Micul Paganini

'Cred ca aveam 5 ani cand tataie Fusulet mi-a pus pentru prima data vioara pe umar si degetele pe arcus. Mi-am spus atunci ca eu voi canta pe marile scene ale Europei, si nu la nunti si botezuri.' Repeta doua, trei, uneori chiar si patru ore pe zi la vioara si studiaza partituri ca un violonist experimentat. 'Iar atunci cand nu imi mai simt degetele sau umarul si vreau sa ma opresc, aud cuvintele lui tataie Fusulet: «Vrei sa fii un mare violonist? Sau vrei sa indoi fierul, sa fii gunoier si sa canti manele la nunti?». Si nici nu-i raspund, ma apuc imediat sa repet pana ce fiecare nota suna perfect. Stiu ca tataie nu a avut posibilitatea sa invete si este fie­rar betonist, iar uneori lautar la nunti, dar si ca el iubeste cel mai mult tot vi­oa­ra. Despre el, oamenii spun ca este «un lord deghizat in tigan», dar pentru mine ramane tataie Fusulet.'

Sunt cuvintele unui baietel de 13 ani. Cand il vezi, ai zice ca-i un copil obis­nuit, care inca viseaza sa inscrie un gol decisiv intr-un derby Steaua – Di­namo. Insa, imediat ce ia vioara in mana, descoperi – fara a fi neaparat un cunoscator al muzicii clasice – ca el este, fara a face risipa de cuvinte mari, un geniu. Comparat deja, de unii, cu Paganini ori cu Enescu.

Este greu sa ti-l imaginezi pe scena Filarmonicii din München. Insa el a fost acolo. Si a cantat singur cu renumita orchestra Clasica Filarmonica Armonia, din Alexandria. Si a fost nu doar la Filarmonica din München, ci si pe alte scene mari ale Europei, la Hamburg sau la Milano, pe unele de doua sau chiar de trei ori. La concursurile internationale – consursuri adevarate, grele – Mircea a obtinut peste 30 de locuri intai si nu mai putin de 10 premii intai absolute!

Desi are doar 13 ani, la con­cursurile la care participa, el intra in competitie cu tineri de peste 20 de ani. Si, mai mereu, castiga. Profesorii spun ca 'nivelul la care Mircea interpreteaza este peste unul academic'. O demonstreaza si faptul ca, la un important concurs din Italia, la care participau tineri veniti din zeci de tari, Mircea a luat locul I, cu un program de Paganini. A fost remarcat atunci de muzicieni celebri, precum Walter Krafft, pianist de origine romana, directorul Conservatorului 'Richard Strauss' si al Münchener Musikseminar. Din partea lui, Mircea a primit, in august 2010, invitatia de a participa la un prestigios festival international de muzica clasica, la Filarmonica din München.

Baiatul interpreteaza, cu mana si­gu­ra, fragmente din lucrarile lui Pablo de Sarasate, Vittorio Monti, Henryk Wieniawski sau pe cele ale pre­feratului sau, Niccolò Paganini. Nu e de mirare deci ca i se spune 'Mi­cutul Paganini'. Pentru el, este sufi­cie­nt sa asculte numai o data o parti­tura, pentru ca apoi sa reproduca perfect fragmentul, inclusiv cu legaturi de ar­cuse, degete... 'Toti spun ca este im­posibil, pentru ca ar fi nevoie de 10.000 de repetitii sa retii si sa inter­pre­tezi o piesa, dar mie imi iese a treia oara', spune firesc baiatul.

Nu i-a fost usor sa ajunga aici. A avut de infruntat nu doar problemele fi­nanciare ale familiei, ci si pre­ju­de­catile. Faptul ca provine dintr-o fami­lie de romi a fost mereu o piatra care a atarnat greu in fata multora. I s-a spus chiar ca are un talent atat de mare, incat mai bine s-ar face lautar si ar canta la nunti si botezuri. Asa ar castiga si bani adevarati. Fara numar, cum se zice. La concursurile nationale, uneori obtine locul al doilea, chiar daca interpreteaza cel mai variat repertoriu si canta dumnezeieste. 'Cum ar fi putut «un pui de rom» sa ia premiul intai?'

Insa baiatul nu a renuntat, chiar daca recunoaste, cu lacrimi in ochi, ca l-au durut aceste cuvinte. A luptat im­preuna cu bunica sa, care i-a fost me­­reu aproape si care s-a zbatut pentru el inca de cand baiatul avea doar 6 luni. Femeia lucreaza acum ca me­na­­jera in trei case, de dimineata pana noaptea. Iar cand ajunge acasa, o ia de la capat. Pentru ca a decis sa aiba gri­ja de nepotul sau si, oricat i-ar fi de greu, ea declara cu mandrie ca ar face ori­ce sacrificiu pentru a-l ajuta pe Mircea sa ajunga un mare violonist.

