Valentin Gheorghiu „rămâne indiscutabil maestrul claviaturii româneşti, fără egal din a doua jumătate a sec. XX, continuatorul celuilalt pianist reprezentativ al şcolii noastre interpretative de la începutul secolului (Dinu Lipatti)“. (Viorel Cosma – Lexiconul Muzicieni din România, vol. 3).
A debutat la vârsta de 15 ani cu Filarmonica din Bucureşti sub bagheta lui George Georgescu în Concertul nr. 1 de Beethoven şi, începând cu 1950, timp de aproape şase decenii a fost solist al Filarmonicii George Enescu.
Valentin Gheorghiu a desfăşurat o carieră prodigioasă, atât în ţară, cât şi în străinătate. Alături de Ştefan Gheorghiu, a câştigat Premiul I la prima ediţie a Concursului Internaţional George Enescu pentru interpretarea Sonatei nr. 3, „în caracter popular românesc“ pentru vioară şi pian. A colaborat cu dirijori de prestigiu precum: Seiji Ozawa, Rafael Kubelik, John Pritchard, Sir Simon Rattle, Kurt Masur, Antal Dorati, George Georgescu, Cristian Mandeal, Charles Dutoit, Constantin Silvestri, Sergiu Comissiona, Georges Prętre, Eric Leinsdorf, Armin Jordan, Horia Andreescu, Lawrence Foster, Ferdinand Leitner, Karel Ancerl, Iosif Conta, Emil Simon etc. A colaborat cu orchestrele din Dresda, Gewandhaus, Wiener Symphoniker, Orchestra Colonne din Paris, Société de Concerts –Paris, Suisse Romande, Bayerische Rundfunk, Filarmonica Regală din Stockholm şi Filarmonica Regală din Madrid, orchestrele simfonice din Ierusalim, Baltimore, Houston etc. A înregistrat pentru casele de discuri His Masters Voice, Deutsche Gramophon, Supraphon, Electrecord. A fost invitat în calitate de membru în juriile celor mai prestigioase concursuri internaţionale de pian: „Beethoven” - Viena, „Ceaikovski” - Moscova, „Reine Elisabeth” - Bruxelles, „Chopin” - Varşovia, „Bach” - Leipzig, „Van Cliburn” - SUA, „M. Long - J. Thibault” - Paris, „Paloma O Shea” – Santander, „Leeds” – Marea Brutanie, „Arthur Rubinstein” - Tel Aviv, „Bayerische Rundfunk” - München, „Busoni” – Italia, „Maria Callas” – Atena, Geneva etc.
Recunoaşterea meritelor sale s-a concretizat în distincţii importante, între care şi unele de compoziţie, începând cu Menţiunea I „Enescu” (1946, pentru Sonata pentru pian) ş.a. Am intrat, astfel, în domeniul componistic, care a fost consacrat prin Premiul George Enescu al Academiei Române, pentru Concertul pentru pian, terminat în 1959 şi executat în primă audiţie de autor, la Festivalul Internaţional George Enescu, în 1961, cu George Georgescu la pupitru. Valentin Gheorghiu a mai dat la iveală 2 simfonii (din păcate şi spre pierderea publicului foarte rar cântate), o suită orchestrală, Burlesca pentru pian şi orchestră, un cvartet de coarde, un trio cu pian, o sonată pentru violoncel şi pian, lieduri etc.
Ateneul Român
Duminică, 27 octombrie 2024, ora 19
IN MEMORIAM VALENTIN GHEORGHIU
Roxana și Valentina Gheorghiu – pian
Simina și Gabriel Croitoru – vioară
Marin și Ștefan Cazacu – violoncel
Mihai Ritivoiu – pian
Program
Valentin Gheorghiu - Andante din Trio pentru vioară, violoncel și pian
Ludwig van Beethoven - Adagio din Trio nr. 4, op. 11
Valentin Gheorghiu - Burlesca pentru vioară și pian
Antonin Dvorak - Dans slav în mi minor, op. 72, nr. 2
Valentin Gheorghiu - Sonata pentru violoncel și pian ( partea a lll-a)
Valentin Gheorghiu - Două piese pentru pian la patru mâini din suita Imagini din copilărie
Antonin Dvorak - Trio Dumky, op. 90
Serghei Rahmaninov - Romanță