O istorie succintă a Festivalului Internaţional „George Enescu” (I)

Festivalul International George Enescu reprezintã in prezent o una dintre cele mai importante cãrti de vizitã culturale ale Romaniei, iar credibilitatea sa ca manifestare de anvergurã stã nu doar in valoarea artisticã a ofertei muzicale ci si in constanta cu care s-au succedat, iatã, 19 editii. Suntem in pragul celei cu numãrul 20 si putem privi inapoi cu satisfactia contemplãrii unui fenomen ce s-a transformat deja intr-o frumoasã traditie a toamnei romanesti.

Intr-un prezent frãmantat in care simtim cã putine lucruri mai sunt intr-adevãr 'ale noastre', Festivalul International George Enescu se constituie intr-un argument pentru ideea cã, pentru a creiona un specific – orice fel de specific –, este nevoie de efort sustinut si mai ales de timp; cãtre acest timp ne intoarcem acum privirea.

Inceputurile
In data de 4 septembrie 1958 avea loc la Bucuresti deschiderea festivã a celei mai importante manifestãri muzicale internationale gãzduite de Romania, Festivalul International George Enescu, ce era planificat sã se desfãsoare din trei in trei ani.

Manifestarea era insotitã de un concurs international care a supravietuit insã numai in primele 5 editii, fi ind intrerupt ulterior si reluat abia odatã cu editia din 1991. Motivatia intreprinderii unui astfel de demers de cãtre oficialitãtile comuniste nu era insã una ce avea la bazã nobile considerente artistice, ci un pragmatic interes in a convinge forurile internationale de aprecierea de care se bucura George Enescu in Romania.

Pe de altã parte, autoritãtile doreau sã demonstreze societãtii capitaliste cã Romania este in stare sã organizeze un festival muzical dedicat lui Enescu, capabil sã concureze cele mai ambitioase manifestãri internationale similare.

Dincolo de aceste abile motive politice, desigur cã succesul inceputului a depins in mare mãsurã de valoarea artistilor invitati, iar reflectarea in presa vremii, nationalã dar si internationalã, a fost una deosebit de pozitivã. Printre invitatii care au participat la aceastã editie inauguralã s-au numãrat personalitãti importante ale scenei internationale, care, deloc intamplãtor, fuseserã foarte apropiate de marele George Enescu: Sir Yehudi Menuhin, David Oistrah, Halina Czerny-Stefanka, Nadia Boulanger, Monique Haas, Iacov Zak sau Claudio Arrau. Alãturi de acesti prestigiosi solisti, la strãlucirea festivalului au contribuit in egalã mãsurã si unii dintre cei mai valorosi dirijori ai acelui moment: Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario sau Carlo Zecchi, artisti care au oferit publicului roman clipe unice din punct de vedere interpretativ.

Unul dintre evenimentele de neuitat in cadrul primei editii a Festivalului International George Enescu a fost cel oferit de violonistii Yehudi Menuhin si David Oistrah, care au interpretat impreunã, in afara programului anuntat, Concertul pentru douã viori si orchestrã de Johann Sebastian Bach. Gestul avea o dimensiune simbolicã – lucrarea fusese cantatã de fi ecare dintre ei, anterior, impreunã cu George Enescu – dar era simbolicã si pentru deschiderea dincolo de granitele si orientãrile politice ale acelui timp. In urmãtoarele editii aceastã initiativã a fost continuatã, intr-o incercare de permanentizare a componentei simbolice, in 1961, de cãtre Leonid Kogan si Henryk Szeryng iar in 1964 de cãtre Ion Voicu si acelasi Henryk Szeryng.

Primele editii ale festivalului 'Enescu' au beneficiat de o serie de importante premiere. Un punct culminant al editiei inaugurale l-a constituit prezentarea in premierã nationalã, in data de 22 septembrie 1958, a tragediei lirice Oedipe de George Enescu, cu tanãrul pe atunci David Ohanesian in rolul principal, un rol care i-a marcat decisiv artistului cariera solisticã. Succesul asteptat s-a concretizat, spectacolul impunanduse in timp ca un veritabil model de referintã.

Premiere relevante a oferit si editia a treia, din 1964, in care au putut fi ascultate pentru prima datã poemul Vox Maris (Orchestra Simfonicã a Radioteleviziunii, dirijatã de Iosif Conta) si Cvartetul cu pian nr. 1, ambele lucrãri semnate de George Enescu, dar si premiera nationalã a operei Pelleas si Melisande de Claude Debussy cu de Orchestra Teatrului de Operã si Balet din Bucuresti – astãzi Opera Nationalã Bucuresti – sub bagheta lui Mihai Brediceanu.