Din munca ei supravietuiesc cu totii: bunica, bunicul, mama si tatal lui Mircea, Mircea si fratele sau mai mic. Locuiesc intr-un apartament cu do­ua camere. Tot bunica a fost cea care a cerut si ajutorul Fundatiei Dan Voi­culescu, atunci cand banutii nu le mai ajungeau pentru ca Mircea sa poa­ta ajunge la zecile de concursuri si recitaluri unde era invitat. Bunica nu s-a indurat sa-i refuze nimic din ceea ce l-ar fi ajutat sa-si urmeze drumul.

Pe Mircea, tatal sau nu l-a auzit niciodata cantand. Din cauza unei boli, nu aude si isi gaseste cu greu un loc de munca. 'Cine ar vrea sa angajeze un rom cu un handicap atat de im­portant?', se intreaba el, trist. Cu toa­te astea, inca spera ca cineva ii va ofe­ri un serviciu. Iar atunci cand vede mai­nile micutului mangaind vioara cu arcusul, ochii i se umplu, de fiecare da­ta, de lacrimi. Si-si gaseste astfel pu­­terea de a nu renunta si de a cauta iar si iar de lucru, macar de azi pe maine.

'Prima mea vioara completa, cea pe care am iubit-o cel mai mult si cu care am luat foarte multe premii, am pri­mit-o de la profesoara mea, Olivia Papa, un om cu suflet mare, caruia nu ezit niciodata sa-i multumesc pentru tot ce a facut si face pentru mine. Era o vioara cu un pas mic, cea mai fru­­moasa pe care am vazut-o vreodata, pe care o curatam in fiecare zi, dupa repetitii, impreuna cu tataie Fusulet, dar care s-a spart intr-o zi, din cauza unui accident. Imi amin­tesc ca in casa era foarte cald, mi-a ve­nit rau cand repetam si am cazut cu tot cu ea. I-am spart partea din fata, dar, chiar si asa, o pastrez cu mare drag, iar intr-o zi, cand am sa am bani, am s-o repar si am sa cant din nou la ea', povesteste Mircea, cuprins de en­tu­ziasm. Baiatul spera din tot sufletul ca prima lui vioara sa poata reinvia candva, sub mangaierea ar­cu­su­lui. Pentru ca tine la ea, dar mai ales la doamna profesoara care i-a daruit-o. Si care, atunci cand a aflat ca lui i s-a facut rau din cauza caldurii, si-a rupt din salariul de profesor, ca sa-i cum­pere elevului sau aer conditionat.

Pentru Mircea, prima sa aparitie la televizor 'a fost un vis. Aveam 9 ani si am castigat trofeul emisiunii «Vreau sa fiu mare vedeta» de la An­te­na 1. Am implinit atunci marele vis al lui tataie Fusulet: sa cant pe scena si multa lume sa ma vada si sa ma aprecieze'. Acela a fost insa doar in­ce­putul. Au urmat zeci de recitaluri, con­cursuri si evenimente. Atat de mul­te, incat si el le-a pierdut numarul. Cu toate aceastea, dupa vioara, cel mai mult iubeste masinutele teleghidate. Nu a primit niciodata una cu te­le­comanda. Insa a reusit sa-si cum­pere, dupa ce a castigat in Italia patru pre­mii intai, doua masinute (una pentru el si una pentru fratele sau), dar si o minge de fotbal.

Nu face sport si spune, de parca si el ar crede, ca nici bicicleta nu-si doreste. Pentru ca nu are timp si stie ca, oricum, nu are voie. 'As putea sa cad, sa ma lovesc la degete si sa nu mai pot canta. Ultima data cand am fost tentat de o bicicleta, am avut un accident si… era sa nu mai pot canta chiar in recitalul pe care trebuia sa-l sustin singur, acompaniat de Clasica Filarmonica. Mi-am rupt atunci singurii pantaloni buni, care puteau fi purtati la un spectacol. Dar am cantat cu ei cusuti si a fost frumos! A fost visul pe care sper ca, intr-o zi, sa mi-l pot indeplini si acasa, intr-o sala cu multi spectatori, impreuna cu o orchestra. Stiti de ce? Sa ma vada tata si tataie Fusulet.'