Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înainte de concertul aniversar, trei „zobi” au acceptat să acorde un interviu Jurnalului Naţional.
• Jurnalul Naţional: Cum a fost cu Rock didactic, prima voastră trupă?
Forrest: Eu eram în clasa a XII-a şi începusem să fac meditaţii la matematică pentru admitere şi acolo l-am întâlnit pe Lonţi. Era toamna lui ’88 (...), dar aveam deja o apariţie la festivalul rock de la Costineşti cu trupa Jad, după o lună de repetiţii. Aşa că am cam ridicat din sprâncene când Lonţi şi Moşu, după o singură repetiţie, mi-au propus să cântăm la serbarea liceului...
Moşu: Greu de zis, cred că era ceva interesant, având în vedere că eram doi chitarişti şi un toboşar... am avut o basistă invitată, când ne-a trimis directorul la Cântarea României (de buni ce eram sau pentru că eram singura trupă din liceu?)
• Jad era o trupă care promitea, dar muzica nu era tocmai punk
Vlase: Nu ştiu ce promitea, dar cu siguranţă nu avea consistenţa necesară pentru a rezista. Nu îmi amintesc motivele, probabil nu ne potriveam ca instrumentişti cu acel stil de rock progresiv sau ce o fi fost el.
Forrest: Jad era o trupă heavy metal, cam ca toate trupele din România din perioada respectivă şi începuse să cânte cu destul de multă vreme înainte de ’90. Eu m-am nimerit acolo prin vara lui ’88 şi ştiu că, până atunci, câştigase mai multe premii pe la tot felul de festivaluri.
Moşu: e moartă şi îngropată povestea aia... de fapt nu e poveste, ci mai degrabă o scurtă istorioară, de care nu-şi mai aminteşte nimeni... nici măcar noi...
Citește pe Antena3.ro
• Cum a fost show-ul „Fuck the World „ de la Creangă?
Vlase: 20 de minute de glorie şi haos! Atât a durat acel concert în care chiar am avut impresia că vom deveni un nume răsunător în muzica mondială! După care statul român a avut bunăvoinţa să mă închidă un an, având convingerea că voi apăra ţara cu preţul vieţii sau ceva de genul ăsta... ei bine, statul român s-a înşelat ca de obicei şi de atunci sunt un duşman înverşunat a tot ceea ce înseamnă autoritate.
Forrest: A fost un show „do it yourself”. Am căutat un sponsor, am închiriat sala, instalaţia de sunet şi lumini... O amintire foarte mişto, cred că nu numai pentru cei de pe scenă!
Moşu: Primul (şi poate singurul) show organizat, promovat etc. exclusiv de noi (până şi afişele le-am lipit noi). Ar fi trebuit sa fie un moment de cotitură în istoria muzicii din România... din păcate, a trebuit să oprim concertul după câteva piese,, pentru că luaseră foc scaunele...
• Punkul „marca Z.O.B.” s-a cristalizat între splitul cu UDDU şi III?
Vlase: Nu cred că exista o marcă Z.O.B. oricine ar fi cântat din convingere şi pasiune (la fel cum o facem şi acum) ar fi avut o marcă proprie...
Forrest: Cum spune şi Vlad, am cântat şi cântăm din convingere şi pasiune, piesele au ieşit punk fără să ne propunem asta în mod special...
Moşu: Evident că în cinci-şase ani, cât a trecut între cele două materiale, la douăzeci şi ceva de ani, într-un context relativ favorabil, înveţi multe, ţi se formează personalitatea şi mentalitatea, ţi se cristalizează ideile.
• Până acum, este „Telenovelas” cel mai popular album şi „III” cel mai punk?
Vlase: Nu am stat să analizez albumele noastre şi cu siguranţă nu-mi place să le etichetez. Fiecare disc este şi va rămâne exact ceea ce înţelege fiecare ascultător în parte, am scris exact ce simţeam la momentul respectiv.
Forrest: Probabil că „Telenovele” e cea mai cunoscută piesă, deşi şi „Cântec de dragoste” văd că are destule vizualizări pe YouTube. Mie şi „ZuluOscarBravo” mi se pare punk, poate că la „III” a contat la spiritul punk şi sound-ul, care nu a fost dintre cele mai căutate, ca să zic aşa..
Moşu: Cred că „Printre Nori” e cel mai popular, iar „III” poate fi considerat cel mai punk, deşi „Radio Punk”, „Balada Caprii” şi „Telenovele” sunt toate pe „Telenovelas”..
