x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica “Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu

“Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Dec 2022   •   12:15
“Moștenitorii României muzicale”: turneu susținut de pianista Kira Frolu

Câștigătoarea bursei  “Moștenitorii României muzicale” – ediția 2022, va susține o serie de recitaluri-eveniment ce vor avea loc la Brașov, București și Timișoara. Pianista Kira Frolu propune un program inedit, având ca temă “Something borrowed”: lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Tudor Dumitrescu, Frédéric Chopin și Igor Stravinski, caracterizate de poezie și virtuozitate, cele mai multe, rar abordate pe scenele românești.

Primul recital va avea loc pe 14 ianuarie, la Banca de Cultură Apollonia din Brașov; al doilea, pe 15 ianuarie, ora 19.00, la Sala Radio din București și ultimul, la Sala Capitol a Filarmonicii “Banatul” din Timișoara, în 26 ianuarie.

Kira Frolu: “Tema recitalurilor din ianuarie este „Something borrowed“ și repertoriul este alcătuit din piese inspirate din alte piese, dansuri și cântece populare. Fantezia KV 475 în do minor de Wolfgang Amadeus Mozart este un răspuns către „Ofranda muzicală“ de Johann Sebastian Bach, cu a cărui muzică Mozart s-a întâlnit în 1782. „Ofranda muzicală“ are în prim-plan arta improvizației, idee pe care Mozart o redă prin diferite dialoguri cu pauze, întrebări și răspunsuri, dar și schimbări emoționale bruște.

Cele 7 preludii scrise de tânărul pianist Tudor Dumitrescu (1957-1977), deși originale în forma de miniatură combinată cu complexitatea dinamică și armonică, denotă similarități cu Skriabin și Debussy, compozitori cu care el era, indubitabil, familiar, din propriile studii de pian și compoziție.
Urmează 4 mazurci de Chopin, inspirate din dansul popular polonez cu același nume: op. 17 nr. 4, op. 24 nr. 1 și 2 și op. 33 nr. 2.

Adaptarea baletului „Petrușka“ de Stravinski aduce un final de concert bogat în texturi și limbaj armonic, încheind recitalul cu o colecție de cântece populare alese de compozitor dintr-o culegere a lui Nikolai Rimski Korsakov ce însoțesc marioneta Petrușka în povestea sa de iubire ce se desfășoară pe fundalul carnavalului Maslenitsa.

Bursa „Mostenitorii Romaniei Muzicale“ este un proiect extraordinar care a deschis foarte multe uși pentru mine. Pe lângă bursa acordată, care mă ajută să îmi sprijin studiile în străinătate și îmi oferă posibilitatea de a călători, întâlni și lucra cu muzicieni de mare valoare în cadrul unor masterclass-uri, am avut oportunitatea de a concerta alături de Cvartetul Arcadia, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica „Transilvania“. De asemenea, în urma unor serii de recitaluri, din fiecare concert însoțit de adrenalină am învățat mai multe despre mine, dar și despre muzica pe care doresc să o împart cu publicul drag din țară.

Multumesc Radio România Muzical și organizatorilor pentru acest proiect care oferă o platforma de lansare pentru tineri muzicieni ca mine, o oportunitate foarte importantă care face o mare diferență.”

Kira Frolu

Kira Frolu (născută în 2000) este studentă la Academia Regală de Muzică din Londra, la cursurile de master ale prof. Ian Fountain. 

A început lecțiile de pian la vârsta de 5 ani la Școala de muzicã nr. 3 din București, cu prof. Mihaela Nemțeanu. De la vârsta de 8 ani a știut că își dorește să devină muzician profesionist. După ce a terminat școala gimnazială la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“ la clasa profesoarei Elena Petrenco și doi ani de liceu la Colegiul Național Gheorghe Lazăr” din București, Kira a fost acceptată la vârsta de 15 ani la Purcell School for Young Musicians din Londra, clasa prof. William Fong, cu care și-a continuat studiile și la Academia Regală de Muzică din Londra. 

Studiile de master ale Kirei sunt susținute de Academia Regală prin bursa Sir Laurence Robson Award, dar și de fundațiile Countess Munster Trust și Help Musicians UK.

Kira a susținut recitaluri în săli de prestigiu din numeroase țări europene, precum Wigmore Hall, Milton Court, St. James’ Piccadilly, St. Martin in the Fields din Londra, Royal Conservatoire of Scotland din Glasgow, Fabrica de piane Fazioli” din Sacile - Italia, dar și Sala Radio, Arcub și Ateneul Român din București.

Kira a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale. Ca junior, Kira a fost laureată anual în cadrul Olimpiadelor Naționale din România și a câștigat premiul I in concursuri precum Young Pianists of the North” în Marea Britanic, CMF” Franța, Vladimir Krainev” din Ucraina, Maria Tjarri” din Cipru.

În anul 2019 a primit premiul EMCY, premiul publicului și al orașului Fulda în cadrul festivalului-concurs Pianale din Germania.

In anul 2020, Kira a fost finalistă în cadrul Bursei Moștenitorii României Muzicale” și ca urmare, a susținut un recital transmis live online de la Sala Radio, preluat de European Broadcasting Union și BBC3. Concertele susținute alături de Orchestra de Cameră Radio (martie 2022), Cvartetul Arcadia (octombrie 2022) și Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj (ianuarie 2023) sunt tot parte a premiului obținut în 2020.

Debutul ei cu orchestra a avut loc la vârsta de 15 ani cu Filarmonica Mihail Jora” din Bacău, iar de atunci a concertat mai multe concerte cu diferite orchestre din Europa, printre care Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Simfonică Torun, HSSO din Marea Britanie, Orchestra Simfonica din Vidin - Bulgaria etc. Repertoriul ei include concerte clasice, până la Gershwin și Rahmaninov.

Kira a participat și la diferite academii și masterclassuri, precum Neuhaus Kawai Masterclass” și Pianale” în Germania, Suolahti Music Festival” în Finlanda, Arthur Rubinstein masterclass” în Spania, Talent Music Summer Course” în Italia, Summer Junior Masterclass” în Scoția, Paderewski Academy” în Polonia, unde a lucrat cu pianiști precum Natalia Trull, Stephen Kovacevich, Nikolai Demidenko, Grigory Gruzman, Dmitri Alexeev, Yong Hi Moon, Pascal Devoyon, Noriko Ogawa și Bernd Goetzke. 

În 2022 Kira este studentă a Academiei de pian din Lichtenstein, luând parte la masterclassuri și concerte.

În anul 2021, Kira a pus bazele unui festival de pian pentru tineri pianiști, cu susținerea părinților ei, cu dorința de a-i inspira pe viitorii pianiști și aduce înapoi în țară o parte din educația primită în străinătate.

 

×