x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Povești prin muzică la Festivalul Internațional George Enescu: Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023

Povești prin muzică la Festivalul Internațional George Enescu: Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023

de Magdalena Popa Buluc    |    10 Aug 2023   •   22:45
Povești prin muzică la Festivalul Internațional George Enescu: Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023

Anul acesta Festivalul Internațional George Enescu inaugurează Seria de concerte pentru familii şi copii: patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spațiu inclus în premieră în Festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon. Cu programe concepute special pentru a stimula interesul celor mici pentru muzica și instrumentele clasice, concertele pentru copii și părinți sunt experiențe unice, menite să facă cunoscute publicului larg operele unor mari compozitori.

”În Seria de concerte pentru familii și copii am introdus ideea unei povești prin muzică, fiecare concert are o poveste, deoarece felul în care părinții comunică cu copiii cel mai des este printr-o poveste, iar muzica e o poveste care trebuie descoperită. Fiecare concert se axează pe un grup de instrumente din orchestră, într-unul descoperim ce este o vioară, în altul ce este un instrument de percuție, în altul descoperim ce este un instrument de suflat. Toată orchestra va fi prezentă, dar focusul se pune pe câte un tip de instrument pe care îl descoperim. De aceea, cei care vor ajunge la toate patru concertele, vor descoperi o tetralogie completă, așa cum am gândit-o. Dacă ajung doar la un concert, nu vor pierde nimic din poveste, însă recomandarea mea ar fi să încerce să ajungă cu cei mici la toate cele patru concerte din serie”, a declarat Maestrul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului Internațional George Enescu.

 

Seria începe pe data de 3 septembrie de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul „Orchestra merge la Zoo” susținut de Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului româno-canadian Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături prezentatoarea Cristina Bohaciu Sârbu (muzicolog) și actorul Mihai Bisericanu. În program vor fi lucrările lui Jacques Ibert, Divertisment – Finale, Camille Saint-Saëns, Carnavalul animalelor și basmul simfonic al lui Sergei Prokofiev, Petrică și Lupul.

 

Al doilea concert la care sunt așteptați cei mici are loc duminică, 10 septembrie de la ora 11:00, tot la Sala Majestic a Teatrului Odeon. „Pinocchio… with „strings” attached” va fi concertul interpretat de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Gabriel Bebeșelea, cu muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu în rol de prezentator și actrița Ioana Mărcoiu. Muzicienii de pe scenă vor da viață primei părți din celebra lucrare Eine Kleine Nachtmusik de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Dansurile populare românești de Bella Bartók, într-un aranjament pentru clarinet și orchestră de coarde de Alin Chelărescu. Solist va fi cel mai tânăr membru al Orchestrei Române de Tineret, clarinetistul Petru Pane. A treia lucrare din program va fi Aventurile lui Pinocchio în Funland de Michael Gandolfi. Concertul este sold-out.

 

Orchestra de Cameră Radio va urca pe scena de la Teatrul Odeon pentru cel de-al treilea concert din Seria pentru familii şi copii, duminică, 17 septembrie, de la ora 11:00. Dirijorul orchestrei pentru acest concert intitulat „Parizade and the Singing Tree” va fi Cristian Spătaru, cu Cristina Bohaciu Sârbu prezentator, iar narator va fi actrița Andreea Mateiu. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări de Georges Bizet (Suita Jeux d’Enfants (I. Marche: Trompette et tambour; II. Berceuse: La poupée; III. Impromptu: La toupie; IV. Duo: Petit mari, petite femme; V. Galop: Le bal), Joseph Haydn (Simfonia jucăriilor) și Karim Al-Zand (Parizade and the Singing Tree). Concertul este sold-out.

 

Seria de concerte pentru familii şi copii se va încheia cu concertul Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, pe 24 septembrie, de la ora 11:00. Orchestra va fi dirijată de Constantin Grigore, cu Cristina Bohaciu Sârbu prezentator și cunoscutul actor Radu Gheorghe narator. „The composer… Who is it?” va fi titlul spectacolului, în care cei mici vor avea ocazia să descopere lucrări de Ludwig van Beethoven (Simfonia nr. 5 în do minor op. 67 - selecțiuni), Paul Dukas (La Péri – Fanfare) și Noel Paul Stookey (The Composer Is Dead).

 

×