Poetul-bărbat fatal care și-a răsfoit primul volum de versuri pe patul de moarte 

Autor al unui singur volum de poeme - „Ora fântânilor”, Vinea a apucat să-l țină în mâini doar cu câteva ore înainte să intre în comă.

Un început (de portret) atipic închinat lui Ion Vinea, bătut în rememorări-altfel de condeiul sclipitor al criticului literar Paul Cernat: „Ca adolescent simbolisto-decadent, dar intrat pe frecvențele avangardei l-a «nășit» (fie și pe jumătate) pe mai întreprinzătorul său prieten Samuel Rosenstock. Numele «Tzara» e, de fapt, creația lui Vinea. «Trist în țară» a rămas însă chiar cel din urmă... Bolnav de cancer terminal (la ficat), în vara lui 1964 a reușit să încheie prima traducere românească a piesei lui Eugène Ionesco, Le Roi se meurt (Regele moare). A apucat să răsfoiască, înainte de a intra în comă, exemplarul de semnal din primul și singurul volum de versuri antum - Ora fântânilor, din păcate deformat (excesiv cumințit) de autocenzura estetică”. 

În anturajul avangardiștilor parizieni

Mai departe: „N-a mai apucat să finalizeze, în pofida lucrului intens alături de fosta sa parteneră, Henriette Yvonne Stahl, romanul Lunatecii (care era, totuși, aproape gata, după mai multe rescrieri succesive «cu cântec»). Romanul cvasi-autobiografic și autenticist Venin de mai a rămas sub formă de bruioane și a fost editat într-un mod... discutabil postum”. O primă ediție critică de Opere complete, incluzând vasta, excepționala sa publicistică, dar și corespondența, dramaturgia embrionară și fragmentele de jurnal intim, a fost încheiată (autoarele ei sunt Elena Zaharia-Filipaș și Magda Răduță). „Prieten cu Clara Haskill, cu avangardiștii parizieni, Vinea a fost amic cu Zelda și Francis Scott Fitzgerald. «Marele Gatsby», pe care l-a citit în franceză și l-a recenzat în 1927, a fost citit de Camil Petrescu via Ion Vinea. Dacă romanul Patul lui Procust are ceva fitzgeraldian, i se datorează și lui” - mai apreciază criticul literar Paul Cernat. 

„Ghionturi englezești” pentru un matematician genial

Pe Ion Barbu l-a făcut să învețe engleză, ca să-l poată citi pe Edgar Poe (pasiune literară comună). Traducerile din Poe ale lui Ion Vinea nu au egal în limba română, iar Ion Barbu va ajunge să-l traducă, admirabil, pe Shakespeare în anii «obsedantului deceniu» (când l-a tradus, de altfel, și Vinea, ajuns, din motive politice, la munca de jos) - evidențiază Cernat. Și, imediat, completarea: „În schimb, «Lunatecii» rămâne cel mai direct fitzgeraldian roman românesc - un fel de Tender is the Night combinat cu The Beautiful and the Damned. Din păcate, prozatorul Ion Vinea (remarcabil și în nuvelele psihanalitice din «Paradisul suspinelor», mai puțin, poate, în extravagantul «Descântecul. Flori de lampă») a rămas în umbra poetului (cel mai pur elegiac dintre moderniștii noștri) și gazetarului politic - un stângist liberal-conservator, ca să zic așa”. Ultimele tușe, elastice: „Un spirit «aristodemocratic», nobil și ecumenic, prea ecumenic într-o epocă de înregimentări fanatizate; poate prea delăsător și, uneori, prea slab într-o istorie nemiloasă, un luptător cu un temperament de învins dezabuzat. Directorul «Contimporanului» n-avea stofă de avangardist, ci de tovarăș de drum al avangardei - dar ce-ar fi fost avangardismul nostru fără el?”

