Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Scriptele îl indică (din eroare) născut pe 1 ianuarie 1942, numele fiind maghiarizat de ocupația hortystă (îl va schimba oficial în 1966). După o copilărie rurală, adolescentul masiv, blond și cârn, frecventator de cenacluri «tinere» îl cunoaște pe Blaga; va fi lansat însă de Mihai Beniuc (alt poet ardelean admirat), care-i prefațează primul volum de versuri, «Cum să vă spun» (1964), după ce studentul exmatriculat de la Cluj absolvă Filologia bucureșteană”, releva criticul literar Paul Cernat în rotundul unui crochiu dedicat lui Ioan Alexandru. Îi cedăm, în continuare, cuvântul: „Pentru criticii liberali și antinaționaliști, cel mai bun este laicul «Ion» - autor robust al unei poezii de un «expresionism țărănesc» încărcat de concretețe aspră și forță genuină - nu religiosul și prolixul «Ioan» de mai târziu. Într-adevăr: volumele din anii ‘60, «Cum să vă spun», «Viața deocamdată», «Infernul discutabil», «Vina», chiar negativ-misticul «Vămile pustiei» (deja marcat de pasiunea pentru lirica lui Holderlin și, prin el, a Eladei și Orientului) îl plasează pe vulcanicul autor în prima linie a generației sale, în tradiția post-Coșbuc-Goga-Cotruș-Blaga-Beniuc: o poezie a inocenței telurice, confruntată cu angoasele și păcatele existenței adulte”.
Texte sacre și limbi vechi la mansardă
Mai departe: „Urmează, în anii liberalizării naționale și ai marii campanii de promovare externă a tinerilor scriitori din Republica Socialistă România, o perioadă marcată de călătorii în Occident și de pelerinaje la locurile sacre (de la Ierusalim la Sfânta Sofia), care dublează frecventarea mănăstirilor românești (centrată pe legătura amicală cu Justinian Chira de la Mănăstirea Rohia). O experiență decisivă - aprecia profesorul Paul Cernat - au constituit-o întâlnirile, în stagiile universitare din Republica Federală Germană, cu Hugo Friedrich (la Aachen) și cu Martin Heidegger, în Munții Pădurea Neagră (legăturile germane ale lui Ioan Alexandru sunt vechi, soția sa Ulvine fiind nemțoaică)”. „Prin intermediul profesoarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga - dezvăluia Cernat - Alexandru era reținut la «Catedra Eminescu» de la Literele bucureștene, unde a predat formal (în anii ‘80 - într-o mansardă) literatură comparată și, informal, texte sacre și limbi vechi, inclusiv ebraică, unui auditoriu transfigurat”.
„Imne” în slujba epopeii naționale
Poetul Ioan Alexandru nu s-a limitat doar la dăscălie, ci a și tălmăcit textele înțelepților din vechime: „Traduce odele lui Pindar, Cântarea Cântărilor, dar și Rilke; publică inclusiv o «Gramatică a limbii ebraice vechi» (1975), probabil în consonanță cu politica lui Ceaușescu față de Israel. De-acum, noul Ioan Alexandru se desparte de concepția laic-modernă asupra poeziei, ambiționând să naționalizeze experiența aedică a lui Pindar și cea liturgică a marilor poeți bizantini (Roman Melodul)”, sesiza Paul Cernat. Mai mult: „Recuperat de mitologia protocronismului ceaușist, poetul se asociază «epopeii naționale» și mitologiei sale imnice și apologetice, printr-o lirică de tip neobizantin tradusă într-o prodigioasă serie de «imne» dedicate provinciilor istorice și locurilor sacre autohtone («Imnele Transilvaniei» - 2 vol., ale Moldovei, Țării Românești, Putnei, Maramureșului), dar și alte tomuri asociate («Imnele bucuriei», «Pământ transfigurat»). O experiență poetică unică în felul ei”.
În stradă cu Biblia în mână, în zilele Revoluției
Detaliat? „Discursul devine prolix, emfatic, dar cu insule de lirism autentic, de o candoare entuziast-megalomană, transfigurat de intensa afectivitate patriotico-religioasă. Cei care l-au elogiat pe Ion îl resping pe Ioan, asociat unui ceaușism păunescian cu față creștină și acuzat de evadarea într-o premodernitate imposibilă, prin răsturnarea întregii istorii literare moderne”. Un amănunt spumos, atât de caracteristic subiectului: „Profetul și predicatorul liric, veritabilă forță a naturii, iese în stradă cu Biblia în mână în zilele Revoluției din 1989; pe 21 decembrie, prezidează, în locuința sa, reînființarea Partidului Național Țărănesc, căruia chiar el îi adaugă particula «Creștin și Democrat» pentru a-l fixa mai bine în familia creștin-democraților europeni, unde fusese înscris de Corneliu Coposu”.