• „Printre nor” a fost un disc atipic. Zone Records v-a „cerut” cumva un hit pe care l-aţi „executat” cu acea ocazie?
Vlase: Nu-mi amintesc să ne fi propus vreodată casa de discuri să scriem ceva ce nu ne reprezintă. Pe acel album sunt nişte piese care, dacă ar fi fost după mine, nu ar fi trebuit să existe, din motive personale. Dar culmea e că exact acele piese au devenit cele mai cunoscute, ceea ce mă face să cred că, într-adevăr, suferinţa, durerea şi disperarea sunt muze bune pentru un scriitor de cântece!
Moşu: Ete, na!! Nu uita cine era, de fapt, Zone Rec: Sorin Sfârlea (manageru’ de la formaţie), Minel Stoica, Adi Ursu, Alexandra Roşu. Oamenii ăştia chiar ştiau ce este muzica de calitate, poate tocmai de aia Zone a dispărut...
• „ZuloOscarBravo” e o maturizare artistică sau doar un nou album?
Vlase: N-am nici cea mai mică idee ce dovedeşte sau dacă marchează ceva. Este un alt album bun al formaţiei – şi ca exprimare muzicală, şi ca realizare audio – asta e clar. Dar ce mi-e clar mie poate fi neclar pentru restul lumii!
Forrest: Nu am vrut să marcăm ceva anume cu acest album, am compus nişte piese şi am făcut un disc cu ele.
Moşu: Ar trebui să mai treacă vreo şapte, opt, zece anişori ca să tragem concluzii de genul ăsta.
• Cum a fost când aţi cântat înaintea lui Billy Idol? Dar la Marky Ramone?
Vlase: Când am cântat nu m-am simţit diferit vreun pic, dar când i-am cunoscut, în schimb, este o senzaţie unică să petreci ceva timp cu nişte legende pe plan mondial. Îţi dă impresia că e posibil mai mult, că visele pot deveni realitate la un moment dat.
Forrest: E mişto când ai ocazia să cânţi pe o scenă cu nume care adună mii de oameni, chiar dacă mulţi te văd atunci prima oară. Dar dacă reuşeşti să le trezeşti interesul, înseamnă că ai făcut o treabă bună.
• Ce părere aveţi despre scena punk din România la această oră?
Forrest: E bine că există, are un public şi sper să fie în continuă creştere.
Moşu: Scena punk există şi rezistă, au apărut câteva trupe tinere care sună foarte interesant. Din păcate, nu mai există posturile de radio din anii ’90 care să susţină astfel de trupe. Îmi amintesc că „I shot someone” a fost aleasă de ascultătorii FunRadio melodia anului 1994, iar patru ani mai târziu „Telenovele” şi „Radio Punk” au fost în heavy rotation la mai toate posturile de radio. Acum, este evident că aşa ceva nu se mai poate întâmpla decât la cel mult două posturi, City Fm şi Guerrilla.
• Ce înseamnă, pentru voi, concertul aniversar?
Moşu: Înseamnă foarte mult acest concert, pentru că marchează douăzeci de ani de prietenie, optsprezece ani de Z.O.B. şi zero compromisuri.
Înainte de concertul aniversar, trei „zobi” au acceptat să acorde un interviu Jurnalului Naţional.
• Jurnalul Naţional: Cum a fost cu Rock didactic, prima voastră trupă?
Forrest: Eu eram în clasa a XII-a şi începusem să fac meditaţii la matematică pentru admitere şi acolo l-am întâlnit pe Lonţi. Era toamna lui ’88 (...), dar aveam deja o apariţie la festivalul rock de la Costineşti cu trupa Jad, după o lună de repetiţii. Aşa că am cam ridicat din sprâncene când Lonţi şi Moşu, după o singură repetiţie, mi-au propus să cântăm la serbarea liceului...
Moşu: Greu de zis, cred că era ceva interesant, având în vedere că eram doi chitarişti şi un toboşar... am avut o basistă invitată, când ne-a trimis directorul la Cântarea României (de buni ce eram sau pentru că eram singura trupă din liceu?)
• Jad era o trupă care promitea, dar muzica nu era tocmai punk
Vlase: Nu ştiu ce promitea, dar cu siguranţă nu avea consistenţa necesară pentru a rezista. Nu îmi amintesc motivele, probabil nu ne potriveam ca instrumentişti cu acel stil de rock progresiv sau ce o fi fost el.
Forrest: Jad era o trupă heavy metal, cam ca toate trupele din România din perioada respectivă şi începuse să cânte cu destul de multă vreme înainte de ’90. Eu m-am nimerit acolo prin vara lui ’88 şi ştiu că, până atunci, câştigase mai multe premii pe la tot felul de festivaluri.
