x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru 9 spectacole de operă, operetă, balet şi musical în 9 seri consecutive la Bucharest Opera Festival 2023, între 16 şi 24 iunie, la Opera Naţională din Bucureşti

9 spectacole de operă, operetă, balet şi musical în 9 seri consecutive la Bucharest Opera Festival 2023, între 16 şi 24 iunie, la Opera Naţională din Bucureşti

de Magdalena Popa Buluc    |    21 Mai 2023   •   22:00
9 spectacole de operă, operetă, balet şi musical în 9 seri consecutive la Bucharest Opera Festival 2023, între 16 şi 24 iunie, la Opera Naţională din Bucureşti

Bucharest Opera Festival revine cu o a doua ediţie în perioada 16 iunie – 24 iunie 2023 pe scena Operei Naţionale din Bucureşti.

Publicul este așteptat la final de sezon artistic, cu o nouă desfășurare de forțe ce va include 9 spectacole de operă, operetă, balet şi musical programate în 9 seri consecutive, aducând în prim plan 9 orchestre, coruri mixte, companii de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1.500 muzicieni, balerini, personal artistic şi tehnic prezenți pe scenă, în fosă şi în culise pentru un regal artistic unic. De la Mozart, Massenet şi Bizet la Debussy şi Bartók, de la Paul Abraham şi Franz Lehar, până la Cole Porter, peste două secole de istorie a artelor spectacolului muzical vă aşteaptă pe scena Operei Naţionale Bucureşti la Bucharest Opera Festival 2023.

 

A doua ediţie a festivalului va aduce aşadar pe celebra scenă bucureşteană titluri de referință ale repertoriului de operă, balet, operetă şi musical aflate în programul celor mai importante teatre lirice din România – Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și Opera Braşov, cărora în acest an li se alătură Opera de Stat din Budapesta și Teatrul Național de Operă și Balet din Belgrad, deschiderea festivalului fiind semnată, bineînţeles, de  Opera Naţională din Bucureşti.

 

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, despre cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival: „Opera Națională București a lansat o invitație pe care nu o putem refuza! Între 16 și 24 iunie suntem așteptați la un eveniment ce are toate premisele de a deveni unul de tradiție în spațiul cultural românesc: Bucharest Opera Festival. Dacă la prima ediție îmi exprimam bucuria că o instituție subordonată Ministerului Culturii devine gazda operelor naționale, dar și speranța că ar putea fi, cu timpul, un fenomen internațional, programul de anul acesta a venit să ne arate că, acolo unde munca se împletește cu viziunea, orice vis poate fi realizat. Ce-a de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce în capitală, pe lângă spectacole ale operelor și teatrelor naționale de operă și balet, reprezentații ale National Theatre in Belgrade sau Hungarian State Opera Budapest. Limbajul universal al muzicii transcende granițe, purtând mesaje care ating orice suflet, iar cultura este singura care ne dă speranță, continuitate și o repunere în matca adevăratelor valori de la care nu ar trebui să ne abatem. În luna iunie, timp de 9  zile, Bucureștiul va avea statut de dublă capitală: administrativă și culturală! Succes tuturor colegilor din Opera Națională București, iar iubitorilor de operă le doresc seri de neuitat!”

 

Bucharest Opera Festival îşi doreşte să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind un excelent promotor al turismului cultural.

 

Bucharest Opera Festival urmăreşte consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară și nu numai în context internaţional, care să încurajeze schimburile culturale şi să promoveze proiectele muzicale şi culturale ale acestora.

Programul festivalului:

  • Vineri, 16 iunie, ora 19:00 – „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, dirijor Ethan Schmeisser (Opera Națională București)
  • Sâmbătă, 17 iunie, ora 19:00 – „Manon” de J. Massenet (Teatrul Național de Operă și Balet Belgrad)
  • Duminică, 18 iunie, ora 19:00 – „Castelul lui Barbă Albastră” și „Mandarinul miraculos” de B. Bartók (Opera Maghiară din Cluj Napoca)
  • Luni, 19 iunie, ora 19:00 – „Pescuitorii de perle” de G. Bizet (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța)
  • Marți, 20 iunie, ora 19:00 – „Bal la Savoy” de P. Abraham (Opera Națională Română Timișoara)
  • Miercuri, 21 iunie, ora 19:00 – „Cosi fan tutte” de W.A. Mozart (Opera Braşov)
  • Joi, 22 iunie, ora 19:00 – „Văduva veselă 2.0” de F. Lehár ( Opera Națională Română din Iași )
  • Vineri, 23 iunie, ora 19:00 – „Pelléas și Melisande” C. Debussy (Opera Maghiară de Stat din Budapesta)
  • Sâmbătă, 24 iunie, ora 19:00 – „Kiss me Kate” de C. Porter ( Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian București)

 

×