Arsen Petrosyan, a cântat în toată Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Caucaz.

 

 

IARBA FIARELOR (România) este o trupă de muzică neaoșă din Transilvania, ce actualizează temele și motivele muzicale folclorice omniprezente în interiorul arcului carpatic. Compus din 12 piese, albumul lor „Desculț” tratează într-o aură proprie diferitele genuri arhaice românești: doina, cântecul de haiducie și cel războinic, cântecul fecioresc, cel de joc, de dor și balada populară. Primul material discografic al formației include single-ul „Domnișor”, lansat în noiembrie 2019, doina de stâmpărare pe ritmuri tribale și jungle ‘Încetuc, cu treabă bună (Ioane)’ și o mantră românească cu hăulituri în aer străvechi. 

 

ORIENTAL SESSION - Radu Varga, Cosmo & Sfichy (România) este un proiect original, prezentat pentru prima dată în această formă, în cadrul Balkanik Festival. În ultimii ani, sub îndrumarea unor maeștri iranieni și turci din Germania, Radu Varga își dedică aproape exclusiv timpul de studiu pentru aprofundarea unor instrumente și tradiții muzicale orientale: sistemul Radif persan prin intermediul Santurului și sistemul de Makam turcesc prin Ney. Cosmo este un percuționist pasionat de sonoritățile din spațiile orientale, doctorand pe tema muzicii rromilor din Turcia. Prin intermediul diverselor experiențe, își formează o colecție vastă de ritmuri din diverse tradiții turcești (köçek, türkü, otomană) și le adaptează la muzica românească și modernă. Sfichy Daniel este un acordeonist român versatil, membru al grupului Stema și performează alături de numeroase trupe ce reinterpretează sunetele tradiționale. Cu ajutorul adaptărilor moderne ale acordeonului său, reușește să folosească microtonuri pentru a interpreta melodii din diverse sisteme orientale.

 

Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste, pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit primele 6 ediții, înainte ca evenimentul să se mute, vreme de doi ani, la Gara Regală Băneasa. Pe lângă concerte, atmosfera va fi completată de un târg meșteșugăresc, bucătării internaționale cu preparate tradiționale și reinterpretate, scenografii la intersecția dintre Est și Vest, urban și rural. 

 

Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte. La această ediție, festivalul lansează un call pentru o expoziție inedită de fotografie – apelul nu se adresează fotografilor profesioniști, ci tuturor celor care doresc să împărtășească povești de familie, împreună cu imagini mai vechi sau mai noi, din albumele de fotografii. Toți cei care doresc să răspundă apelului, sunt invitați să posteze public, pe Instagram sau Facebook, o fotografie de familie, împreună cu o scurtă istorioară despre bunici, străbunici, alte rude sau apropiați, din comunități diferite, cu origini diferite, folosind hashtag-urile #BakanikIsBack și #BalkanikStories. Cele mai simpatice fotografii sau istorioare vor fi alese de organizatori și vor face parte dintr-o expoziție amplă la cea de-a IX-a ediție a evenimentului, la Grădina Uranus, și pe site-ul balkanikfestival.ro.

×