Moşu: e moartă şi îngropată povestea aia... de fapt nu e poveste, ci mai degrabă o scurtă istorioară, de care nu-şi mai aminteşte nimeni... nici măcar noi...
• Cum a fost show-ul „Fuck the World „ de la Creangă?
Vlase: 20 de minute de glorie şi haos! Atât a durat acel concert în care chiar am avut impresia că vom deveni un nume răsunător în muzica mondială! După care statul român a avut bunăvoinţa să mă închidă un an, având convingerea că voi apăra ţara cu preţul vieţii sau ceva de genul ăsta... ei bine, statul român s-a înşelat ca de obicei şi de atunci sunt un duşman înverşunat a tot ceea ce înseamnă autoritate.
Forrest: A fost un show „do it yourself”. Am căutat un sponsor, am închiriat sala, instalaţia de sunet şi lumini... O amintire foarte mişto, cred că nu numai pentru cei de pe scenă!
Moşu: Primul (şi poate singurul) show organizat, promovat etc. exclusiv de noi (până şi afişele le-am lipit noi). Ar fi trebuit sa fie un moment de cotitură în istoria muzicii din România... din păcate, a trebuit să oprim concertul după câteva piese,, pentru că luaseră foc scaunele...
• Punkul „marca Z.O.B.” s-a cristalizat între splitul cu UDDU şi III?
Vlase: Nu cred că exista o marcă Z.O.B. oricine ar fi cântat din convingere şi pasiune (la fel cum o facem şi acum) ar fi avut o marcă proprie...
Forrest: Cum spune şi Vlad, am cântat şi cântăm din convingere şi pasiune, piesele au ieşit punk fără să ne propunem asta în mod special...
Moşu: Evident că în cinci-şase ani, cât a trecut între cele două materiale, la douăzeci şi ceva de ani, într-un context relativ favorabil, înveţi multe, ţi se formează personalitatea şi mentalitatea, ţi se cristalizează ideile.
• Până acum, este „Telenovelas” cel mai popular album şi „III” cel mai punk?
Vlase: Nu am stat să analizez albumele noastre şi cu siguranţă nu-mi place să le etichetez. Fiecare disc este şi va rămâne exact ceea ce înţelege fiecare ascultător în parte, am scris exact ce simţeam la momentul respectiv.
Forrest: Probabil că „Telenovele” e cea mai cunoscută piesă, deşi şi „Cântec de dragoste” văd că are destule vizualizări pe YouTube. Mie şi „ZuluOscarBravo” mi se pare punk, poate că la „III” a contat la spiritul punk şi sound-ul, care nu a fost dintre cele mai căutate, ca să zic aşa..
Moşu: Cred că „Printre Nori” e cel mai popular, iar „III” poate fi considerat cel mai punk, deşi „Radio Punk”, „Balada Caprii” şi „Telenovele” sunt toate pe „Telenovelas”..
• „Printre nor” a fost un disc atipic. Zone Records v-a „cerut” cumva un hit pe care l-aţi „executat” cu acea ocazie?
Vlase: Nu-mi amintesc să ne fi propus vreodată casa de discuri să scriem ceva ce nu ne reprezintă. Pe acel album sunt nişte piese care, dacă ar fi fost după mine, nu ar fi trebuit să existe, din motive personale. Dar culmea e că exact acele piese au devenit cele mai cunoscute, ceea ce mă face să cred că, într-adevăr, suferinţa, durerea şi disperarea sunt muze bune pentru un scriitor de cântece!
Moşu: Ete, na!! Nu uita cine era, de fapt, Zone Rec: Sorin Sfârlea (manageru’ de la formaţie), Minel Stoica, Adi Ursu, Alexandra Roşu. Oamenii ăştia chiar ştiau ce este muzica de calitate, poate tocmai de aia Zone a dispărut...
• „ZuloOscarBravo” e o maturizare artistică sau doar un nou album?
Vlase: N-am nici cea mai mică idee ce dovedeşte sau dacă marchează ceva. Este un alt album bun al formaţiei – şi ca exprimare muzicală, şi ca realizare audio – asta e clar. Dar ce mi-e clar mie poate fi neclar pentru restul lumii!
Forrest: Nu am vrut să marcăm ceva anume cu acest album, am compus nişte piese şi am făcut un disc cu ele.
Moşu: Ar trebui să mai treacă vreo şapte, opt, zece anişori ca să tragem concluzii de genul ăsta.
