Maia Morgenstern va performa în cadrul festivalului Ars Electronica în secțiunea Kepler's Gardens a celui mai important festival de artă digitală europeană, Ars Electronica. Performance-ul co-produs de Proiect2, UNATC „I.L. Caragiale” Centrul CINETIC și Rezidența BRD Scena 9 se va derula în data de 11 septembrie 2021, la ora 19:00, ora Bucureștiului și va fi transmis în engleză online în cadrul festivalului. Biletele pentru participarea online se pot achiziționa la https://www.eventbrite.at/e/ars-electronica-2021-a-new-digital-deal-tickets-163725520439.
Participarea în locație se face pe bază de înscriere prealabilă în limita celor 30 de locuri disponibile prin completarea formularului.
În cadrul performance-ului vor fi redate fațete ale experiențelor pierderii colectate prin site-ul http://lostinterferences.eu/ unde poți reda și tu experiența ta de pierdere. În cadrul performance-ului Constantin Basica va concerta de la Stanford California pe o partitură compusă de el însuși pentru trei piane și live electronics, fiind însoțit de Romeo Cornelius, contratenor. Performance-ul se bucură de participarea extraordinară a Irinei Margareta Nistor. Poți participa și tu la redarea fațetelor pierderii.
Conceptul Kepler's Gardens a fost inițiat în 2020 de cel mai important festival de artă digitală din Europa, Ars Electronica, când a reunit grădini din 120 de locații de pe întregul glob. În 2021, sub eticheta „A New Digital Deal”, în cadrul unei noi ediții globale a Grădinilor lui Kepler, vor fi explorate teme precum Umanismul Digital, Școala Viitorului, Gândire prin artă, NFT, AI, Feminism Digital, în expoziții, conferințe și performance-uri și tururi ghidate în peste 70 de țări (https://ars.electronica.art/newdigitaldeal/en/program/online/).
Performance-ul se joacă și în data de 11 septembrie de la ora 14.
Performance-ul este precedat de vernisarea Instalației interactive Lost Interferences pe data de 8.9.2021 la Rezidența BRD Scena9 în strada Ion Luca Caragiale nr. 32 București, la ora 19:00.
Interferențe Pierdute
Am pierdut obiecte.
Am pierdut informație.
Am pierdut prieteni.
Am pierdut oameni dragi.
Pierdem speranțe, celule, memorie și, uneori, simțim că pierdem viitorul.
Ne pierdem.
Când pierdem ceva, uneori devenim disperați, uneori devenim singuri, ne izolăm.
Am vrut să știm cum s-au simțit oamenii când au pierdut ceva. Am colectat povești, experiențe, exprimate în scris, desene, fotografii, clipuri video / audio și am construit Lost Interferences.
În Lost Interferences arta telematică este chemată să vindece, în mod tehnologic, pierderea corpului nostru, pierderea simțurilor, pierderea sensului, într-un format hibrid, telematic.
Sperăm că, prin conectarea la Interferențe pierdute, pe care nu le-am auzit niciodată, în viețile noastre, și în toate posibilitățile pierdute, publicul se va alătura performerilor în a da sens lucrurilor pierdute. Sperăm că, prin conștientizarea pierderii, ne vom vindeca și că, împreună printr-un corp conectat digital, vom descoperi un sine colectiv.
Poveștile despre pierdere stau la baza unui performance-ului transmis live în cadrul festivalului Ars Electronica care se va desfășura live la Rezidența BRD Scena9 din București (strada I.L.Caragiale nr. 32) în data de 11 septembrie, de la ora 19.
Instalația Lost Interferences este expusă în perioada 8-25 septembrie în Bucharest Garden, Rezidența BRD Scena9.