Jon Lord: “Deep Purple este o trupă nostalgică”

Câteva ore înainte de fabulosul concert de la Sala Palatului, Jon Lord a acordat Jurnalului Naţional un interviu, în exclusivitate. Cu acest prilej a explicat de ce, în 2002, a plecat din grupul pe care l-a înfiinţat, împreună cu Ritchie Blackmore.

Seara, peste 2.500 de spectatori au ascultat fascinaţi muzica lui Jon Lord, dar şi trei hituri: un Whitesnake şi două Deep Purple. Iată lista pieselor din concert: "Concerto For Group & Orchestra, Intermission" (prima parte); "Pictures of Home", "The Sun Will Shine Again", "Bouree", "Pictured Within", "Telemann Experiment", "Wait Awhile", "Gigue", "Soldier Of Fortune". Bis: "Child In Time" (partea a II-a).

 

Jurnalul Naţional: Împreună cu Keith Emerson ai reuşit, în premieră, un mix magic între rock şi muzică clasică. De unde a venit ideea?
Jon Lord: Ascult muzică clasică de când eram puşti, iar la 6 ani am început să cânt, la pian, tot muzică clasică. Era muzica pe care şi tatăl meu o cânta în casă, pe care o ascultam la radio. Deci, aşa mi-am început viaţa, cu muzică cântată de orchestră. Apoi, în adolescenţă am auzit rock and roll şi a fost ceva de genul, wow!

Dar când am descoperit rockul nu mi-am pierdut dragostea pentru muzica clasică, le-am păstrat pe amândouă în suflet. Iar pe la 20 de ani, când am ajuns muzician profesionist, a devenit, aproape inevitabil să pun împreună cele două genuri. În prima mea trupă am început să improvizez, să introduc elemente clasice în blues, iar când am pornit la drum cu Deep Purple, am continuat să fac asta. Şi iată cum, după 40 de ani, cânt aceeaşi "combinaţie".

 

Ian vs Ritchie
Mi-a plăcut foarte mult albumul PAL, supergrupul format din Ian Paice, Tony Ashton şi Jon Lord. De ce n-aţi continuat acel proiect?

Tony e vinovat de asta, el nu se simţea confortabil fiind în centrul atenţiei, s-a simţit intimidat de presiune. Aşa că el a făcut pasul înapoi şi fără Tony Ashton nu a mai fost posibil să continuăm. Era şi un proiect foarte scump, două clape, bass, tobe şi chitară, doi solişti, patru suflători, un adevărat big band. Dar sunt mândru de ce s-a făcut acolo şi mă bucur mult să aflu că şi ţie ţi-a plăcut.

 

Cânţi extraordinar de bine şi blues, cu The Hoochie Coochie Men. Ce iubeşti mai mult, clasică, rock sau blues?

Iubesc toată muzica şi sunt norocos că le pot cânta pe toate. Sunt norocos şi pentru că am şansa să cânt, din când în când, blues cu trupe precum Hoochie Coochie Men, dar asta o fac pentru distracţie. Eram în Australia, formaţia e de acolo, şi m-au întrebat, vrei să cânţi cu noi blues? Am spus, de ce nu, cu asta am început, prima mea trupă a fost de rhythm and blues!

 

Ai format Deep Purple cu Ritchie Blackmore, dar când el a plecat ai rămas cu Ian Gillan, omul pe care Blackmore îl urăşte...

Nu ştiu de ce e atâta adversitate între ei şi nimeni nu ştie. Oricum e foarte trist, mai ales că, pe vremuri, erau foarte buni prieteni. Ceva s-a întâmplat, eu nu ştiu ce, dar într-adevăr, nu se mai plac deloc, e ceva foarte, foarte trist. Dacă aş şti, ţi-aş spune, dar sincer nu ştiu ce a fost între ei...

 

La începutul anilor '90, am văzut la Budapesta Deep Purple, cu Blackmore şi fără Gillan... erai în mare formă, tot împingeai orga înainte şi înapoi, în timp ce cântai ...

Da, eram cu Joe Lynn (Turner) la voce şi pe atunci făceam ce spui tu, dar nu şi acum, pentru că m-ar durea spatele!

 

Crezi ca Steve Morse ar putea aduce o schimbare la Deep Purple, în sound sau concepţie muzicală?

Steve este un chitarist incredibil şi are meritul că, de 14 ani, îi "ţine în viaţă" pe Deep Purple. Steve este constant, este întotdeauna un om de nădejde, el repetă în fiecare zi şi este un instrumentist strălucitor. Ritchie, posibil e un geniu, dar nu poţi să te bazezi pe el; au fost zile când publicul îl enerva şi nu mai voia să cânte. De ce?, îl întrebam. Nu avea nici o explicaţie, cred că e un pic..., cred că e un tip excentric, dar este un instrumentist absolut minunat.

Eu nu cred că Deep Purple vrea să facă realmente ceva nou, unul dintre motivele pentru care am plecat a fost că eu vreau să-mi continui "călătoria muzicală", cu ceea ce am în minte şi în suflet. Atunci (în 2002) mi-am dat seama că, pentru mine, Deep Purple a devenit Trecutul, iar eu doream să merg spre Viitor. Aşa că am plecat.

Dar am plecat cu dragoste în suflet, iubesc această trupă, Deep Purple. Prin ceea ce face acum, eu cred că este o formaţie nostalgică. Ei merg peste tot în lume, cântă marile hituri plus câteva piese noi şi publicul îi iubeşte pentru asta. Eu nu cred că ei vor să mai facă vreodată ceva într-adevăr nou. Acele zile cred că aparţin trecutului.

 

Trupă rock? Nu!
De acum încolo vei cânta doar muzică clasică?

E greu să ştii azi ce-ţi aduce ziua de mâine. Ca instrumentist iubesc orchestra, trupa rock, să le pun împreună şi să văd "explozia" ce rezultă din asta, ca instrumentist asta e ceea ce îmi place.

Ca şi compozitor scriu multă muzică pentru orchestră, dar şi alte cântece, mai mult balade, câteodată îmi vin şi idei pentru piese rock. În plus, sunt şi cei care mă întreabă, nu vrei să cânţi cu noi blues? Deci sunt un tip norocos, dar nu cred că voi mai fi vreodata într-o trupă rock. Să cânt cu un grup rock, da, dar să fiu într-un grup rock, nu. Cred că sunt fericit acolo unde am ajuns.