• Cum a fost când aţi cântat înaintea lui Billy Idol? Dar la Marky Ramone?
Vlase: Când am cântat nu m-am simţit diferit vreun pic, dar când i-am cunoscut, în schimb, este o senzaţie unică să petreci ceva timp cu nişte legende pe plan mondial. Îţi dă impresia că e posibil mai mult, că visele pot deveni realitate la un moment dat.
Forrest: E mişto când ai ocazia să cânţi pe o scenă cu nume care adună mii de oameni, chiar dacă mulţi te văd atunci prima oară. Dar dacă reuşeşti să le trezeşti interesul, înseamnă că ai făcut o treabă bună.
• Ce părere aveţi despre scena punk din România la această oră?
Forrest: E bine că există, are un public şi sper să fie în continuă creştere.
Moşu: Scena punk există şi rezistă, au apărut câteva trupe tinere care sună foarte interesant. Din păcate, nu mai există posturile de radio din anii ’90 care să susţină astfel de trupe. Îmi amintesc că „I shot someone” a fost aleasă de ascultătorii FunRadio melodia anului 1994, iar patru ani mai târziu „Telenovele” şi „Radio Punk” au fost în heavy rotation la mai toate posturile de radio. Acum, este evident că aşa ceva nu se mai poate întâmpla decât la cel mult două posturi, City Fm şi Guerrilla.
• Ce înseamnă, pentru voi, concertul aniversar?
Moşu: Înseamnă foarte mult acest concert, pentru că marchează douăzeci de ani de prietenie, optsprezece ani de Z.O.B. şi zero compromisuri.
• Jurnalul Naţional: Cum a fost cu Rock didactic, prima voastră trupă?
Forrest: Eu eram în clasa a XII-a şi începusem să fac meditaţii la matematică pentru admitere şi acolo l-am întâlnit pe Lonţi. Era toamna lui ’88 (...), dar aveam deja o apariţie la festivalul rock de la Costineşti cu trupa Jad, după o lună de repetiţii. Aşa că am cam ridicat din sprâncene când Lonţi şi Moşu, după o singură repetiţie, mi-au propus să cântăm la serbarea liceului...
Moşu: Greu de zis, cred că era ceva interesant, având în vedere că eram doi chitarişti şi un toboşar... am avut o basistă invitată, când ne-a trimis directorul la Cântarea României (de buni ce eram sau pentru că eram singura trupă din liceu?)
• Jad era o trupă care promitea, dar muzica nu era tocmai punk
Vlase: Nu ştiu ce promitea, dar cu siguranţă nu avea consistenţa necesară pentru a rezista. Nu îmi amintesc motivele, probabil nu ne potriveam ca instrumentişti cu acel stil de rock progresiv sau ce o fi fost el.
Forrest: Jad era o trupă heavy metal, cam ca toate trupele din România din perioada respectivă şi începuse să cânte cu destul de multă vreme înainte de ’90. Eu m-am nimerit acolo prin vara lui ’88 şi ştiu că, până atunci, câştigase mai multe premii pe la tot felul de festivaluri.
Moşu: e moartă şi îngropată povestea aia... de fapt nu e poveste, ci mai degrabă o scurtă istorioară, de care nu-şi mai aminteşte nimeni... nici măcar noi...
• Cum a fost show-ul „Fuck the World „ de la Creangă?
Vlase: 20 de minute de glorie şi haos! Atât a durat acel concert în care chiar am avut impresia că vom deveni un nume răsunător în muzica mondială! După care statul român a avut bunăvoinţa să mă închidă un an, având convingerea că voi apăra ţara cu preţul vieţii sau ceva de genul ăsta... ei bine, statul român s-a înşelat ca de obicei şi de atunci sunt un duşman înverşunat a tot ceea ce înseamnă autoritate.
Forrest: A fost un show „do it yourself”. Am căutat un sponsor, am închiriat sala, instalaţia de sunet şi lumini... O amintire foarte mişto, cred că nu numai pentru cei de pe scenă!
Moşu: Primul (şi poate singurul) show organizat, promovat etc. exclusiv de noi (până şi afişele le-am lipit noi). Ar fi trebuit sa fie un moment de cotitură în istoria muzicii din România... din păcate, a trebuit să oprim concertul după câteva piese,, pentru că luaseră foc scaunele...
• Punkul „marca Z.O.B.” s-a cristalizat între splitul cu UDDU şi III?
Vlase: Nu cred că exista o marcă Z.O.B. oricine ar fi cântat din convingere şi pasiune (la fel cum o facem şi acum) ar fi avut o marcă proprie...
