x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Tenorul ŞTEFAN von KORCH în premieră în recital la MARIA RADNA open air pe 5 Iulie împreună cu soprana IRINA BAIANŢ

Tenorul ŞTEFAN von KORCH în premieră în recital la MARIA RADNA open air pe 5 Iulie împreună cu soprana IRINA BAIANŢ

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Iul 2024   •   10:00
Tenorul ŞTEFAN von KORCH în premieră în recital la MARIA RADNA open air pe 5 Iulie împreună cu soprana IRINA BAIANŢ

Lipova Symphonic City MARIA RADNA open air – unul din cele mai mare evenimente în aer liber dedicate muzicii culte din ţară, îl va avea în acest an în prim-plan în seara de 5 iulie pe tenorul ŞTEFAN von KORCH. Solistul va oferi iubitorilor de armonii simfonice un recital extraordinar printre ale cărui repere se vor număra “La Donna e mobile”, “O Sole Mio” sau “La Danza”şi va impărţi scena de pe platoul Basilicii MARIA RADNA cu soprana IRINA BAIANŢ – invitată special în cadrul evenimentului. Concertul se desfăşoară cu participarea GlobART Symphony Orchestra, condusă de Dan Crișan, dirijor şi director artistic.

Despre participarea Lipova Symphonic City MARIA RADNA open air, tenorul Ştefan von Korch spune: “Fiecare şansă de a împărtăşi magia muzicii cu ascultătorii este un dar, iar prezenţa într-un eveniment de tradiţie, cum este MARIA RADNA open air o privesc cu bucurie şi recunoştinţă. Vă invit să vă bucuraţi pe 5 Iulie de un program special.” 

 

Tenorul Ştefan von Korch a revenit recent din Spania unde a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon, va cânta în Carmina Burana la Craiova pe 19 Iulie apoi va debuta tot în Carmina Burana în celebra serie de concerte Palermo Classica. Pe parcursul verii va avea şi noi apariţii în faţa publicului fidel ce îl aşteptă lunar la Sala Dalles din Bucureşti, în seria de concerte Musical Extravaganza, al cărui amfitrion este. Spectacolele se vor derula după următorul program:

 

17 IulieOF, INIMIOARĂ! – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH , baritonul FANG SHUANG şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

 

7 August – AVE MARIA – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

 

18 Septembrie – O SOLE MIO – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, baritonul ADRIAN MĂRCAN şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

 

16 Octombrie – VIVO PER LEI – cu tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

 

 

ŞTEFAN VON KORCH 

 

 

Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a revenit recent din Spania după un concert de succes cu Orchestra Reino de Aragon. Pe plan naţional a avut un recital în premieră în Opereta Lounge din cadrul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, a interpretat  pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş, lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

 

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

 

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

 

 

×
Subiecte în articol: MARIA RADNA Ştefan von Korch