x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Chris Cornell va fi înmormântat la Los Angeles

Chris Cornell va fi înmormântat la Los Angeles

26 Mai 2017   •   15:22
Chris Cornell va fi înmormântat la Los Angeles
Sursa foto: unknown

Trupul neînsufleţit al lui Chris Cornell, vocalistul trupelor Soundgarden şi Audioslave care a decedat săptămâna trecută, va fi înmormântat vineri la cimitirul Hollywood Forever din Los Angeles, au informat mass-media americane citate de EFE. Ceremonia privată, cu familia şi prietenii, va fi urmată de un omagiu public, în care fanii îşi vor putea lua adio de la el şi care este programat la 15:00 ora locală (22:00 GMT). 

Cornell, 52 de ani, s-a sinucis la 17 mai după un concert susţinut la Soundgarden în Detroit, statul Michigan. Autorităţile l-au găsit cu o bandă în jurul gâtului în camera sa de hotel din Detroit. Văduva lui Chris, Vicky Cornell, a publicat miercuri o scrisoare deschisă în Billboard dedicată soţului ei în care se declară "copleşită", scrie Agerpres.

La cimitirul Hollywood Forever se odihnesc rămăşitele unor staruri de cinema precum Rudolph Valentino, Mickey Rooney, Douglas Fairbanks, Peter Lorre, Janet Gaynor sau Clifton Webb. Cornell s-a născut la Seattle, în statul Washington, şi a făcut primii paşi în muzică la 7 ani când a învăţat să cânte la pian. Cariera sa muzicală pe scena rockului a început în 1984 alături de Soundgarden, trupă care a jucat un rol important în mişcarea 'grunge' a anilor 90. 

Grupul s-a desfiinţat între 1997 şi 2010, iar în 2001 Cornell s-a alăturat membrilor trupei Rage Against the Machine pentru a forma Audioslave. Artistul a cântat de asemenea piesa de pe genericul filmului cu James Bond 'Casino Royale'

×
Subiecte în articol: Chris Cornell deces los angeles