Forrest: Cum spune şi Vlad, am cântat şi cântăm din convingere şi pasiune, piesele au ieşit punk fără să ne propunem asta în mod special...
Moşu: Evident că în cinci-şase ani, cât a trecut între cele două materiale, la douăzeci şi ceva de ani, într-un context relativ favorabil, înveţi multe, ţi se formează personalitatea şi mentalitatea, ţi se cristalizează ideile.
• Până acum, este „Telenovelas” cel mai popular album şi „III” cel mai punk?
Vlase: Nu am stat să analizez albumele noastre şi cu siguranţă nu-mi place să le etichetez. Fiecare disc este şi va rămâne exact ceea ce înţelege fiecare ascultător în parte, am scris exact ce simţeam la momentul respectiv.
Forrest: Probabil că „Telenovele” e cea mai cunoscută piesă, deşi şi „Cântec de dragoste” văd că are destule vizualizări pe YouTube. Mie şi „ZuluOscarBravo” mi se pare punk, poate că la „III” a contat la spiritul punk şi sound-ul, care nu a fost dintre cele mai căutate, ca să zic aşa..
Moşu: Cred că „Printre Nori” e cel mai popular, iar „III” poate fi considerat cel mai punk, deşi „Radio Punk”, „Balada Caprii” şi „Telenovele” sunt toate pe „Telenovelas”..
• „Printre nor” a fost un disc atipic. Zone Records v-a „cerut” cumva un hit pe care l-aţi „executat” cu acea ocazie?
Vlase: Nu-mi amintesc să ne fi propus vreodată casa de discuri să scriem ceva ce nu ne reprezintă. Pe acel album sunt nişte piese care, dacă ar fi fost după mine, nu ar fi trebuit să existe, din motive personale. Dar culmea e că exact acele piese au devenit cele mai cunoscute, ceea ce mă face să cred că, într-adevăr, suferinţa, durerea şi disperarea sunt muze bune pentru un scriitor de cântece!
Moşu: Ete, na!! Nu uita cine era, de fapt, Zone Rec: Sorin Sfârlea (manageru’ de la formaţie), Minel Stoica, Adi Ursu, Alexandra Roşu. Oamenii ăştia chiar ştiau ce este muzica de calitate, poate tocmai de aia Zone a dispărut...
• „ZuloOscarBravo” e o maturizare artistică sau doar un nou album?
Vlase: N-am nici cea mai mică idee ce dovedeşte sau dacă marchează ceva. Este un alt album bun al formaţiei – şi ca exprimare muzicală, şi ca realizare audio – asta e clar. Dar ce mi-e clar mie poate fi neclar pentru restul lumii!
Forrest: Nu am vrut să marcăm ceva anume cu acest album, am compus nişte piese şi am făcut un disc cu ele.
Moşu: Ar trebui să mai treacă vreo şapte, opt, zece anişori ca să tragem concluzii de genul ăsta.
• Cum a fost când aţi cântat înaintea lui Billy Idol? Dar la Marky Ramone?
Vlase: Când am cântat nu m-am simţit diferit vreun pic, dar când i-am cunoscut, în schimb, este o senzaţie unică să petreci ceva timp cu nişte legende pe plan mondial. Îţi dă impresia că e posibil mai mult, că visele pot deveni realitate la un moment dat.
Forrest: E mişto când ai ocazia să cânţi pe o scenă cu nume care adună mii de oameni, chiar dacă mulţi te văd atunci prima oară. Dar dacă reuşeşti să le trezeşti interesul, înseamnă că ai făcut o treabă bună.
• Ce părere aveţi despre scena punk din România la această oră?
Forrest: E bine că există, are un public şi sper să fie în continuă creştere.
Moşu: Scena punk există şi rezistă, au apărut câteva trupe tinere care sună foarte interesant. Din păcate, nu mai există posturile de radio din anii ’90 care să susţină astfel de trupe. Îmi amintesc că „I shot someone” a fost aleasă de ascultătorii FunRadio melodia anului 1994, iar patru ani mai târziu „Telenovele” şi „Radio Punk” au fost în heavy rotation la mai toate posturile de radio. Acum, este evident că aşa ceva nu se mai poate întâmpla decât la cel mult două posturi, City Fm şi Guerrilla.
• Ce înseamnă, pentru voi, concertul aniversar?
Moşu: Înseamnă foarte mult acest concert, pentru că marchează douăzeci de ani de prietenie, optsprezece ani de Z.O.B. şi zero compromisuri.
