x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Partitura originală a Simfoniei a 9-a de Beethoven va fi expusă publicului

Partitura originală a Simfoniei a 9-a de Beethoven va fi expusă publicului

de Redacția Jurnalul    |    04 Mai 2024   •   14:22
Partitura originală a Simfoniei a 9-a de Beethoven va fi expusă publicului
Sursa foto: Hepta

Biblioteca de Stat din Berlin va expune pentru public partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere muzicale, transmite DPA.

Manuscrisul va fi expus la Stabi Kulturwerk, spaţiul expoziţional al bibliotecii, în perioada 7 mai - 25 august, conform unui anunţ al bibliotecii.

Simfonia a avut premiera la Viena la 7 mai 1824. Partitura scrisă de mână a fost încorporată într-o carte în jurul anului 1850.

Secretarul lui Beethoven, Anton Schindler, a vândut primele părţi ale partiturii Bibliotecii Regale din Berlin în jurul anului 1846. Părţile lipsă au intrat în posesia bibliotecii în 1901.

Diferitele locaţii în care au fost păstrate părţi din manuscris în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a făcut ca manuscrisul să nu fie complet până abia după reunificarea Germaniei.

În prezent partitura originală este păstrată la Biblioteca de Stat din Berlin, în condiţii stricte de securitate. "Regula este ca partitura cu autograf să nu părăsească niciodată seiful", a declarat Martina Rebmann, şefa departamentului dedicat muzicii din cadrul bibliotecii.

Această partitură a mai fost prezentată publicului larg în 2020, în cadrul unei expoziţii care marca împlinirea a 250 de ani de la naşterea lui Beethoven. 

×