x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Dacă e septembrie, e Festivalul UnderCloud

Dacă e septembrie, e Festivalul UnderCloud

de Maria Sârbu    |    18 Aug 2014   •   18:46
Dacă e septembrie, e Festivalul UnderCloud
Sursa foto: Photographer: Gabor Dusa

A fost înfiinţat în 2008 în scopul de a promova mişcarea teatrală independentă din România. Acum e la a VII-a ediţie, dar din acest an are şi componenta internaţională. Festivalul de Teatru Independent UnderCloud se va desfăşura între 1 şi 11 septembrie la Muzeul Ţăranului Român, în program fiind incluse 32 de spectacole. Acest maraton artistic de 11 zile, care se va încheia cu o Gală, e ca un prolog al noului sezon teatral. Sau ca o continuare a stagiunii estivale organizate, în mare parte, tot de teatre independente.

Desigur, publicul va fi interesant, cu siguranţă, de spectacolele din străinătate, selectate în festival. Sunt producţii din Marea Britanie, Franţa şi Ungaria. Astfel, la 6 septembrie, va putea fi văzut spectacolul britanicilor de la Actors Touring Company – “Blind Hamlet” de Nassim Soleimanpour, în regia lui Ramin Gray, titlu care se află şi pe afişul din acest an al Edinburgh Festival Fringe.

În descrierea selecţionerului spectacolelor din secţiunea internaţională a Festivalului UnderCloud se arată că, în “Blind Hamlet”, scriitorul iranian Nassim Soleimanpour se confruntă cu pierderea lentă a vederii. Tragedia se prefigurează, dar el alege să se joace, prin intermediul unui dictafon, cu adevărul, ficţiunea, destinul şi şansa. Îi invită pe William Shakespeare şi pe câţiva reprezentanţi ai publicului să se joace împreună cu el. La 7 septembrie e programat spectacolul Companiei franceze de dans BAKHUS, “A l’ombre de Coré”, coregrafia aparţinând lui Mickaël Six, care dansează în această creaţie împreună cu Sami Loviat-Tapie. Acest proiect coregrafic “explorează dimensiunile câmpului vizual – ceea ce vedem în realitate şi ceea ce ni se pare ca vedem”.

Compania Forte din Ungaria vine la UnderCloud pe data de 8 septembrie, cu “Aşteptându-l pe Godot” (foto) de Samuel Beckett, în regia lui Horváth Csaba. Distribuţia îi reuneşte pe actorii  József Kádas, Csaba Krisztik, Márton Pallag, Máté Andrássy, Borbála Blaskó. Este “o propunere coerentă de teatru fizic, în care coregraful/regizorul şi membrii trupei încearcă să prezinte relaţia specială a lumii lui Beckett cu moartea, tăcerea şi muzica, iar cel mai important element al spectacolului este chiar trupul interpreţilor”.


×
Subiecte în articol: Festivalul UnderCloud