Cu o interpretare vibrantă, expresivitate particulară şi o prezenţă scenică aparte Ștefan von Korch produce o impresie puternică pe scene uriaşe din China. Tenorul a cântat deja la Chongqing Grand Theatre, Changsha Concert Hall şi la Opera din Zhuhai, o sală celebră în lume pentru designul unic. Iar apariţia sa cu aria „Una furtiva lagrima” din finalul primei părţi a programului elaborat de dirijorul Ricardo Casero este unul din momentele cele mai intens aclamate ale spectacolului.
Impresionat de căldura şi receptivitatea publicului, Ştefan von Korch spune: „spectatorii ne opresc pentru poze şi autografe, se lasă purtaţi de muzică şi au un entuziasm copleşitor. Mă încântă această experienţă inter-culturală şi reacţiile efervescente ale celor prezenţi”.
Programul reuneşte arii celebre din Capriciul spaniol de Korsakov, Carmen de Bizet, Rigoletto şi Don Carlo de Verdi, la care publicul reacţionează foarte viu. Iar finalul ce culminează cu Brindisi din Traviata şi aduce toţi soliştii pe scenă ridică de fiecare dată publicul în picioare.
Despre relevanţa turneului, Sergio Guarné directorul general al Orchestrei Reino de Aragón a spus, potrivit Aragondigital.es: “turneul este o mare reuşită pentru regiunea Aragón şi pentru Spania, pentru că vom reprezenta muzica clasică europenă în China pentru prima oară.”
Iar Ştefan von Korch transmite la rândul său: “Mă simt onorat să fiu unul dintre mesagerii europeni ai repertoriului liric pe tărâm asiatic. Sunt recunoscător pentru oportunitate de a cânta în direcţia muzicală a dirijorului Ricardo Casero, un nume recunoscut la nivel mondial. Şi mă bucur să fiu alături de Orchestra Reino De Aragón, apreciată în Spania şi în lume, în acest turneu. ”
China Tour 2023 derulat sub bagheta dirijorului Ricardo Casero va continua până în septembrie, va parcurge 27 de oraşe şi 30.000 de kilometri. Ceilalţi solişti din turneu sunt: Marta Heras – soprană, Federica Di Trapani – soprană şi David Esteban – tenor.