Iubit de femei ca nimeni altul

Din imaginea conturată de Paul Cernat lui Ioan Eugen Iovanache, nu puteau lipsi petele de culoare: „În, până acum, cea mai bună carte despre Ion Vinea, Sanda Cordoș a dedicat un capitol pasionant principalelor femei din viața sa: Tana Quil (Maria Ana Băjescu Oardă - un personaj despre care aș vrea să aflu mai multe), Dida Solomon-Callimachi (actriță și poetă recăsătorită cu Scarlat Callimachi), Nelly Cutava (actriță și prozatoare, viitoare soție a gazetarului comunist Radu Popescu și mamă a lui Petru Popescu), Henriette Yvonne Stahl (numărul unu între toate) și o misterioasă iubită din adolescență, alienată mintal. Mai sunt și multe altele, incluzând-o pe Josephine Baker și excluzând-o pe soția finală, Elena Oghină - dar poveștile celor dintâi sunt, în felul lor, extraordinare”. Câteva cuvinte și despre mama sa adorată, grecoaica Olimpia Vlahopol (cu studii la Paris și Constantinopol), care făcea secretariatul de redacție la revista Facla (unde Vinea a fost director, pe urmele maestrului său N.D. Cocea): „Coana Olimpia era cea care ținea finanțele boemului, aventurierului „Bebe”... Rămân despre el multe mărturii ale cunoscuților, inclusiv al femeilor de prim-plan din viața lui de «homme a femmes»” - a încheiat Cernat.

Alo, Don Juan?

În prefața volumului publicat de Fundația Națională pentru Știință și Artă în colecția Opere Fundamentale („Ion Vinea. Opere. Poezii. Ora fântânilor. Din periodice. Postume. Addenda”, 2016), criticul literar Eugen Simion schița un portret memorabil poetului și jurnalistului care s-a iubit cu cea mai frumoasă scriitoare din România interbelică, Henriette Yvonne Stahl: „Vinea era, spun contemporanii săi, un tip inteligent, simpatic, știa multe și povestea în chip seducător. Avea un renume în boema intelectuală bucureșteană, iar succesele lui în lumea feminină românească le concurau pe acelea, numeroase și spectaculoase, ale poetului și matematicianului Ion Barbu”. Mai mult: „Gurile bârfitoare zic că cei doi, în acerbă concurență erotică, nu literară, își povesteau la telefon, cu mare poftă și cu talent epic, izbânzile în acest domeniu. Romanul, în parte autobiografic, «Lunatecii», sugerează, într-adevăr, această latură mateină a autorului”.

„Râsul lui Lenin”, articolul care l-a nenorocit pe viață

În 1941, Marele Stat Major al României îl mobiliza pe faimosul gazetar Ion Vinea în redacția „Evenimentului zilei”, produs editorial patronat de Pamfil Șeicaru. Cunoscut ca intelectual de stânga, Vinea va promova aici (și) o publicistică agresivă împotriva comunismului care înghițise Rusia și care după doar câțiva ani avea să îngenuncheze România (și să frângă destinul rebelului poet). „Deși Vinea a practicat în timpul războiului în mod prioritar o publicistică a reflecției morale, psihologice și culturale, el n-a ignorat nici problematica socială și politică”, aprecia cercetătoarea Sanda Cordoș într-o lucrare emblematică - „Ion Vinea. Un scriitor între lumi și istorii”, Editura Școala Ardeleană, ediția a doua revăzută și adăugită, 2017. Mai precis? „Sensibilitatea și orientarea sa spre stânga, rămase neștirbite, se regăsesc în articole precum «Sporuri de salar», «Tichet de muncă», «Combaterea tuberculozei», «Ridicarea satelor prin școală», «Leafa», «Mizeria muncii intelectuale». (…) Încrederea admirativă și afectuoasă față de muncitor este dublată însă de mefiența pentru colectivitate, față de puterea ei malefică”. 

Epurat, hărțuit, marginalizat

De altfel, gândirea de stânga a lui Ion Vinea excludea ferm bolșevismul, articolele sale antisovietice din perioada în care a activat la „Evenimentul zilei” fiind celebre în epocă. Acesta a fost și motivul pentru care Vinea, un cărturar de stânga, nu s-a regăsit după război la masa învingătorilor. „Prefer să fiu lacheu într-o casă mare decât sluga unor țoape ca Molotov și Stalin”, ar fi spus Ion Vinea într-un cerc de prieteni în legătură cu „chestiunea U.R.S.S. sau Anglia” - mărturie consemnată de un martor ocular, Miron Radu Paraschivescu, în jurnal la data de 8 aprilie 1940. „Ideile acestea - nota Sanda Cordoș - Ion Vinea le susține, cu argumente, dincolo de taifasurile între amici, în textele publicate în «Evenimentul zilei», în faimoasele articole împotriva comunismului în general și a lui Stalin îndeosebi. Pentru ele și faima lor (a se citi influența), în măsură să impieteze asupra noii mitologii sovietice, plătește, fără îndoială, Ion Vinea, cu epurarea din presă din 1945 și cu toți anii de marginalizare, privațiuni și hărțuială care aveau să urmeze”. 

