x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Madonna lansează două albume de compilaţii cu cele mai reprezentative succese ale sale

Madonna lansează două albume de compilaţii cu cele mai reprezentative succese ale sale

05 Mai 2022   •   22:00

Vedeta americană pop Madonna a anunţat miercuri lansarea a două albume de compilaţii pentru a celebra două decenii de mari succese pe pistele de dans, unde a făcut istorie devenind artista cu cele mai multe hituri pe primul loc pe lista Billboard Dance Club, relatează EFE.

Regina muzicii pop a reunit remixurile a 50 dintre piesele sale favorite pe un album intitulat "Finally Enough Love: 50 Number Ones" şi care include şi unele versiuni care nu au mai fost până acum lansate.

În paralel, Madonna va edita un album în format redus cu o selecţie de 16 din hiturile sale, intitulat simplu "Finally Enough Love".

Această versiune cu 16 dintre cele mai cântate piese ale sale va putea fi ascultată în streaming din 24 iunie, în timp ce formatul CD şi LP vor ieşi pe piaţă la 19 august.

La această dată va fi lansată atât în format digital cât şi fizic - trei CD şi şase viniluri în ediţie limitată - colecţia celor 50 de remixuri, deşi din 5 mai este deja disponibil în mod anticipat un remix al piesei "Into the Groove".

"50 Number Ones" se întinde pe durata uriaşă de 220 de minute şi include remixurile pieselor unora dintre cei mai de succes producători muzicali ai ultimelor decenii, printre care Shep Pettibone, William Orbit, Honey Dijon şi Avicii.

Colecţia începe în ordine cronologică cu "Holiday" (1983) şi se încheie cu "I Don't Search I Find" (2019).

Alte remixuri cuprind succese memorabile ale Madonnei printre care "Like a Virgin", "Like a Prayer", "Vogue", "Don't Cry For Me Argentina" sau "Frozen" precum şi unele dintre celebrele sale colaborări cu Britney Spears ("Me Against The Music'), Justin Timberlake şi Timbaland ("4 Minutes"), Nicki Minaj ("Bitch I'm Madonna") sau cu artistul columbian Maluma ("Medellín").

×