Parlamentar PNȚ-CD, între sublim și ridicol
Ce traiectorie incandescentă! „Ioan Alexandru devine apoi parlamentar PNȚ-CD, ține discursuri clocotitoare, de evanghelizator mesianic între sublim și ridicol, publică noi «imne», și texte militante («Căderea zidurilor Ierihonului» sau «Adevărul despre Revoluție», autobiografii spirituale («Bat clopotele în Ardeal») și reportaje catehizante («Cu Biblia în America»)”. Ultimele tușe cernatiene: „Interesant pentru istoria politică și intelectuală, Ioan Alexandru pierde sufragiile criticii: evoluțiile literaturii și societății, lipsa de priză la noile generații de poeți, boala invalidizantă îl împing într-un con de vetustețe din care n-a ieșit nici azi. Însă energia și magnitudinea, inclusiv publică, a personalității sale poetice și trans-poetice, rămân neobișnuite”.
Râzgâieli cu Blaga și Eliade
Ioan Alexandru se mândrea cu amintiri neprețuite din tinerețea sa tumultuoasă, care-l purtase, în Occident, la școli strălucite. Iată ce-i povestea companionului Cristian Moisescu în toamna anului 2000, la Bonn, cu nici o zi înainte să moară: „Lucian Blaga mi-a spus așa: «După Eminescu și Blaga nu o să faci nimic în poezia românească dacă nu vei învăţa limba germană». Şi când am ajuns în Germania m-am pus cu burta pe carte. Am ajuns la Heidegger, la marele filosof al Europei, și pe ușa (sălii de curs) lui scria: «Cine nu știe greaca veche n-are ce căuta la seminariile mele». A trebuit să mă apuc, după limba germană, să învăţ și greaca veche. Şi învăţând greaca veche am nimerit că Iisus Hristos a vorbit în ebraică. Cine nu ştie ebraică nu se poate apropia de Iisus Hristos”.
Un truc temporal
Și un scurt fragment legat de unul dintre cei mai valoroși istorici ai religiilor din toate timpurile: „Mircea Eliade m-a învăţat un lucru minunat: să mut cu câte un sfert de oră ceasul înainte, să fur din somn. Aveam deșteptătorul sub pernă mutat cu un sfert de oră înainte. Aveam scrise cuvintele ebraice pe o pagină, și pe alta traducerea lor… Și la toaletă umblam cu ele”.
Ultima spovedanie, cu slănină afumată și roșii de grădină
Cristian Moisescu, prieten apropiat al poetului Ioan Alexandru, filolog și primar al Aradului (1992-1996 - din partea Alianței Civice), faimos pentru faptul că mergea la serviciu cu bicicleta, a fost și autorul ultimului dialog (înregistrat) cu autorul „imnelor”. „În septembrie 2000 - rememora Moisescu - , am fost invitat la o conferinţă în Olanda și am avut inspiraţia divină să trec mai întâi prin Bonn (între 14-15 septembrie), poposind la un hotel din apropierea apartamentului familiei Alexandru. Astfel a fost posibilă realizarea mai multor fotografii și a acestui ultim interviu pe suport video cu Ioan Alexandru din dimineaţa zilei de 15 septembrie, la care a fost de faţă și fiica lor, Maria. Doamna Ulvine Alexandru se afla la serviciu, la muzeul la care era angajată”.
Stins în câteva ore
Prima informație care dezvăluie latura profund umană a poetului suferind (Alexandru era paralizat de șase ani, în urma atacului cerebral suferit la Arad, în 1994): „Înainte de a pleca din țară l-am întrebat pe Ioan ce i-ar plăcea să-i aduc, iar acesta mi-a spus: «Cristi dragă, adu-mi, te rog, nişte slănină din aia, de-a noastră.». M-am dus la piaţă și i-am cumpărat o bucăţică de slănină de casă afumată și nişte roşii proaspete de grădină, lucru care l-a bucurat nespus de mult, amplificându-i nostalgia faţă de tărâmurile natale”. De remarcat că poetul s-a stins a doua zi după discuția cu amicul sosit în vizită din România: „Maria Alexandru, gingaşa sa fiică, cea care îi seamănă cel mai mult din punct de vedere fizic - amintea Moisescu - , a fost cea care m-a condus la gara din Bonn, de unde am luat trenul spre Amsterdam. Ajuns în Olanda, am fost sunat de soţia mea, Liliana, care mi-a spus că s-a anunţat pe postul naţional de televiziune despre moartea poetului Ioan Alexandru. Nu mi-a venit să cred, deoarece ne despărţisem cu mai puţin de o zi în urmă şi nu a existat niciun semn că starea de sănătate a lui Ioan s-ar fi înrăutăţit. Dimpotrivă, am petrecut momente de caldă prietenie şi am văzut cât de mult s-a bucurat de vizita mea”.
81 de ani s-au împlinit de Crăciun, pe 25 decembrie 2022, de la nașterea poetului Ioan Alexandru
A fi poet înseamnă a lua în grija ta totul, tot ce ființează într-o patrie”, Ioan Alexandru
Profetul și predicatorul liric, veritabilă forță a naturii, Ioan Alexandru iese în stradă cu Biblia în mână în zilele Revoluției din 1989”, Paul Cernat, critic literar
Energia și magnitudinea, inclusiv publică, a personalității sale poetice și trans-poetice, rămân neobișnuite”, Paul Cernat, critic literar
