Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rembrandt van Rijn a fost unul din cei nouă copii ai unei familii de morari din Leiden, un puști special probabil, din moment ce la nici paisprezece ani fusese deja admis la universitatea din orașul natal. Plictisit de nenumăratele ore de retorică și religie, Rembrandt s-a refugiat repede în atelierul unui pictor, care n-a ezitat să-l ungă ucenic. Cum prindea repede orice îndeletnicire, băiatul și-a însușit magistral (și) arta picturii, mai ales pe cea a portretisticii. Reușea din doar câteva tușe să prindă pe pânză nu doar trăsăturile ascuțite ale negustorilor de sclavi, de blănuri și de mirodenii din vibrantul Amsterdam, ci și câte ceva din aviditatea și profunzimile lor. Rembrandt van Rijn s-a impus în breasla artiștilor prin încălcarea tuturor principiilor pe care se clădise până atunci această fascinantă îndeletnicire. Splendorii, decadenței, luxului și exotismului, Rembrandt le-a opus o simplificare coborâtă pe tărâmul ferm al cotidianului. „În opera „Samson trădat de Dalila” (1628), de exemplu, provocatoarea Dalila, înveșmântată în albastru, arată ca o cârciumăreasă. Nu-i lipsește nici gușa. Singurei urme de prosperitate - rochia de brocart - i se opun unghiile murdare de la picioare”, observa, nu fără ironie, biografa Elizabeth Lunday în volumul „Viața secretă a marilor artiști” (Art, 2018).
Tabloul care avea să-l facă faimos
Între 1620 și 1630 cariera fiului de morar din Leiden a atins cote amețitoare, cei mai bogați antreprenori din Țările de Jos recompensându-l cu sume mari în schimbul portretelor sau al instantaneelor din viața de familie. Discipolii alergau înnebuniți pe urmele lui Rembrandt, un bărbat de succes care s-a bucurat în 1634 și de căsătoria cu Saskia Uylenburgh, o femeie nu tocmai frumoasă, dar posesoare a unei zestre însemnate. Van Rijn a imortalizat-o în nenumărate picturi, înfățișând-o așa cum era ori ca zeiță, chiar și ca prostituată. Gloria deplină avea s-o cunoască însă după ce oficialitățile din Amsterdam i-au solicitat un portret de grup, lucrare ce avea să rămână în istorie sub numele „Rondul de noapte”. „În 1641 - evidenția cercetătoarea Elizabeth Lunday - Rembrandt s-a apucat să picteze «Compania căpitanului Frans Banning Cocq», numele inițial al tabloului cunoscut astăzi ca «Rondul de noapte». A ieșit o lucrare dinamică, o minidramă pulsând de viață. Publicul olandez a fost fascinat de această abordare”. Din păcate, aripile artistului au fost frânte la scurt timp după prizarea succesului.
Moartea soției, jocul menajerelor
Soția, Saskia, măcinată de o tuberculoză agresivă, avea să se stingă în 1642. Devastat de moartea surprinzătoare, Rembrandt s-a pomenit tată singur, cu un băiețel de nici un an, Titus, în grijă. Cum n-a dat pensula pe scutece, nici culorile pe biberon, pictorul a fost ajutat să-și crească băiatul de Geertge Dircx, menajera familiei, care i-a devenit până la urmă și amantă. Nu pentru mult timp însă. Scăpat din chingile căsătoriei, Rembrandt avea să se plictisească de bona fiului lui și s-o înlocuiască scurt cu o menajeră mult mai apetisantă, Hendrickje Stoffels. Aceasta din urmă avea să rămână și însărcinată cu copilul lui van Rijn. Activ în plan sentimental, Rembrandt avea să alunece încet-încet în umbră din punct de vedere profesional. Gusturile burgheziei olandeze se schimbaseră. Comenzile au început să se dilueze, din corifeu van Rijn avea să cunoască amărăciunea anonimatului. A trăit însă așa cum se obișnuise, în ciuda faptului că nu-și mai permitea viața din vremea în care stelele norocoase îi zâmbeau cu toate colțurile. A acumulat datorii peste datorii până când creditorii i-au scos la licitație bunurile și i-au vândut casa.
