Cântăreața în vârstă de 42 de ani a distribuit o postare pe Instagram în care a spus că îi pare rău dacă „a jignit pe vreunul dintre oamenii la care ține cu adevărat”. Mesajul a fost distribuit împreună cu un clip cu Justin Timberlake cântând la Saturday Night Live.
În autobiografia sa, The Woman In Me, Britney Spears a dezvăluit că a făcut un avort în timp ce se întâlnea cu Justin Timberlake.
„Pentru mine, nu a fost o tragedie. Dar Justin cu siguranță nu a fost mulțumit de sarcină. A spus că nu suntem pregătiți să avem un copil în viața noastră, că suntem mult prea tineri”, a relatat cântăreața în cartea sa.
Spears avea 17 ani când a început relația cu Timberlake. În 1999, ei s-au întâlnit la Mickey Mouse Club, care a fost o rampă de lansare pentru numeroase celebrități, inclusiv Christina Aguilera și Ryan Gosling. Cei doi au fost împreună până în 2002.
(sursa: Mediafax)