x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Gnarls Barkley

Gnarls Barkley

14 Dec 2007   •   00:00

Membrii trupei Gnarls Barkley plănuiesc lansarea unui nou album pentru primăvara lui 2008, informează NME.

Membrii trupei Gnarls Barkley plănuiesc lansarea unui nou album pentru primăvara lui 2008, informează NME. Danger Mouse şi Cee-Lo Green au inceput deja să lucreze la un material discografic ce se anunţă unul plin de atitudine, ca şi pănă acum. Se pare că pentru acest lucru cei doi au ales un studio din Atlanta.

Discul urmează uriaşului succes "St Elsewhere" - premiat cu platină şi care numai pănă in această primăvară inregistrase vănzări record de peste 1,2 milioane de exemplare.

COLABORARE. "Se pare că ne potrivim mult mai bine unul cu altul şi in aceeaşi măsură mult mai puţin bine cu oricine şi orice altceva", a mărturisit Danger Mouse referitor la decizia de a inregistra un nou disc in formula Gnarls Barkley. Pe album va mai apărea şi celebrul muzician şi producător american Ike Turner (fostul soţ al Tinei Turner).

In afară de acest proiect, ju-mătatea duo-ului Gnarls Barkley, Danger Mouse, va lucra şi cu cei de la Black Keys la cel de-al patrulea album al lor de studio. După ce a colaborat şi cu Martina Topley-Bird la viitorul ei LP - "The Blue God", producătorul şi-a lăsat amprenta şi asupra viitorului disc al trio-ului din Ohio.

Sunt pe val

Proiectul Gnarls Barkley a fost pus la cale de Danger Mouse (Brian Burton) - DJ şi producător - şi rapper-ul Cee-Lo Green (Thomas Callaway), numele grupului fiind inspirat de jucătorul de basket Charles Barkley. Primul lor album "St. Elsewhere" a fost lansat de către Warner Music la 24 aprilie 2006 in Marea Britanie şi la 9 mai, via Atlantic/Downtown Records, in Statele Unite. Primul hit Gnarls Barkley - "Crazy" - a fost cel mai bine văndut single din UK in 2006 şi a stat in top 11 săptămăni consecutiv.

×
Subiecte în articol: muzica barkley gnarls gnarls barkley