O șansă risipită
Pictorul și-a luat fiul și fata, Cornelia, rod al legăturii cu Hendrickje, și s-a mutat la periferie, într-o locuință închiriată. Când, în 1661, șansa i-a surâs din nou - responsabilii primăriei din Amsterdam l-au contractat pentru realizarea unui proiect artistic de mari proporții - Rembrandt a ratat-o cu seninătate. I s-a cerut să picteze o pânză imensă având ca subiect „Conspirația batavilor sub Civilis”. Toată lumea se aștepta ca autorul să trateze tema în mod convențional, să redea gravitatea scenei în care strămoșii olandezilor, batavii, s-au revoltat împotriva stăpânirii romane. Rembrandt, în schimb, i-a prezentat pe propriii strămoși ca pe niște barbari neciopliți care în loc să-și dea mâna pentru a pecetlui legământul își încrucișau săbiile cu un Civilis fioros, cu fața devastată de o cicatrice îngrozitoare (amănunte culese de pictor din cronici vechi, reale, dar neagreate de opinia publică a epocii). Autoritățile au respins lucrarea lui Rembrandt…
Ciuma și consacrarea
Criza se adâncea. Anii ’60 ai veacului al XVII-lea, când olandezii luptau să scape de sub jugul spaniol, au fost teribili pentru artist. Au fost (și) anii ciumei, ai morții negre. În 1662, epidemia a doborât-o pe Hendrickje, pentru ca șase ani mai târziu Rembrandt să-și piardă și unicul fiu, pe Titus, mort la scurt timp după ce se căsătorise. După doar un an, avea să se sfârșească și Rembrandt, nu înainte de a picta unele dintre cele mai valoroase lucrări ale sale. Îngrijit în ultimele clipe de fiică-sa, Cornelia, artistul care a realizat de-a lungul vieții nu mai puțin de optzeci de autoportrete a fost așezat într-un mormânt închiriat. „Următoarele secole - aprecia biografa Elizabeth Lunday - aveau să fie întunecate pentru reputația lui van Rijn, al cărui stil a fost etichetat de critici drept vulgar. Rembrandt a fost redescoperit abia în secolul al XIX-lea de către romantici, care au început să-l privească drept prototipul geniului artistic. Impresioniștii și postimpresioniștii i-au lăudat opera și i-au imitat felul necizelat în care folosea culorile, pentru ca astăzi fiul morarului din Leiden să fie considerat ultimul dintre marii maeștri care au creat înainte de secolul al XIX-lea”.
Misterul unei picturi
De remarcat că faimoasa pânză a lui Rembrandt cunoscută în prezent sub denumirea „Rondul de noapte” fusese intitulată chiar de către autorul ei „Compania căpitanului Frans Banning Cocq”. Fie și măcar pentru faptul că milițiile alcătuite din voluntari nu păzeau orașul Amsterdam noaptea, ci ziua, actuala denumire este una cel puțin nepotrivită. Dar de ce a fost numită „Rondul de noapte”? O posibilă lămurire oferă biografa Elizabeth Lunday: „Până în secolul al XIX-lea, umbrele oricum pronunțate ale picturii se accentuaseră deja sub straturile de lac îngălbenit și secole de murdărie. Privitorii au apreciat scena ca desfășurându-se noaptea și au dat lucrării titlul sub care a rămas în istorie. Printr-o curățare meticuloasă a tabloului după Al Doilea Război Mondial, o mare parte din negreală a fost înlăturată, iar rezultatul - o pictură mult mai luminoasă - redă mai corect impresia pe care a vrut să o transpună Rembrandt”.
Amantlâcuri cu bucluc
După moartea soției, Rembrandt îi promisese menajerei Geertge Dircx, femeia care l-a ajutat să-și crească fiul, că o va lua de nevastă, jurământ încălcat de pictor după ce a cunoscut-o pe Hendrickje Stoffels. Lezată, Geertge l-a dat în judecată pe Rembrandt, solicitându-i acestuia daune materiale. Deși i-a oferit o sumă de bani consistentă, femeia a insistat să aibă loc și un proces, fapt care l-a enervat teribil pe împricinat, care a complotat cu fratele acesteia (era și avocatul propriei surori) pentru a scăpa definitiv de recalcitranta Geertge.
Trădare de frate
Cum? Mituit și interesat să nu împartă cu sora averea familiei, fratele-avocat a adus probe potrivit cărora menajera ar fi fost, de fapt, bolnavă mintal. Una peste alta, tânăra a fost internată într-un azil plin de prostituate și vagabonzi, unde era nevoită să muncească pentru a-și plăti casa și masa. În 1656, după cinci ani de chin și groază, Geertge a fost eliberată din ospiciu, dar n-a mai putut profita niciodată de pe urma averii lui Rembrandt. Pictorul se afla deja într-o situație financiară dezastruoasă.
353 de ani s-au împlinit pe 4 octombrie 2022 de la moartea pictorului Rembrandt van Rijn.
În 1669, când iubita Hendrickje și Titus, singurul fiu, erau deja morți, Rembrandt și-a pictat autoportretul „pozând” în Democrit, filosoful antic grec care se amuza pe seama condiției umane.
„Mi-aș da bucuros zece ani din viață dacă aș putea sta în fața «Rondului de noapte» timp de zece zile doar cu o coajă de pâine în mână”, Vincent van Gogh, pictor
80 de autoportrete a pictat Rembrandt van Rijn de-a lungul vieții.
