x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica CONCERTE EXTRAORDINARE DE CRĂCIUN: cele mai frumoase colinde se aud pe scena Sălii Radio!

CONCERTE EXTRAORDINARE DE CRĂCIUN: cele mai frumoase colinde se aud pe scena Sălii Radio!

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Dec 2022   •   12:31
CONCERTE EXTRAORDINARE DE CRĂCIUN:  cele mai frumoase colinde se aud pe scena Sălii Radio!

Ce ar fi sărbătorile de iarnă fără colindele de Crăciun atât de îndrăgite, fără datini și tradiții? De la colindele românești ca „Sus, boieri, nu mai dormiți” sau „Trei păstori”, până la cântecele internaționale de Crăciun, precum „Jingle Bells” sau „Stille Nacht”, dar și obiceiuri strămoșești aduse la București de cete tradiționale de urători, toate acestea se vor regăsi în luna decembrie pe scena Sălii Radio!

Orchestrele și Corurile Radio România vă propun 4 concerte extraordinare special dedicate sărbătorilor de iarnă, suită de evenimente care va debuta în data de 8 decembrie 2022 prin concertul Big Band-ului Radio și al Orchestrei de Cameră Radio, intitulat „Have Yourself a Jazzy Christmas”.

Duminică, 11 decembrie (la 17.00), concertul tradiţional de colinde „Începem a colinda...” aduce pe scena Sălii Radio, într-o tradiție continuată de 30 ani, în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, datinile şi obiceiurilor de sărbători, așa cum sunt ele păstrate în satul românesc. Cete tradiţionale din Argeş, Bacău, Maramureş, Olt, Suceava, Teleorman dăruiesc publicului bucureştean colindele, datinile şi obiceiurile de Crăciun şi An Nou. Concertul este prezentat de GEORGEL NUCĂ.

 

                Joi, 15 decembrie (de la 19.00), veți păși în atmosfera sacră a sărbătorilor prin concertul prezentat de CORUL ACADEMIC RADIO, sub bagheta dirijorului ansamblului, CIPRIAN ȚUȚU. Evenimentul propune publicului o suită de colinde românești, alături de piese din repertoriul clasic vocal-simfonic specifice Crăciunului, semnate de mari compozitori ca Bach sau Handel, dar și de șlagăre internaționale precum „We Wish You a Merry Christmas” sau „Deck the Halls”.

Veți asculta, de asemenea, două aranjamente muzicale în primă audiție, semnate de compozitorul Ioan Dobrinescu și cântecul „Ziua ninge” (G. Dima), primul madrigal cu tematică de iarnă din istoria muzicii corale românești. În ipostază solistică, îi veți aplauda pe mezzosoprana ELENA POSTELNICU, tenorul FLORIAN PARASCHIV (aflat la ultimul său concert pe scena Sălii Radio) și CRISTIAN PARASCHIV (care continuă activitatea tatălui său în Corul Academic Radio). Concertul se va derula cu participarea pianistei CARMEN SĂNDULESCU.

×
Subiecte în articol: sala radio Începem a colinda...