Păcatul

Despre toate acestea a depus mărturie Henriette Yvonne Stahl, în ultimii ani de viață, în convorbirile sale cu cercetătoarea Mihaela Cristea: „Păcatul, așa-zis păcatul, pentru care, mai târziu, după 1946, Ion Vinea a fost învinuit, dat la o parte și a suferit mizerie și pușcărie, a fost nu vreo trădare a convingerilor lui de stânga, ci un articol, și el celebru la vremea lui, publicat tot în «Evenimentul», în timpul ocupației germane, scris nu împotriva regimului, ci împotriva greșelilor regimului stalinist din acea vreme: «Râsul lui Lenin»”. „Articolele sale de la «Evenimentul zilei» - concluziona Sanda Cordoș pe marginea acestui subiect - puneau sub semnul întrebării ideile și figurile grandioase pe care se va construi, mai târziu, și în România, imaginea triumfalistă și paradisiacă a U.R.S.S.”. 

Ipsosar, hamal, sclav literar

Între 1945 și 1955 Ion Vinea este exclus de pe scena vieții jurnalistice și literare, semnătura lui fiind interzisă. Pentru a-și câștiga existența muncește ca ipsosar pentru sculptorul Oscar Han, ca muncitor necalificat pe lângă un atelier de fabricat lumânări, ca hamal, ca sclav literar.

Păcăleală pe un porcoi de bani

Un episod spumos consumat în redacția „Evenimentului zilei” (ziar condus de Ion Vinea între 1941 și 1944) conturează atmosfera plăcută întreținută de jurnaliști în ciuda umbrelor proiectate de război. „Pe Ion Carion - relatează profesoara Sanda Cordoș în studiul citat anterior - îl invită Vinea însuși să colaboreze și împreună pun spontan la cale o farsă pentru contabilul feroce al trustului. Vinea (căruia îi plăcea mult să se joace) acceptă, amuzat, să-i plătească tânărului de 20 de ani, la cererea insolentă a acestuia, un onorariu exorbitant, 1.000 de lei pe articol, dublu față de cât primea în epocă Arghezi (semnătura cea mai scump remunerată)”. Ce s-a întâmplat în continuare? Din nou Sanda Cordoș: „După câteva zile, colaborarea se încheie prin intervenția contabilului (aflat în pragul apoplexiei), în fața căruia cei doi joacă o frumoasă scenetă”. 

500 de lei/ articol, onorariul lui Arghezi

Sceneta cu pricina a fost povestită de Ion Caraion în volumul „Jurnal II. Literatură și Contraliteratură”: 

„ - Cum! Cum! Să i se dea cuiva (dar congestionarea personajului pe Vinea îl delecta, i se făcuseră ochii și mai albaștri, aproape inocenți, ceea ce sporea hazul scenei, amplificând ridicolul borțosului ministru de finanțe), să i se dea, zi de zi, număr de număr unui tânăr câte o mie de lei pe bucată! 

- Ce zici, domnule Caraion? se amuza autorul Paradisului suspinelor.

- Eu am scris articole, nu bucăți! Îmi scapă termenul.

- Îi scapă domnule Nicky …

- Nici Arghezi nu e plătit, zice dânsul, cu mai mult de 500 bucata.

- Bucata? întreabă Vinea.

- Bucata?! mă ofensez eu.

- Bucata, articolul, tot aia-i … Îl putem plăti … I-am putea da cât lui Tudor Arghezi.

Vinea, și-i luceau ochii, m-a întrebat, folosind glas tare, cu referire la propunere, o propunere de care se îngrozise însuși autorul lansării sale: 

- Ai fi de acord, domnule Caraion, cu onorariul lui Arghezi?

Iar eu, așa precum se și aștepta, i-am răspuns: nu. Și am ieșit. Jocul se terminase”.

127 de ani s-au împlinit pe 17 aprilie 2022 de la nașterea lui Ion Vinea

1956 a fost anul în care lui Ion Vinea i s-a cerut să se înscrie în Partidul Comunist. Tot atunci s-a încercat recrutarea sa de către Securitate. A refuzat ambele „piste” 

A fost o goană, o grabă, o întrecere cu sufletul la gură dramatică între apariția volumului Ora Fântânilor și moartea lui Ion Vinea. Nimeni nu a avut cartea cu dedicație”, Henriette Yvonne Stahl, scriitoare

Ion Vinea și-a publicat unicul volum de versuri - „Ora fântânilor” - la vârsta de 69 de ani

Prefer să fiu lacheu într-o casă mare decât sluga unor țoape ca Molotov și Stalin”, Ion Vinea, poet și jurnalist