Comparativ cu prima editie, cea de-a doua, din 1961 a acordat o mai mare atentie teatrului liric si artei vocale in general, concretizatã in cinci spectacole lirice (Oedipe de George Enescu, Boris Godunov de Modest Mussorgski, Fidelio de Ludwig van Beethoven, Otello de Giuseppe Verdi si O noapte furtunoasã de Paul Constantinescu) si douã balete (La piatã de Mihail Jora si Priculiciul de Zeno Vancea). De asemenea, dacã in editia din 1958 publicul nu a avut la dispozitie decat douã sãli de concerte, cea a Ateneului si cea a Operei Nationale Bucuresti, in 1961 au fost puse la dispozitia publicului incã trei noi spatii de concert: Sala Mare a Palatului, cu peste 3000 de locuri, Sala Micã a Palatului (actuala Salã Auditorium, destinatã concertelor camerale) si Studioul de concerte al Radioteleine viziunii Romane (actualul Studio de Concerte Mihail Jora), cu aproape 1000 de locuri.

Printre oaspetii anului 1961 s-au numãrat Sviatoslav Richter, Aldo Ciccolini, Leonid Kogan, Henryk Szeryng, Valentin Gheorghiu, Stefan Gheorghiu, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu sau Ion Voicu. Lor li s-au adãugat dirijorii Sir John Barbirolli, prezent pentru a doua oarã, Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, Mircea Cristescu, Mircea Basarab, Iosif Conta, Mihai Brediceanu si George Georgescu, aceasta fi ind de altfel si ultima editie in care maestrul Georgescu a dirijat Orchestra Filarmonicii in cadrul festivalului.
Am revenit la Bucuresti fi indcã… m-am indrãgostit! Da, da, se intamplã chiar si la varsta mea. Am indrãgit publicul acesta entuziast care stie sã aprecieze muzica bunã. Am indrãgit Filarmonica George Enescu, ai cãrei instrumentisti se dãruiesc din toatã inima muzicii… Am indrãgit Bucurestiul. – declara seful de orchestrã Sir John Barbirolli in 1961.

Cea de-a treia editie a festivalului, cea din 1964, a purtat cu ea o pecete de tristete cauzatã de moartea dirijorului George Georgescu. In semn de omagiu pentru George Georgescu, Henryk Szeryng a interpretat Andantele din Sonata BWV 1003 nr. 2 in la minor de Johann Sebastian Bach dupã ce a sustinut partitura solisticã a Concertului op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski. Numele artistilor invitati au fost, ca si la precedentele douã editii, extrem de ofertante. Publicul roman i-a putut urmãri din nou, pe viu, pe unii dintre cei mai in vogã artisti ai momentului, o performantã greu de realizat intr-o tarã comunistã.

Nu este de mirare, asadar, cã momentele artistice oferite de Arthur Rubinstein, Henryk Szering, Gaspar Cassadó, Monique Haas, talentatul Li Min-cean, castigãtor al primului Concurs International pentru pian George Enescu, André Navarra, André Cluytens, Herbert von Karajan, Zubin Mehta, pe atunci in varstã de 28 de ani sau John Pritchard au rãmas de neuitat in memoria celor care i-au ascultat. Nu trebuie omisi insã nici artistii romani, dintre care ii amintim pe Valentin si Stefan Gheorghiu, Stefan Ruha, Ion Voicu, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov, Mircea Basarab si Mihai Brediceanu.

Dacã in 1958 prima editie a Festivalului Enescu din 1958, nu a fost prezent nici un ansamblu instrumental international, organizatorii s-au concentrat in urmãtoarele douã editii pe acoperirea treptatã a acestui neajuns.

In 1961 a fost prezentã doar Orchestra Simfonicã a Radioteleviziunii Ruse iar in 1964 publicul a putut urmãri Orchestra Filarmonicii din Viena si Ansamblul Baletului Mare din Moscova.

Editia a IV-a, din 1967 a prezentat cea mai bogatã ofertã de panã atunci a ansamblurilor strãine. In sãlile bucurestene au evoluat membrii Orchestrei Filarmonicii din Los Angeles, ai Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Moscova dar si ansamblurile camerale Nonetul Ceh sau Cvartetul Tatrai.

Din sfera prezentelor artistice notabile o amintim si pe cea a balerinilor Operei Mari din Paris. Numele solistice au fost de asemenea de top, printre ele numãrandu-se Van Cliburn, cel care in 1958, la 23 de ani uimise intreaga lume prin castigarea premiul I ca american la prima editie a Concursului International de pian 'Ceaikovski' de la Moscova, in plin Rãzboi Rece, Isaac Stern, Claire Bernard, excentricul Friedrich Gulda, David Oistrah, Mstislav Rostropovici dar si dirijorii Zubin Mehta, Kiril Kondrasin sau Kurt Masur. S-a inregistrat, de asemenea, o prezentã interpretativã romaneascã de exceptie, atat in privinta artistilor cat si a ansamblurilor instrumentale. Ii amintim aici pe Valentin Gheorghiu, Ion Voicu, Radu Aldulescu, Mircea Basarab, Constantin Bugeanu si Antonin Ciolan, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Simfonicã a Radioteleviziunii, Orchestra Filarmonicii din Cluj, Corul Madrigal, Cvintetul George Enescu sau Cvartetul Muzica.

Treptat, Festivalul International George Enescu avea sã-si piardã insã din atributele de excelentã care l-au definit in primele editii, un fenomen cauzat in primul rand de indiferenta crescandã a autoritãtilor comuniste,cãrora costurile fi nanciare incepeau sã li se parã prea mari; dar despre acest lucru vom scrie intr-un episod viitor.